Am mâncat din întâmplare la Michelsberger Haus. Punct gastronomic local

Din întâmplare pentru că, potrivit planului inițial, noi ne-am așezat pe terasa restaurantului 7 Tei, din Cisnădioara. Și cum așteptam sub soarele rece al începutului de mai să ne vină de-ale gurii, adierea vântului întoarce un mic steag care face reclamă punctului local gastronomic Michelsberger Haus. Prin urmare, am plătit ce-am comandat și ne-am mutat în vecini.

În vecini, pentru că la Michelsberger Haus ajungi cotind pe aleea din dreapta drumului care urcă înspre biserica fortificată din Cisnădioara. La capătul acestei alei intri în pensiunea deschisă de vreo cinci ani și unde, de anul trecut, a fost înființat și un punct gastronomic local.

Bucătăria este deschisă, în afara sezonului, de vineri până duminică, după ora 13:00. Pe timpul verii, aici găsești mâncare în fiecare zi.

Curtea pe mai multe niveluri, cu terasă cu vedere înspre biserica din centrul satului ne-ar fi prins în mrejele sale, dacă nu era frigul acesta de început de mai. Așa că am decis să lăsăm priveliștea satului pentru zile mai călduroase și am intrat în încăperea punctului gastronomic local.

Înăuntru sunt patru mese vechi, înconjurate de scaune din seturile de mobilier vechi, unele cu tapițeria ruptă pe ici, pe colo. Ușa dinspre toalete are un geam spart și nu se închide, iar pereții sunt cu tencuiala la vedere. Și chiar dacă astfel de detalii pot deranja pe unii, locul are o lumină și o atmosferă plăcute. Sunt și câteva covoare persane, o măsuță de cafea cu fotolii vechi, dar tare confortabile, iar pe pereți sunt expuse lucrări de artă, dintre care unele sunt de vânzare. Două-trei plante completează atmosfera faină, nealterată de nicio sursă de muzică.

Meniul îl poți consulta și din stradă, unde e scris cu creta pe o tablă cu trepied. Îl primeșt și la masă, tipărit pe două foi A4. Când am fost noi, aveau ciorbă de fasole boabe cu afumătură, ciorbă de verdețuri și legume, o tocană ardelenească de porc, frigărui de berbecuț, șnițel de porc, mămăligă cu brânză și salată de sezon cu telemea. Prețurile nu sunt tocmai de cantină, dar nici de centrul Sibiului: 35 de lei este ciorba de fasole, de exemplu, iar frigăruile de berbecuț cu salată de sezon și dressing de iaurt și mentă costă 45 de lei. Dincolo de prețuri, însă, sunt ingredientele care, potrivit meniului, sunt fie din grădina proprie, fie de la producători locali.

Ciorba de verdețuri și legume și mămăliga cu brânză și smântână ne-au fost aduse în străchini, în același timp. Ciorba ar fi putut fi mai caldă, după gustul meu. Dar n-am mai stat să cer o reîncălzire: cei doi oameni ai locului, el și ea, mereu cu zâmbetul pe buze, erau într-o forfotă continuă printre mesele mușteriilor.

Și oricum, după cea de-a doua lingură nici n-am mai lăsat strachina până n-am terminat tot. Aveam în față un adevărat regal vegetarian, în care au fiert laolaltă de la salată verde sau mangold, la ștevie, lobodă, morcovi și leurdă, peste care plutea aroma inconfundabilă a leușteanului. În meniu era promisă și niște pâine, care n-a mai venit, dar nici nu i-am simțit în mod deosebit lipsa. Ciorba aia de verdețuri e ce trebuie.

De cealaltă parte a mesei, mămăliga cu brânză și smântână dispărea în tăcere din strachină. Și doar ce ar putea fi deosebit la un astfel de preparat, în care ingredientele erau pur și simplu aruncate acolo să fie? Ei bine, ingredientele sunt secretul. O brânză de burduf untoasă și cu un domol iz pișcăcios așa bună, demult n-am mai mâncat. Smântâna, la fel, demențială. Am și întrebat mai apoi de unde vine brânza aceea de burduf. Și-am aflat că e de la Livia Voinica, din Sadu, care are un magazin și în piața Cibin, în spatele standurilor cu flori.

Tocana ardelenească de porc a venit cu carnea fâșii, dar și bucăți tăiate mai mari. La fel, porția nu excelează în dimensiuni, dar gustul face toți banii. În farfurie am mai descoperit și o găluscă ce mi se părea a fi din pâine înmuiată în sos, iar murmurul de mulțumire mi-a fost amplificat de murături. Aveau gogonelele alea un gust, de parcă m-aș fi întors vreo 40 de ani în urmă, pe la bunici, pe-acasă.

Cremșnitul și grișul cu lapte au venit amândouă acoperite cu același gem sau sos de fructe. Nu am dat de cel mai bun foietaj mâncat până acum și nici grișul nu era atât de moale pe cât mi-l închipuiam, dar deserturile și-au îndeplinit cu succes misiunea. O gustare nu prea dulce, după o masă chiar gustoasă.

La final, prin nota de plată ne-au fost ceruți 133 de lei: 40 de lei pentru tocană, 30 de lei pentru mămăliga cu brânză și smântână, 20 de lei pentru ciorbă, 18 lei pentru cremșnit, 15 pentru grișul cu lapte și 10 lei pentru un ceai.

Șase sași în șase saci