În ciuda apelurilor la boicot și a retragerii mai multor state din concurs din cauza participării Israelului, marea finală Eurovision 2026 a avut loc sâmbătă seară, la Wiener Stadthalle din Viena. Trofeul Eurovision 2026 a fost câștigat de Bulgaria, reprezentată de Dara („Bangaranga”), după voturile acordate de juriile naționale și de publicul din întreaga Europă.
Ediția aniversară cu numărul 70 a concursului a fost marcată de un boicot fără precedent: Spania, Irlanda, Islanda, Slovenia și Țările de Jos s-au retras din competiție în semn de protest față de participarea Israelului, pe fondul războiului din Gaza.
Organizatorii de la European Broadcasting Union au refuzat excluderea Israelului, deși Rusia rămâne suspendată din competiție după invadarea Ucrainei. Decizia a alimentat acuzațiile de „dublu standard” a organizatorilor, iar unii artiști au avut reacții dure.
La ediția din acest an, România a fost reprezentată de Alexandra Căpitănescu, cu piesa „Choke Me”, artista intrând în concurs penultima, cu numărul 24. Participarea României a marcat revenirea țării în finala Eurovision după mai mulți ani de absență.
Republica Moldova a fost reprezentată de Satoshi, cu piesa „Viva, Moldova”.
Juriul a acordat cele mai multe puncte Bugariei (204 puncte), reprezentanta acestei țări obținând punctajul maxim și din partea publicului (312 puncte). În preferințele telespectatorilor, Bulgaria a fost urmată de România (232), Israel (220) și Republica Moldova (183).
România a obținut punctaj maxim doar din partea juraților din Luxemburg.
Datorită voturilor primite de la public, România a încheiat competiția pe locul 3, cu un total de 296 de puncte, iar Republica Moldova s-a clasat pe poziția a 8-a, acumulând 226 de puncte.
Top 5 Eurovision 2026:
Bulgaria
Israel
România
Australia
Italia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Acolo ar trebui puse balize si restrictionata si iesirea dinspre Strandului; prea multe accidente…
1. Au primit ce a fost a lor si nu tot ce au vrut !!! Diferenta mare !!! Adica hotul…
Odios titlu… îmi vine greu să cred că pelicula în sine îl omagiază câtuși de puțin pe maestrul Enescu… probabil…
Țin minte o fufă în bucale, directoraș executiv la o asociație de spălat bani negri, născută în Târgoviștea, un orașel…
Actuala fara concurs, a regizat tot,













Lasă un răspuns