Modificările legislative privind securitatea la incendiu stabilesc că, pentru anumite tipuri de clădiri și spații comerciale, acordul de funcționare poate fi emis doar după obținerea autorizației de securitate la incendiu, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență precizează că emiterea avizelor și autorizațiilor nu implică taxe.
Reprezentanții inspecturatului pentru Situații de Urgență Sibiu au anunțat printr-un comunicat de presă că sunt noi schimbări în lege care afectează firmele și proprietarii de spații comerciale sau turistice.
Pentru anumite clădiri mai mari sau cu risc ridicat (restaurante mari, mall-uri, hoteluri, benzinării etc.), nu mai poți primi acord de funcționare de la primărie fără autorizație de securitate la incendiu de la ISU.
Există însă o excepție: pentru clădirile care funcționau deja înainte de noile reguli, acordul poate fi obținut timp de șase luni chiar fără autorizație, dar responsabilitatea pentru siguranță revine complet proprietarului.
De asemenea, ISU explică cum pot fi cerute puncte de vedere și subliniază că nu se percep taxe pentru aceste documente, iar totul se face online.
„Având în vedere modificările legislative făcute începând cu 13 martie 2026, vă aducem în atenție faptul că, Legea nr. 307/2006 a fost actualizată prin OUG nr. 17/2026. Aceste modificări vizează inclusiv modul de emitere a acordului de funcționare privind comercializarea produselor și serviciilor, prevăzut în OUG nr. 99/2000.
- Acordul de funcționare și Autorizația de securitate la incendiu
Potrivit art. 14 lit. p¹) din Legea nr. 307/2006, primarul are obligația de a emite acordul de funcționare numai după obținerea autorizației de securitate la incendiu pentru următoarele categorii de obiective:
- spații de alimentație publică neclasificate din punct de vedere turistic cu aria desfășurată mai mare de 600 mp;
- spații pentru comerț încadrate în categoria sălilor aglomerate;
- spații pentru comerț amenajate în clădiri înalte și foarte înalte;
- clădiri pentru comerț cu suprafața desfășurată mai mare de 2.500 mp;
- clădiri de turism cu capacitatea mai mare de 25 de camere sau 50 de locuri ori cu aria desfășurată mai mare de 1.000 mp, care anterior nu au fost puse în funcțiune;
- stații de distribuție a carburanților și gazelor petroliere lichefiate la autovehicule;
- spații comerciale din stațiile de metrou.
Pentru celelalte categorii de construcții, acordul de funcționare poate fi emis cu titlu provizoriu, în situația în care inspectoratul depășește termenul legal de emitere a autorizației de securitate la incendiu.
- Excepție importantă
Acordul de funcţionare menționat anterior, necesar a fi eliberat pentru categoriile de construcţii şi amenajări care au fost puse în funcţiune anterior intrării în vigoare a OUG 17/2026, se emite în primele 6 luni de la intrarea în vigoare a acesteia, fără a fi condiţionat de existenţa autorizaţiei de securitate la incendiu.
Până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, răspunderea exclusivă în ceea ce priveşte funcţionarea construcţiilor şi amenajărilor din punctul de vedere al asigurării cerinţei de securitate la incendiu revine beneficiarilor investiţiilor.
- Solicitarea unui punct de vedere ISU (adresa de neîncadrare/negație)
Documentele și modelul de cerere necesare pentru solicitarea unei adrese pentru stabilirea încadrării spațiului/construcției în prevederile HG 571/2016 privind aprobarea categoriilor de construcții și amenajări care se supun avizării și/sau autorizării privind securitatea la incendiu se găsesc pe site-ul https://isusb.igsu.ro la secțiunea PREVENIRE – Avizare-Autorizare – Documente necesare solicitărilor pentru puncte de vedere. (https://isusb.igsu.ro/avizare-autorizare/documente-necesare-solicitarilor-pentru-puncte-de-vedere-35)
Documentațiile se semnează cu semnătură electronică de către solicitant sau împuternicitul acestuia și se depun la secțiunea PREVENIRE – Avizare-Autorizare – Depunere online a documentațiilor electronice pentru avizare autorizare (https://isusb.igsu.ro/avizare-autorizare/depunere-online-a-documentatiilor-electronice-pentru-avizare-si-autorizare-152) – și accesați platforma de depunere electronică a documentațiilor.
Totodată, pentru corecta informare a cetățenilor, atragem atenția că Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu nu percepe taxe pentru emiterea documentelor specifice domeniului de avizare-autorizare. Astfel, pentru emiterea de puncte de vedere, avize și autorizații de securitate la incendiu sau de protecție civilă, beneficiarii trebuie să depună documentele prevăzute de legislația în vigoare în format exclusiv electronic pe platforma dedicată depunerii documentațiilor, se arată în comunicat.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cărui câine nu îi place osul, în cazul de față țâța bugetului de stat?!
D-voastra v-ati dorit altceva ! Cu siguranta NU se vor incerca ceva „inginerii „?…DAR CETATENII AU PRINS CURAJ ! (merge…
Domnule Leția, intenția dumneavoastră este una bună, doar că drumul spre iad întotdeauna este pavat cu intenții bune.
Tourist traps. Sunt peste tot în lume. Dar este o economie de piață, dacă ei așa se poziționează și le…
Plus valoare calorica vrei sa zici!













Lasă un răspuns