Atât primăria, cât și Consiliul Județean Sibiu prezintă consilierilor, pentru ședințele ordinare din această lună, execuțiile bugetare pentru primele trei luni ale anului 2026. Cifrele arată în ambele cazuri o creștere a veniturilor, cu mențiunea că autoritățile locale și cele județene au lucrat cu bugete provizorii, deoarece legea bugetului de stat pentru 2026 a fost adoptată cu întârziere.
Primul trimestru, fără buget de stat aprobat
Primul trimestru al anului 2026 a trecut fără ca autoritățile locale să aibă un buget aprobat: Parlamentul a votat legea bugetului de stat abia pe 20 martie. Acest lucru a impus primăria și CJ să aplice bugetele anului precedent atunci când au elaborat proiectele de hotărâri privind execuția bugetară pentru primul trimestru, documente pe care le-au inclus pe ordinea de zi a ședințelor ordinare din această lună.
Primăria: sibienii au contribuit la creșterea veniturilor
Conform documentului propus de Primăria Sibiu, veniturile din secțiunea de funcționare, adică cele destinate acoperirii cheltuielilor curente – salarii, utilități, servicii, transferuri sociale, au atins 241,85 milioane de lei, față de prevederea provizorie de 193,61 milioane de lei. În raportul de specialitate scrie că aceasta înseamnă un grad de realizare de 124,91%.
Principala explicație oferită de Direcția Economică ține de creșterea impozitelor și taxelor pe proprietate și pe mijloacele de transport, dar și faptului că sibienii s-au grăbit să și le plătească:
„Creștere datorată, în principal, încasărilor din impozitele și taxele pe proprietate și pe mijloacele de transport (creșterea cuantumului impozitelor și taxelor locale și achitarea integrală a impozitelor și taxelor locale aferente anului 2026 de către unii contribuabili, pentru a beneficia de bonificația de 10%)”.
Concret, impozitele și taxele pe proprietate au depășit cu mult estimările: 84,93 milioane de lei față de 34,71 milioane de lei prevăzut.
În schimb, veniturile din secțiunea de dezvoltare (destinate investițiilor) au ajuns la 58,65 milioane de lei, față de o prevedere de 139,22 milioane de lei, adică un grad de realizare de 42,13%. Totuși, funcționarii primăriei precizează că sumele sunt mai mari față de trimestrul I 2025 (32,04 milioane de lei). Creșterea este explicată prin sumele rambursate de Ministerul Dezvoltării și de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru proiecte cu finanțare europeană.
În ceea ce privește cheltuielile, la secțiunea de funcționare acestea au fost mai mici decât cele previzionate – 108,61 milioane de lei față de 193,6 milioane lei, adică 56,10%.
La secțiunea de dezvoltare cheltuielile au fost și mai mici față de sumele previzionate – 39,80 milioane de lei, adică 28,59% din 139,2 milioane de lei. Raportul de specialitate al Primăriei explică: o parte din lucrările de investiții nu au putut fi decontate din cauza mecanismului specific de decontare a cererilor de transfer din cadrul PNRR.

CJ: cheltuieli aproape integral realizate, plus excedent de un milion
Consiliul Județean Sibiu prezintă faptul că veniturile totale ale bugetului județean au fost de 88,26 milioane de lei, față de prevederi de 75,76 milioane de lei. Estimările au fost depășite atât în cazul secțiunii de funcționare (67,61 milioane de lei față de 65,61 milioane de lei), cât și în cazul celei de dezvoltare (20,66 milioane de lei față de 10,16 milioane de lei).
În primul caz, veniturile s-au acumulat în principal datorită cotelor defalcate din impozitul pe venit (38,85 milioane de lei) și sumelor din TVA pentru cheltuielile descentralizate la nivel județean (22,93 milioane de lei). Explicația pentru depășirea estimărilor în cazul veniturilor pentru zona de dezvoltare constă în utilizarea excedentului anilor precedenți. „Încasările au fost realizate în proporție de 203,39 % (…), datorându-se în principal utilizării excedentului anilor precedenți pentru acoperirea golurilor de casă ale secțiunii de dezvoltare, alocării de sume din PNRR aferente asistenței financiare nerambursabile și a sumelor primite din fonduri europene nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională, aferent cadrului financiar 2021-2027”, scrie în raportul de specialitate.
Spre deosebire de Primărie, unde cheltuielile au fost realizate în proporție de aproape 56%, la CJ Sibiu cheltuielile totale au fost aproape integral realizate: 87,14 milioane de lei din 87,15 milioane de lei prevăzute, adică 99,99%.
Secțiunea de funcționare a „consumat” 66,64 milioane de lei, iar pentru investiții au mers 20,51 milioane de lei.
La sfârșitul primelor 3 luni ale anului, administrația județeană înregistra excedent. „Contul de execuție la 31.03.2026 înregistrează un excedent de 1,12 milioane de lei, din care la secțiunea de funcționare 971,19 mii lei, iar la secțiunea de dezvoltare 149,68 mii lei”, scrie în document.
Ceea ce se remarcă în raportul de specialitate al CJ Sibiu este existența unor plăți restante de până la 30 de zile, în valoare de 29,57 milioane de lei, înregistrate de Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Din această sumă, 6,32 milioane de lei reprezintă depășirea termenului de scadență la furnizori de medicamente și materiale sanitare, iar 23,25 milioane de lei sunt datorii curente neachitate, generate de creșterea prețurilor la medicamente și de cheltuielile cu serviciile de mentenanță a aparaturii medicale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Esti mic Homane, mic de tot. Si in fiecare zi devii si mai mic. Nu se ridica astia la valoarea…
Chiar el, dar acum prin altii. Mana in mana cu Huja (fostul primar din Cisnadie) a facut ce a iesit.…
Parca era vorba ca o sa faca niste poduri peste Valea Sapunului, vreo 4 la numar, sa uneasca Sibiul cu…
Chiar ar trebui ca acea gloata sa fie capabila de „procesat context, legislație, consecințe” ? Nu e destul doar o…
Parca astia in UK vor sa interzica, sa vedem ce-o sa iasa cu noua prohibitie.













Lasă un răspuns