VIDEO / Andrei Buta, radioamatorul din Sibiu conectat de acasă cu întregul glob prin unde radio: „Poți vorbi chiar și cu stația spațială. E nebunie curată”

Într-o casă obișnuită, undeva la marginea Sibiului, se desfășoară o activitate care, la prima vedere, pare greu de încadrat între hobby și știință. Pe acoperiș, în curte și în jurul locuinței, sunt întinse antene, fire și structuri metalice orientate în toate direcțiile. În interior, aparatură radio, monitoare, filtre și programe care arată mai degrabă ca într-un mic laborator de cercetare.

Pentru Andrei Buta, al cărui indicativ radio este YO6XK , totul pare firesc. Face parte din viața lui de zi cu zi, o viață în care lumea vizibilă se suprapune constant peste una invizibilă, formată din semnale, frecvențe și legături radio cu oameni aflați la mii de kilometri distanță.

„Deci ăsta are axul central și aici are două cărucioare care le învârte”, explică el simplu, vorbind despre unul dintre sistemele sale de antene. Tonul este calm, tehnic, fără exagerări, ca și cum ar descrie un obiect obișnuit din casă.

În realitate, în jurul lui se află o infrastructură radio complexă, construită în timp, piesă cu piesă, din experiență, încercări și pasiune. O cameră care impresionează sincer.

Andrei Buta nu este genul de om care „vorbește cu lumea” din fața casei. A lucrat ani buni ca fotoreporter, a predat fotografie la universitate, iar o mare parte din viață a fost implicat în Salvamont, unde a intrat încă din anii ’80 ca voluntar, într-o perioadă în care meseria se învăța în ani de muncă și disciplină. A continuat apoi în domeniul comercial, fără întreruperi majore de parcurs profesional.

În paralel, însă, a crescut o altă pasiune, mai puțin vizibilă, radioamatorismul.

O pasiune care, în timp, a devenit o lume întreagă. Antenele, stațiile și frecvențele nu au apărut peste noapte, ci s-au adunat treptat, din curiozitate și dorința de a înțelege cum funcționează lucrurile.

Astăzi, pentru Andrei, totul e parte dintr-un sistem pe care îl cunoaște în detaliu și pe care îl construiește în continuare, zi de zi, din propria curte, în propria casă.

Ușa greșită care a schimbat totul

Pentru Andrei totul începe în Casa Pionierilor din Sibiu, în anii ’80.

Venise acolo pentru fotografie. Îl interesa imaginea, compoziția, lumina. Dar într-o zi a intrat pe o ușă care nu avea legătură cu fotografia.

În interior, un om stătea cu căști pe urechi și vorbea într-un microfon. Dintr-un aparat metalic ieșeau voci din alte țări. Engleză, fragmentat, distorsionat, dar clar suficient cât să fie real.

În România acelor ani, ideea că poți vorbi instant cu oameni din alte continente era aproape imposibil de conceptualizat.

Și totuși se întâmpla.

„Stăteam lipit de ușă. Nu înțelegeam ce văd, dar nu mai puteam pleca”, își amintește el.

A fost momentul în care fotografia a rămas în plan secund. Și a început o altă formă de curiozitate.

Primii ani: improvizație, lipsuri și învățare lentă

Radioamatorismul din anii ’80 nu avea nimic din ușurința tehnologică de astăzi.

Nu existau echipamente accesibile. Nu existau tutoriale online. Nu exista acces liber la componente.

Un simplu tranzistor putea fi un obiect rar și scump. Uneori, echivalentul unei jumătăți de salariu. Se recupera, se refolosea, se improviza. Primele încercări au fost legate de codul Morse. Un limbaj sec, tehnic, care presupunea disciplină și răbdare. Nu l-a atras imediat.

A urmat construirea de montaje simple, apoi primele radiouri funcționale. Încet, fără grabă, dar cu o formare constantă.

Schimbarea reală a venit după 1989, când accesul la piese și echipamente s-a deschis brusc. Dintr-o dată, ceea ce fusese experiment devine infrastructură personală.

Muntele, laboratorul real

În paralel, Andrei cocheteză cu Salvamontul din 1982. Acolo, teoria devine practică. Muntele nu iartă erorile. Nu are semnal slab sau puternic, are doar decizii corecte sau greșite.

În Făgăraș, în excursii și intervenții, începe să folosească stații radio în condiții reale grele, improvizate, transportate cu efort, alimentate de baterii masive.

Principiul este simplu și universal: altitudinea înseamnă acoperire. Cu cât urci mai sus, cu atât semnalul ajunge mai departe.

Exact aceeași logică pe care se bazează și infrastructura modernă de comunicații.

Intrarea în lumea invizibilă a undelor

Radioamatorismul, în forma sa matură, este un amestec de fizică, inginerie și răbdare, explică Andrei.

Nu există un „apel direct”. Există condiții de propagare, frecvențe, ferestre de timp și fenomene atmosferice.

Pe unde scurte, Andrei poate ajunge în Australia, Japonia, America de Sud sau Africa de Sud fără intermediari comerciali.

Semnalul nu călătorește liniar. Se reflectă în ionosferă, straturile superioare ale atmosferei, și poate „sări” de mai multe ori în jurul Pământului.

În alte situații, se întâmplă lucruri și mai spectaculoase: reflexii pe avioane sau pe suprafețe metalice aflate în zbor, care devin temporar „oglinzi” pentru semnal.

În vârful acestei tehnologii există o formă rară de comunicație: reflexia pe Lună (Earth-Moon-Earth). Semnalul este trimis, reflectat de suprafața lunară și recepționat pe un alt continent.

Este una dintre cele mai dificile forme de radioamatorism. Cum să nu-l asculți cu gura căscată?

„Cel mai tare din branșă a murit”

Discuția alunecă rapid din zona tehnică spre o lume a radioamatorismului internațional, unde performanțele sunt măsurate în număr de antene, elemente și capacitatea de a „vedea” semnale extrem de slabe din spațiu sau de pe Pământ.

Andrei își amintește cu respect de unul dintre cei mai cunoscuți radioamatori din lume.

„Cel mai tare din branșă a murit, îmi pare rău de el. Era un tip foarte de treabă. Era DL7APV.”

Literele și cifrele formează un cod unic folosit de radioamatori, care arată țara din care transmit și îi identifică clar în orice comunicație, ca un fel de „nume oficial” în eter.

Andrei continuă apoi cu o descriere care pare aproape greu de crezut pentru cine nu este familiarizat cu domeniul.

„Avea 128 de antene cu 11 elemente. Era capabil cu antena asta să detecteze pulsari și quasari.”

În mod normal, pulsarii și quasarii sunt obiecte astronomice studiate de observatoare profesionale. Faptul că un radioamator poate contribui la detectarea lor arată nivelul extrem la care a ajuns această pasiune.

„Când am auzit de antena aia am zis: frate, ăsta e nebun”, spune Andrei, cu o sinceritate care nu ascunde admirația.

De fapt, felul în care povestește despre pasiunea lui te face să vrei să afli mai multe cu un entuziasm aproape la fel de mare ca al lui.

Între știință și pasiune: radioamatorismul dus la limită

Pentru Andrei, radioamatorismul nu este doar comunicare între oameni. Este și un mod de a înțelege lumea invizibilă a semnalelor și de a lucra cu fenomene fizice reale.

El amintește și de legături surprinzătoare între acest domeniu și cercetarea științifică.

„Există un tip, John Taylor, care are două premii Nobel. El a descoperit pulsarii în 1974 și e radioamator în același timp.”

Știe sigur că hobby-ul său nu este unul marginal, ci conectat direct la descoperiri importante din știință.

Întâmplări din teren: între descărcări electrice și antene înghețate

Dincolo de partea tehnică, viața de radioamator vine și cu momente imprevizibile, uneori chiar periculoase.

Andrei își amintește o întâmplare dintr-o iarnă, de la bloc, când lucra cu o antenă de dimensiuni mari.

„Aveam o antenă care avea 139 de metri de sârmă. Și într-o iarnă, cu zăpada aia, se auzea afară bâzâit.” Soția lui a observat că ceva nu era în regulă. „Zice Alina: vezi că e ceva pe la antenă.” Curiozitatea l-a dus direct spre instalație. „Mă duc, pun mâna pe antenă… puf, am căzut. Mă trezesc aruncat.”

Pauză scurtă, apoi continuă, ca și cum ar povesti un incident deja depășit: „Era încărcare statică. Zăpada aia făcea încărcare electrostatică, se auzea afară ca niște fulgere.” Pentru el, astfel de episoade sunt parte din experiență, nu excepții.

Concursurile internaționale, o lume a vitezei și preciziei

O altă latură a pasiunii sale este participarea la concursuri internaționale de radioamatorism.

Din ce a povestit el am realizat că radioamatorismul are o componentă sportivă extrem de complexă.

În concursuri internaționale precum CQ World Wide DX Contest, participanții trebuie să realizeze cât mai multe legături radio într-un timp limitat.

În unele concursuri se  punctează nu doar numărul de contacte, ci și distanța, diversitatea geografică și eficiența.

În momentele de vârf, ritmul devine intens: câteva legături pe minut, sute pe oră.

Andrei a obținut clasări de top la nivel național și internațional, inclusiv poziții foarte bune în clasamente globale.

Dar, în mod repetat, insistă asupra unui lucru: nu competiția este esența, ci precizia și controlul.

„Sunt concursuri de o oră, două ore, șase ore sau 48 de ore. În acest timp trebuie să stabilești cât mai multe legături”, explică el.

O legătură înseamnă un schimb de semnale între doi radioamatori. Fiecare contact este înregistrat și ulterior verificat.

„Eu dacă vorbesc cu o stație din Cluj am 180 de km. Dacă vorbesc cu una din București am 300 de km. Și fiecare kilometru e un punct.” În competițiile mari, miza devine globală.

„La CQ World Contest am luat locul 2 pe lume, locul 1 pe Europa. Am făcut 762 de legături, dar sunt unii care fac 2000 sau 3000.”

Totul este verificat ulterior de organizatori, prin loguri transmise de toți participanții.

„Organizatorul verifică dacă legătura a fost făcută la aceeași oră, pe aceeași frecvență. Dacă se potrivește, primești punctaj.”

Diplomele lui Andrei sunt puse la loc de cinste pe pereți, aproape de întreaga aparatură. Acolo unde le este locul.

Sunetul vine din toate colțurile globului

În timpul conversației, Andrei urmărește în timp real semnale radio din diverse țări. Pe ecran apar indicative din Europa, America, Asia sau insule îndepărtate.

„Uite, vezi Germania, Belgia, Olanda. O să fie o groază de stații”, spune el, ca și cum ar deschide o hartă vie a lumii.

Sunetul și vocile din întreaga lume se aud de parcă te-ai afla la bordul unei nave spațiale. O lume fascinantă, puțin cunoscută.

Nici pentru Andrei aceste semnale nu sunt simple unde radio, ci prezențe reale ale unor oameni aflați în alte colțuri ale planetei.

„Îmi vine YO2, CR1, M1… la mine toți și toate țările sunt un indicativ.”

Între pasiune și viața de zi cu zi

Dincolo de antene și competiții, Andrei vorbește și despre ritmul vieții sale. O viață în care pasiunea se împletește permanent cu activitatea cotidiană.

„Eu mănânc în bucătarie  și aud cu urechea ceva… mă duc repede la stație.”

Pentru el, radioamatorismul nu este o activitate cu program fix, ci o stare continuă de atenție la lumea la care se conectează zilnic.

Într-un alt moment al discuției, atinge și un subiect care pare desprins din științifico-fantastic: comunicația cu Stația Spațială Internațională.

„Da, și tu dacă ai noroc, poți vorbi cu stația spațială. Da, îți răspund.”

În mod obișnuit, astfel de conexiuni sunt rare și depind de fereastra de trecere a stației și de condițiile tehnice, dar pentru el sunt parte din realitatea hobby-ului.

Dusă până la capăt

Privind ansamblul, povestea lui Andrei Buta nu este doar despre antene sau performanțe tehnice. Este despre un mod de viață în care curiozitatea, disciplina și tehnologia se întâlnesc constant.

„Asta e pasiunea care îți dă acces în toate domeniile astea. E o nebunie curată”, spune el la un moment dat. A rezumat poate cel mai bine tot universul în care trăiește.

Într-o lume în care majoritatea comunicațiilor sunt ascunse în aplicații și rețele digitale, Andrei lucrează cu semnale brute, directe, venite din toate colțurile globului și, uneori, chiar din spațiu.

Pentru Andrei Buta, planurile nu înseamnă neapărat competiții sau clasamente. Mai degrabă vrea să ducă mai departe ce face deja. Să mai ridice o antenă, să mai încerce o frecvență, să mai descopere un traseu prin munți sau o legătură imposibilă. „Oricând vin aici am ceva de lucru.”

O spune simplu, fără să pară că e ceva ieșit din comun. Îl atrag în continuare lucrurile greu de atins, sateliții, Stația Spațială Internațională, semnalele slabe „pe care trebuie să le scoți din zgomot”. Într-un fel, asta definește tot ce face: răbdare, curiozitate și dorința de a merge mai departe.

18 aprilie, Ziua Internațională a Radioamatorismului

Și mai e ceva. Într-o cutie, undeva aproape de monitoare, Andrei păstrează cărțile poștale primite de-a lungul anilor. Le scoate și le răsfoiește. Nu sunt amintiri de vacanță, ci confirmări de legături radio, venite din toate colțurile lumii.

Scoate una, o întoarce pe față. „De exemplu asta este din Thailanda, aici este un indian, Etiopia, Cipru, Spania, Pennsylvania. Și uite, numărul acesta de QSL îți dă clasificarea sportivă, la nivel interbațional. Uite, asta e din Vietnam.” Locuri pe care le-ai vedea doar pe hartă. Pentru Andrei toate sunt dovada că, dintr-o cameră plină de aparate, a ajuns cu vocea până acolo. Le pune la loc, în cutie, și se întoarce la stație.

Nu întâmplător, pe 18 aprilie, a fost marchată Ziua Internațională a Radioamatorismului. Asta arată că pasiunea lui face parte dintr-o comunitate de milioane de oameni din toată lumea, uniți de dorința de a comunica dincolo de limite. Pentru Andrei însuși nu e doar un hobby. E un mod de viață.

Citește și: FOTO / VIDEO Povestea sibianului de 92 de ani care joacă tenis de masă de peste 70 de ani. „Am avut o viață activă de mic”

Foto: Bogdan Brylynski/turnulsfatului.ro