Trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din Rășinari, au fost reținuți de polițiștii din Șelimbăr, fiind bănuiți de furt calificat în formă continuată.
Potrivit unui comunicat transmis de IPJ Sibiu, în cursul lunii februarie, cei trei ar fi pătruns fără drept în două imobile de pe raza județului Sibiu, de unde ar fi sustras mai multe scule de construcții. De asemenea, aceștia sunt suspectați că au furat bunuri și dintr-un autocar parcat în apropierea localității Păltiniș. Prejudiciul total cauzat este estimat la aproximativ 14.500 de lei.
„În urma activităților complexe investigative și de cercetare penală, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au identificat trei tineri cu vârste cuprinse între 18 și 23 de ani, din Rășinari, bănuiți de comiterea faptelor. În baza probatoriului administrat, la data de 27 martie a.c. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cei trei tineri, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara”, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
Totodată, instituția precizează că polițiștii au reușit recuperarea unor bunuri în valoare de circa 10.000 de lei.
Pe baza probelor administrate, cei trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând ca la finalizarea anchetei să fie dispuse măsurile legale.
Reprezentanții IPJ Sibiu precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile prevăzute de lege.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Si aldea de la politia locala la fel
O problema mare e ca fotbalul e sustinut din bani publici, toti platim si suntem recompensati cu astfel de manifestari.…
Pe acolo se mai strecura o ambulanta,un pompier,un politian etc.Au obsesie cu bordurile si betoanele Aurora si ai ei!
N avea cum sa foloseasca forta „cea mai p…..a meserie”, pentru ca era ocupata sa ia bataie, in Piata Mare.…
Argumentele tale sunt zero, in Argentina este ultraserie serioasa si sunt campioni si vicecampion mondiali.. Deviezi de la adevarata problema,…











Lasă un răspuns