Prof. Mircea Miclea, la Sibiu, explică de ce sistemul de învățământ pierde tot mai mulți profesori buni. „Finanțarea educației nu-i suficientă, dar e o condiție necesară”

În urma conferinței „Ce predăm când predăm?”, desfășurată la Sibiu, profesorul universitar Mircea Miclea vorbește, într-un interviu acordat Turnul Sfatului, despre problemele majore ale sistemului educațional românesc: subfinanțarea, deciziile greșite și lipsa de atractivitate a profesiei didactice.

Conferința „Ce predăm când predăm?”, organizată recent la Sibiu, a reunit aproximativ 250 de profesori și învățători din întreg județul. Invitatul special, prof. univ. dr. Mircea Miclea, fost ministru al Educației, a oferit participanților o perspectivă profundă asupra educației. A îmbinat în discursul său reflecția teoretică cu realitatea din școli.

Conferința a fost organizată de Asociația Învățătorilor din Sibiu (AIS) și coordonată de inspectorul pentru învățământ primar prof. Diana Bucuța. Printre invitați s-au numărat și rectorul Universității „Lucian Blaga”, Sorin Radu, și inspectorul școlar general adjunct, Monica Munteanu.

La finalul conferinței, acesta a răspuns la întrebările din sală.

Mircea Miclea este una dintre cele mai importante voci din domeniul educației și psihologiei din România. Profesor universitar la Universitatea Babeș-Bolyai, acesta este specializat în psihologie cognitivă și este cunoscut pentru pozițiile sale ferme în favoarea reformei bazate pe dovezi științifice.

A ocupat funcția de ministru al Educației și Cercetării în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005. În această perioadă a susținut creșterea finanțării educației și reforme structurale ale sistemului. În acea vreme era numit de colegi și de presă, după cum singur povestește, „ministrul cinci”. Porecla vine din faptul că și-a dat demisia după ce nu i-a fost acceptată condiția principală: alocarea a 5% din PIB pentru educație, considerând că fără această finanțare reformele reale nu pot fi realizate.

Ulterior, Miclea a coordonat Comisia prezidențială pentru analiza și elaborarea politicilor din educație, al cărei raport a stat la baza Pactului Național pentru Educație din 2008 și a Legii educației nr. 1/2011.

Citește și: Fost ministru al Educației Mircea Miclea, despre măsurile Guvernului în domeniu: „Sunt împotriva oricăror date științifice”

„Educația merge împiedicat”

Reporter: Credeți că sistemul educațional din România merge acum într-o direcție mai bună sau mai greșită decât, să spunem, acum zece ani?
Prof. Mircea Miclea: Sistemul de învățământ în România, în momentul de față, merge împiedicat și, dacă ar merge într-o direcție bună, tot împiedicat este, din cauza unei finanțări aberante și a deciziilor, mai ales în ultimul an, apropo de creșterea normei didactice, de reducere a finanțării pentru sistemul de învățământ. Deci, în primul rând, merge împiedicat. În al doilea rând, unele direcții sunt bune, altele sunt proaste.

Ați putea să spuneți ce merge bine?
Cred că s-au făcut pași, de pildă, în faptul că a început să se adopte programa pentru liceu. Chiar dacă e cu foarte multe probleme, tot e un pas înainte față de o programă absentă.
Nu aș putea numi, în momentul de față, alte lucruri bune.

Dumneavoastră criticați des politicile făcute fără bază științifică. Adică se iau decizii în minister fără să se știe realitatea din teren. Puteți numi o decizie recentă luată în educație care contrazice clar realitatea învățământului din România?
Aceea de a mări numărul de elevi în clasă. Niciun studiu nu spune că un număr mai mare de elevi în clasă crește performanța de învățare a elevilor.

Doi, altă decizie aberantă: aceea de a mări norma didactică, în condițiile în care atractivitatea sistemului de învățământ actual este foarte redusă. Abia 9% dintre profesori sunt sub 30 de ani. Cu o astfel de măsură faci și mai puțin atractiv sistemul de învățământ. Deci, mărind norma didactică, în loc să atragi oameni de bună calitate în învățământ, dimpotrivă, îi îndepărtezi.

Finanțarea educației, un prim pas

Pentru că ați vorbit de PIB, dacă ar fi 5% sau 6%, acum credeți că s-ar rezolva marile probleme sau e o chestie care ține totuși și de management?
Nu, dar ar fi începutul rezolvării marilor probleme. Finanțarea substanțială, 5%, nici măcar nu e atât de mult. Vă reamintesc că sunt state din Europa care au 6%. Vă reamintesc că suntem pe ultima poziție în finanțarea învățământului din Europa și că avem cel mai slab buget cu putință. Este sub trei la sută din PIB în anul acesta.

Prin urmare, eu cred că o finanțare mai bună e o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a rezolva problemele. Însă e o condiție necesară. Cei care nu vor să acorde o finanțare mai mare se agață de faptul că nu e suficientă. Deci, iată argumentul pentru care nici măcar nu merită să finanțăm. Uită că, de fapt, e o condiție necesară, chiar dacă nu-i suficientă.

Cu toții vedem că, în ultimii ani, rezultatele de la examenul de definitivat și titularizare arată că mulți dintre tinerii profesori nu reușesc să obțină nici măcar acele note minime de promovare. De ce credeți că se întâmplă asta?
Pentru că nu mai e atractiv sistemul de învățământ. Adică gândiți-vă cât de atractiv poate să fie faptul de a fi profesor la țară, cu o normă mărită. Înainte îți făceai norma eventual din două școli, pentru că majoritatea școlilor de la țară sunt gimnazii și foarte greu, ca profesor de fizică, matematică, chimie, poți să-ți faci norma dintr-o singură școală. Prin urmare, stăteai în două școli. Ei, acum probabil că o să stai în trei școli.

Cât de atractiv este să faci naveta la trei școli pentru a avea salariul pe care îl ai? E atractiv? Nu. Atunci atractivitatea este redusă. Prin urmare, ajung să dea examen pentru definitivat oameni care nu sunt de primă mână și atunci rezultatele lor sunt foarte slabe.

Ar fi interesant să văd părerea dumneavoastră într-un alt aspect. În ultimul timp, cel puțin în Sibiu și poate și în țară, cresc sesizările cu privire la bullying și chiar în cadrul acestei conferințe ați spus că în școală nu prea mai există pârghii de educare. Cum credeți dumneavoastră că ar putea fi redus, stopat? Cum s-ar putea preda empatia în școli?
Nu, nu este vorba de empatie. Am început să lucrez la un proiect cu colaboratorii mei referitor la reducerea bullyingului, la managementul bullyingului. Eu cred că unul dintre lucrurile esențiale ar fi înființarea, în fiecare școală, pe cât posibil sub coordonarea unui consilier școlar, a unor echipe pe care eu le numesc echipe de reziliență.

Adică echipe care să fie formate din elevi voluntari, unii dintre ei cu experiența bullyingului, care, coordonați de consilierul școlar, împuterniciți cu o platformă multiuser, noi am făcut o astfel de platformă, și cu o serie de conținuturi multimedia, ar putea să reducă semnificativ bullyingul, pentru că ar interveni la firul ierbii, nu top-down din partea unui profesor care predă matematică sau fizică și care este luat la întrebări, în primul rând, de calitatea prestației lui ca profesor și nu de cât de mult bullying a redus el, ci bottom-up, de jos în sus, adică la firul ierbii.

Dar educația financiară cât de importantă ar fi în studiul școlilor? Poate fi introdusă chiar de la clasele primare sau gimnaziale?
Nu cred că e cazul să introducem de la clasele primare educația financiară și nu cred că introducerea unei noi discipline, indiferent cum se numește ea, este de bun augur.

Vă reamintesc un adagiu pe care îl utilizau pedagogii din Evul Mediu: multum, non multa – nu multe, ci mult. Mai puține materii studiate în profunzime aduc mult mai mare valoare adăugată elevilor decât multe, dar superficial studiate. Cu cât sunt mai multe materii în sistemul de învățământ, cu atât ele sunt studiate mai superficial.

Respectarea regulilor, cheia succesului

Și vă cer o altă părere la un aspect care doare. Credeți că educația din România este pregătită pentru incluziunea copiilor cu dizabilități?
Nu, nu cred că modul în care este pregătit personalul didactic prin așa-numitul DPPD, Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, este complet deficitar în ceea ce privește înarmarea profesorilor cu un instrumentar suficient pentru a face față generației actuale de elevi și, mai ales, a celor care au deficiențe.

Și nu există profesori de sprijin.
Nu există profesori de sprijin sau există, dar sunt insuficienți și ei înșiși sunt slab pregătiți. Soluția a avut bază legală deja din 2011, dar n-a fost aplicată, și anume masteratul didactic. Adică cei care devin profesori să aibă doi ani de pregătire pentru a-și exercita profesia didactică.

Și, ca acest masterat să fie atractiv, era scris în lege, bursele trebuiau să fie echivalentul unui salariu de profesor debutant. Și atunci atrăgeai oameni de bună calitate, îi pregăteai doi ani de zile și apoi îi trimiteai în sistem să rezolve problemele sistemului. Au fost scrise articole de lege în legea din 2011, dar nimeni nu le-a luat în seamă.

Puteți transmite un mesaj către cadrele didactice din Sibiu și părinții din Sibiu? Ce credeți că ar trebui să facă pentru a reuși să creeze un front comun pentru binele copilului, al elevului?
E greu să trimiți un mesaj comun și pentru părinți, și pentru profesori, dar, dacă ar fi să trimit un mesaj, ar fi acesta: să ne uităm la cum anume arată viața de adult și atât profesorii, cât și părinții trebuie să facă în așa fel cu copiii lor încât să-i facă adaptați pentru viața de adult.

De exemplu, în viața de adult există reguli. Atunci regulile acestea trebuie să fie aplicate și de părinți în relațiile lor cu propriii copii, și de profesori, pentru că altfel, fără reguli, nu vor avea succes în viața de adult. După cum și studiile spun că autodisciplina, capacitatea de a-ți da reguli și de a le respecta sunt esențiale pentru succes.