Începând de luni, 4 mai 2026, la Spitalul Municipal Sibiu (fostul Spital CFR) se pot face programări pentru investigații imagistice importante, anunță reprezentanții instituției medicale.
Este vorba despre programări pentru CT (tomografie computerizată), mamografie și DEXA (osteodensitometrie).

Programările se pot face de luni până vineri, între orele 08:00 – 15:00, la nr de telefon: 0269.213.163, pe baza biletului de trimitere.
„În calitate de manager, îmi doresc ca fiecare pacient să aibă acces cât mai ușor și rapid la investigațiile de care are nevoie. Cred cu tărie în importanța prevenției și a diagnosticului precoce, ca pași esențiali pentru o îngrijire medicală de calitate, ” transmite Ștefania Șerban, managerul spitalului.
La preluarea spitalului de către municipalitate, reprezentanții primăriei anunțau încheierea unui contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru decontarea serviciilor de imagistică (CT, mamograf și osteodensiometru – DEXA).
Fostul Spital CFR a intrat oficial în subordinea municipiului Sibiu în 26 martie, după ce consilierii locali au fost aprobat proiectul de hotărâre prin care Spitalul General Căi Ferate Sibiu își schimbă denumirea în Spital municipal Sibiu. Primele obiective stabilite sunt deschiderea Camerei de gardă pentru urgențe, „în câteva săptămâni”, precum și preluarea urgențelor stomatologice, anunță joi reprezentanții administrației locale.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Servanta cu cai e facuta ptr larg consum. Am Vazut-o in cateva case din Sibiu. Avea si vitrina si masa…
Bine, băă. 4 meleoane / 6500 mp = doar 650 eur/mp. Mă așteptam la minim 3-4000 de eur/mp, dar se…
Excelent ! Felicitari doamnei Toiu !
La tribuna 1 nu au fost bilete scoase la vânzare. Acolo sunt date smecherilor din federație.nu știm noi în ce…
Au desființat sălile de jocuri dar în agențiile LOTO se poate juca în continuare la păcănele. Totul se mută în…













Lasă un răspuns