Cupa Solidarității ajunge la ediția a zecea, o ediție aniversară care pune în prim-plan bucuria de a fi împreună și dorința de a face bine. Este vorba de o serie de meciuri de fotbal amator cu scop caritabil. Nouă echipe s-au înscris până la această dată, dar lista rămâne deschisă până la 12 echipe.
Duminică, 19 aprilie, la Stadion Voința, Arena 21, între orele 11:00 și 18:00, sibienii sunt așteptați pentru a celebra nu doar fotbalul, ci și solidaritatea.
Această ediție este dedicată copiilor cu sindrom Down, copii cu suflete mari pentru care fiecare gest contează, iar turneul devine o ocazie de transforma fiecare minge jucată într-un zâmbet oferit celor care au nevoie.
Până în prezent sunt înscrise nouă echipe, dar lista rămâne deschisă până la 12 echipe. Există o taxă de înscriere de 500 de lei. La final, toți banii strânși în urma evenimentului vor fi donați acestor copii.
Atmosfera promite să fie una caldă și prietenoasă, cu grătar la teren. Cei care participă pot dona alimente neperisabile, ulei, zahăr, făină, orez sau conserve, care vor ajunge la Crucea Roșie, filiala Sibiu. Acestea vor fi ulterior distribuite familii nevoiașe din baza de date a filialei.
O tradiție de cinci ani
Pe lângă competiția sportivă, participanții și spectatorii vor fi răsplătiți primind cupe speciale pentru implicare, diplome, concursuri cu premii surpriză și multă voie bună.
Spiritul de echipă și bucuria de a contribui la o cauză nobilă vor fi, ca întotdeauna, în centrul atenției.
„Cupa Solidarității nu este doar un turneu de fotbal, ci o tradiție de cinci ani a binelui care se construiește pas cu pas în Sibiu. Oricine dorește să facă parte din această poveste este invitat să înscrie o echipă, să vină să susțină participanții, să aducă o donație sau să distribuie evenimentul, pentru că adevărata victorie este atunci când putem ajuta împreună”, transmit organizatorii.
În edițiile de până acum s-au strâns bani pentru nouă cauze sociale.

Control oftalmologic gratuit
În pregătirea evenimentului, organizatorii au aflat că micuții de la Asociația T.E.O Sibiu aveau nevoie de controale oftalmologice, iar ceea ce pentru mulți e banal, pentru ei înseamnă mult.
Cu ajutorul medicilor Maria Livia Ognean și Dorina Popa și al Clinicii IMED, 15 copii vor beneficia gratuit de controale oftalmologice complete. Consulturile oferă șansa la o vedere mai bună, integrare mai ușoară la școală, încredere în activități sportive și independență în viața de zi cu zi.
Această inițiativă transformă turneul într-o adevărată poveste de solidaritate, demonstrând că victoria reală nu se marchează pe teren, ci în șansele pe care le oferim copiilor.
Ediția din acest an al Cupei Solidarității este organizată de Eugen Ceapă și Gabriel Manea, doi sibieni implicați în mai multe acțiuni cu caracter social.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
În pliantele „dezvoltatorilor” din zona str. Ogorului, din anii 2020, apărea desenat un drum cu 2 benzi pe sens ptr…
Zi la tine la ferma de postaci că Sibiul arată altfel. Și nu mai posta „detalii” de-astea dacă ni n-ai…
Terenul nu e al primăriei. Și învață să pui virgula.
Ba n-ar trebui, că e drum spre Șelimbăr
Ce să folosească? Ăști-as postaci care n-au bani nici de tren pân la Sibiu













Lasă un răspuns