Circulația va fi restricționată pe tronsonul cuprins între străzile Rennes și Banatului începând cu ora 21:00, anunță reprezentanții Primăriei Sibiu.
Tronsonul dintre cele două străzi este vizat de lucrări de reparații, care au început cu refacerea trotuarelor, care este în curs de finalizare. Lucrările prevăzute în continuare vizează carosabilul, drept pentru care circulația va fi restricționată în noaptea de joi spre vineri.
„În această noapte, începând cu ora 21.00, se va freza asfaltul vechi de pe carosabil, pe tronsonul menționat, fiind necesară închiderea traficului până în jurul orei 05.30 în dimineața zilei de vineri, 24 aprilie. Șoferii care tranzitează bulevardul în această noapte sunt rugați să ocolească secțiunea de stradă, alegând rute alternative, în funcție de direcția de deplasare”, transmit reprezentanții Primăriei Sibiu într-un comunicat remis în atenția cititorilor Turnul Sfatului.
Șoferii sunt rugați să nu își parcheze mașinile pe tronsonul dintre Rennes și Banatului. Autoturismele care rămân vor fi mutate în alte zone cu ajutorul autospecialelor din dotarea Poliției locale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Proprietarul cladirii tribunalului (Ministerul Justitiei) ar trebui amendat zilnic pentru rusinea ultimilor 15 ani. Am avut presedinte, guvernul lui, absolut tot al lui si nu a fost in stare sa miste nimic. Nici macar sa forteze prin presiune si lobby/chiar interventie directa transmiterea in patrimoniul primariei Sibiu prin vanzare (esalonata pe 20 de ani) sau pur si simplu concesiune pe 50, ca sa o reparam noi cu excedentul bugetar de zeci de milioane.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cei din vest fac tot posibilul sa-i desproprietareasca pe cei din est de orice forma de proprietate ( pamant,imobile,active) invocând…
no bine ma desteptule
Bolo , acum , până la capăt! Dă-i afară pe toți secretarii de stat, prefecții, subprefecții și șefii de instituții…
Partea faina ca se face. Pentru cei ca si mine, care se intrebau cum se poate folosi energia pt. iluminat…
Nu pot crede poveștile voastre!Să zicem că la Birmingham sau Hamburg nu sunt destui călători dar nici la Milano-Bergamo?Clujul are…













Lasă un răspuns