Lucrările de modernizare și lărgire a Căii Șurii Mari aduc o premieră tehnică pentru Municipiul Sibiu

TS Publicitate
0
lucrari sura mica publicitate

Calea Șurii Mari, unul dintre cele mai circulate tronsoane rutiere din Sibiu, a intrat la începutul lunii martie într-un amplu proces de reabilitare și modernizare. Proiectul introduce, în premieră pentru oraș, soluții tehnice moderne, adaptate dezvoltării urbane pe termen lung.

Elementul de noutate al proiectului îl reprezintă intervenția asupra cursului de apă Valea Șerpuită. În prezent, se desfășoară lucrări de întubare a acestuia, o soluție tehnică complexă și inovatoare pentru Sibiu, atât prin dimensiunea, cât și prin logistica implicate.

Tuburile utilizate sunt impresionante ca dimensiuni – 2,61 metri înălțime și 3,67 metri lățime – fiind proiectate pentru a prelua un debit de până la 84,4 metri cubi pe secundă, echivalentul unui debit maxim estimat a apărea o dată la 100 de ani.

„Este o soluție modernă, diferită de cele utilizate până acum în Sibiu, atât prin dimensiuni, cât și prin materialul folosit – o structură metalică zincată, cu rezistență ridicată la eroziune. Am optat pentru montarea a două tuburi paralele pe întreaga lungime, pentru a asigura preluarea unui debit crescut, în condiții de siguranță respectând cotele obligate privind deversare apei respectiv racordarea optimă a străzilor laterale peste structura metalică cu strada Calea Surii Mari”, explică Grigore Vîlcu, proiectant.

Dimensiunea mare a tubulaturii, o premieră pentru astfel de lucrări în Sibiu, va permite curățarea acesteia cu ajutorul unui mini excavator. Întreținerea va fi realizată o dată pe an sau după episoade de viituri importante.

Lucrările presupun săpături la o adâncime de 3,70 metri, pe o lungime de 323 de metri. În amonte și în aval sunt instalate sisteme speciale pentru colectarea deșeurilor, iar fiecare tronson este prevăzut cu câte 3 guri de vizitare.

Un alt avantaj al soluției alese este valorificarea spațiului de deasupra cursului de apă. După finalizare, zona va fi amenajată ca un coridor urban modern, cu piste de biciclete, trotuare și spații verzi. Varianta amenajării unui canal din beton nu ar fi permis o astfel de amenajare.

Contractul de finanțare „Modernizare și extindere Calea Șurii Mari”, semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027, în cadrul Priorității de investiții 5: „O Regiune Accesibilă”, Acțiunea 5.2: „Descongestionarea traficului din jurul marilor municipii, are o valoare  de 41,37 milioane lei, din care finanțare nerambursabilă 34,14 milioane lei. Contribuția Municipiului Sibiu este de 7,23 milioane lei.

Modernizarea acestui tronson urmărește fluidizarea traficului, îmbunătățirea mobilității urbane, creșterea siguranței rutiere și velo, precum și îmbunătățirea condițiilor de mediu.

Calea Șurii Mari se transformă!

advertorial 1 - v final

Alătură-te comunității