Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu au efectuat, luni, 27 aprilie, o percheziție domiciliară în municipiul Sibiu, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activități, anunță reprezentanții Poliției Sibiu.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2021 – aprilie 2026, o tânără în vârstă de 23 de ani, domiciliată în localitatea Șelimbăr, ar fi efectuat proceduri de estetică medicală fără a avea acest drept, la un punct de lucru situat în municipiul Sibiu.
În urma percheziției domiciliare, polițiștii au ridicat mai multe bunuri utile anchetei, respectiv medicamente, substanțe injectabile, aparatură medicală, facturi, bonuri, precum și un telefon mobil, în vederea continuării cercetărilor.
Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Reprezentanții Poliției Sibiu precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
10 răspunsuri
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Indiferent cat de priceputa e, patalamaua este OBLIGATORIE. Totul merge bine, pana ajunge o clienta in urgenta, cu reactii carora nu le poti da de cap. Si asta pentru ca un profesionist, cu scoli si autorizatie are capacitatea de a se gandi la toate scenariile, pe cand o astfel de persoana se joaca, in inconstienta sa, cu sanatatea clientelor.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce muncă de prevenție visezi? Pe cocalarul care dă tălpi la cazan n-ai cum să-l educi , decât prin amenzi…
E de neînțeles atâta prostie și ticăloșie, li se oferă posibilitatea de a-și steriliza gratuit animalele, dar sălbaticii preferă să…
Oieritul este o afacere ! Ce ne mai aburesc cu texte sentimentale…
Dapai putea sa nu fie beiamveu?! ce )@! calului…
„Iti poti da seama de gradul de civilizare al unei societati daca te uiti cum isi trateaza animalele” – nu…

Lasă un răspuns