Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Minivacanța de 1 Mai: 30 de șoferi au rămas fără permis

Silvana Armat
0
foto arhiva turnulsfatului.ro
foto arhiva turnulsfatului.ro

Polițiștii sibieni au reținut 30 de permise în minivacanța de 1 Mai. Dintre acestea, nouă au fost reținute pentru consumul de alcool, șase pentru nerespectarea regimului legal de viteză și alte șase pentru depășire neregulamentară. De asemenea, au fost retrase 56 de certificate de înmatriculare, anunță luni reprezentanții Poliției Sibiu.

Publicitate
Publicitate

„Polițiștii sibieni au fost la datorie, în sistem integrat, pe întreaga durată a minivacanței de 1 Mai pentru menținerea ordinii și siguranței publice și prevenirea oricăror evenimente care ar fi putut afecta siguranța comunității. Peste 180 de polițiști au acționat zilnic, fiind organizate 37 de acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, reducerea riscului rutier, depistarea persoanelor urmărite și protejarea cetățenilor”, transmite sursa citată.

Pe parcursul celor patru zile, polițiștii au intervenit la 268 de evenimente, dintre care 195 au fost sesizate prin SNUAU 112. În mai multe situații au fost semnalate fapte de violență domestică, iar în urma evaluării riscului, polițiștii au emis cinci ordine de protecție provizorii, în cazurile în care s-a constatat existența unui pericol iminent pentru victime.

Pentru prevenirea și combaterea faptelor contravenționale și penale, polițiștii au verificat aproximativ 1.900 de autovehicule și au aplicat 860 de sancțiuni contravenționale, dintre care 245 pentru depășirea regimului legal de viteză.

În cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii rutieri au efectuat 1.627 de testări cu aparatele alcooltest și 20 testări cu aparatele drugtest, pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

În această perioadă au fost sesizate 39 de infracțiuni, dintre care 16 contra persoanei, 12 contra patrimoniului și 7 la regimul rutier.

Publicitate

Polițiștii au transmis și mai multe exemple:

Neînmatriculat și fără permis

Sâmbătă, 2 mai, în jurul orei 08:50, în localitatea Agârbiciu, pe DN 14 km 37, polițiștii rutieri au oprit pentru control un ATV condus de către un  bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Axente Sever.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul  de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar vehiculul este neînmatriculat.

În cauză, la nivelul Secției nr. 5 Poliție Rurală Axente Sever, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

O faptă similară a fost constatată câteva ore mai târziu, în jurul orei 10:00, în localitatea Tălmaciu, atunci când polițiștii rutieri au oprit pentru control un vehicul condus pe strada Corneliu Coposu de către un  bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Botoșani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul  de a conduce vehicule pe drumurile publice, iar vehiculul este neînmatriculat.

În cauză, la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Fără permis, la volan

În aceeași zi, în jurul orei 22:20, în localitatea Orlat, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Grănicerilor, la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 21 de ani.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că tânărul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate