Două persoane, un bărbat și o femeie, au ajuns la spital, duminică după amiază, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier produs pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu, anunță IPJ Sibiu.
Potrivit primelor cercetări efectuate de polițiștii rutieri la fața locului, un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în județul Alba, conducea o motocicletă spre zona centrală a municipiului. Din cauza nepăstrării distanței corespunzătoare, acesta a intrat în coliziune cu un moped care se deplasa în fața sa, condus de un bărbat de 46 de ani.
În urma impactului, atât conducătorul mopedului, cât și pasagera acestuia, o femeie în vârstă de 45 de ani, domiciliată tot în Sibiu, au suferit răni.
Echipajele medicale sosite la fața locului, din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu și Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), le-au acordat primul ajutor.
Conducătorul scuterului a fost preluat de un echipaj SAJ cu medic, având un traumatism la un picior, și a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Sibiu. Pasagera de 45 de ani a fost, de asemenea, transportată la spital de către echipajul ISU. Ambii răniți erau conștienți în momentul transportului la unitatea medicală.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Lasa draga ca la noi la Sibiu, nu se voteaza PSD, stai linistita,in legatura cu banii tai, ai grija la…
Da ce ți-au furat ție din celulă în anii de când ești acolo?
pesedeaua nu sunteți bau-bau, sunteți maca-maca
Cei mai mulți sibieni ni nu știu că există TS. Că au răspuns 100+ e invenție
Reclamă mascată. Dobre, te credeam mai ziarist













Lasă un răspuns