Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Experiențele Făgăraș Fest 2026. „Poți ajunge la cascade, poți observa păsări la răsărit, poți descoperi urmele animalelor sălbatice și poți vedea Munții Făgăraș noaptea”

Silvana Armat
0
Foto Făgaraș Fest
Foto Făgaraș Fest

Făgăraș Fest 2026 aduce, între 10 și 12 iulie, la Sebeșu de Sus, cea mai diversă și complexă serie de tururi ghidate de până acum – peste 30 de experiențe în natură care îi scot pe participanți din zona de spectator și îi duc direct în mijlocul Munților Făgăraș.

Publicitate
Publicitate

„Într-un singur weekend, poți ajunge la cascade, poți observa păsări la răsărit, poți descoperi urmele animalelor sălbatice și poți vedea Munții Făgăraș pe timp de noapte, alături de specialiști”, transmit organizatorii.

De la primele ore ale dimineții până după lăsarea întunericului, festivalul propune un program care transformă fiecare zi într-o explorare autentică. Participarea se face în grupuri restrânse, alături de ghizi și specialiști, ceea ce face diferența dintre o plimbare și o experiență pe care o ții minte.

Programul complet și biletele pentru tururile ghidate sunt disponibile pe https://fagarasfest.ro.

Făgăraș Fest este un festival organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Racovița. Aflat la ediția a VII-a, evenimentul se desfășoară în perioada 10–12 iulie, pe Valea Moașei, la Sebeșu de Sus, într-un cadru natural deosebit, unde participanții pot descoperi natura prin tururi ghidate, drumeții, activități în aer liber și concerte.

Citește și

Munții Făgăraș, descoperiți pas cu pas

Tururile ghidate îi duc pe participanți în mijlocul naturii din Valea Moașei, unde fiecare pas devine o descoperire: de la plante și insecte, până la felul în care toate acestea sunt legate între ele și contribuie la echilibrul naturii. În tururile de faună sau observare a păsărilor, participanții învață să citească semnele naturii: urme, sunete și comportamente care spun povestea vieții sălbatice din Munții Făgăraș.

Foto Făgaraș Fest
Foto Făgaraș Fest

Pentru cei care vor să exploreze mai departe, drumețiile către cascadele de pe Valea Moașei sau traseele spre Cabana Suru oferă combinația perfectă între efort, peisaj și explicații despre zona montană.

Publicitate

Programul aduce împreună experiențe pentru toate tipurile de participanți, de la cei care vor să exploreze în ritm relaxat, până la cei care caută aventură:

  • drumeții către cascadele de pe Valea Moașei și Cabana Suru
  • tururi despre faună – lilieci, castori, insecte și alte animale sălbatice
  • explorări dedicate florei, ciupercilor, arborilor și biodiversității
  • observarea păsărilor și fotografie în natură
  • experiențe pentru familii — „Exploratorii Munților Făgăraș”
  • tururi culturale prin satul Sebeșu de Sus
  • tururi despre viața râului Valea Moașei

Fiecare tur oferă o perspectivă diferită asupra naturii și a relației dintre oameni și acest peisaj.

Foto Făgaraș Fest
Foto Făgaraș Fest

După lăsarea serii, natura arată altfel

Unele dintre cele mai căutate experiențe de la Făgăraș Fest au loc după lăsarea serii. Tururile nocturne dedicate liliecilor dezvăluie o lume invizibilă ziua, folosind echipamente speciale care transformă ultrasunetele în ceva ce poți auzi și înțelege pe loc.

Tururile despre viața din râuri, cele dedicate insectelor sau ciupercilor și experiențele de pescuit la muscă artificială aduc perspective diferite asupra naturii. Participanții descoperă nu doar tehnica, ci și echilibrul delicat al ecosistemelor acvatice și află cum sunt monitorizate animalele sălbatice, prin urme și tehnologii non-invazive, dar și conviețuirea cu animalele sălbatice.

Tururile nu sunt simple plimbări, ci ocazii de a înțelege cum funcționează natura, de la relațiile dintre specii până la rolul fiecărui element din ecosistem.

Foto Făgaraș Fest
Foto Făgaraș Fest

Natură, comunitate și experiențe pentru toate vârstele

„Exploratorii Munților Făgăraș” transformă explorarea naturii într-o aventură de echipă pentru copii și părinți, cu provocări, jocuri și descoperiri interactive. Drumeția „Darurile naturii” oferă o incursiune ghidată în pădurile din Valea Moașei, unde participanții învață ce înseamnă o drumeție responsabilă: de la echipament și siguranță, până la modul în care ne putem bucura de natură cu un impact cât mai redus.

„Colțul Liliecilor” combină știința cu creativitatea. Participanții ascultă ultrasunete, descoperă rolul liliecilor în ecosistem și învață, prin activități creative, cum pot contribui la protejarea lor.

Prin tururile ghidate din satul Sebeșu de Sus, participanții descoperă istoria, identitatea și oamenii locului și înțeleg mai bine comunitatea.

Foto Făgaraș Fest
Foto Făgaraș Fest

Explorare pe două roți

Pentru cei care vor să acopere mai mult teren, festivalul include ture ghidate cu biciclete electrice pe trasee de 12–16 kilometri în jurul Sebeșului de Sus, în grupuri mici, cu echipament inclus. Varianta freeride oferă libertatea de a explora zona în ritmul tău.

Făgăraș Fest este un festival organizat de Fundația Conservation Carpathia și Primăria Comunei Racovița. Aflat la ediția a VII-a, evenimentul se desfășoară în perioada 10–12 iulie, pe Valea Moașei, la Sebeșu de Sus, într-un cadru natural deosebit, unde participanții pot descoperi natura prin tururi ghidate, drumeții, activități în aer liber și concerte.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate