399 de pisici și câini au fost au fost adoptați prin intermediul Animal Life Sibiu, în anul 2025. De asemenea, 1676 de animale au fost sterilizate pe parcursul anului trecut, arată cifrele oferite de raportul anual al Animal Life Sibiu.
„În anul 2025, am sterilizat un număr total de 1.676 de animale de companie (câini și pisici), consolidând astfel unul dintre cele mai importante demersuri ale organizației noastre: prevenirea înmulțirii necontrolate și, implicit, a abandonului. Sterilizarea rămâne domeniul în care concentrăm o mare parte din eforturile noastre.
Aproape nu există zi în care într-unul dintre cabinetele veterinare partenere din Sibiu să nu aibă loc cel puțin o intervenție finanțată sau co-finanțată de Animal Life. În sezonul cald, campaniile de sterilizare au devenit o constantă, iar tot mai multe autorități locale din județ ne solicită sprijinul pentru organizarea acestor acțiuni în comunitățile lor”, se arată în raportul asociației.
„Am reușit să creștem constant numărul animalelor sterilizate”
În 2025, asociația a reușit să organizeze două campanii în județul Sibiu, în localitățile Rășinari și Tălmaciu și o campanie în municipiul Sibiu.
„Au fost și sterilizări constante în cabinetele veterinare partenere, atât pentru animale fără stăpân, cât și pentru animale deținute de persoane aflate în dificultate financiară. Odată cu experiența acumulată de-a lungul anilor – atât în organizarea campaniilor, cât și în coordonarea echipelor de voluntari și medici veterinari – am reușit să creștem constant numărul animalelor sterilizate.
După un 2023 dificil, în care lipsa finanțării a dus la un regres în acest domeniu, 2024 a fost un an de revenire, cu 785 de sterilizări în plus față de anul precedent, iar anul 2025 a păstrat numărul ridicat de sterilizări. Acest progres reconfirmă faptul că sterilizarea rămâne cea mai eficientă soluție în lupta pentru reducerea suferinței animalelor fără stăpân si a abandonului”, mai transmite asociația.
Campaniile au efecte vizibile
Potrivit raportului, în comunitățile în care asociația a intervenit constant, efectele sunt vizibile.
„Numărul animalelor abandonate a scăzut, oamenii devin mai conștienți și implicați, iar colaborarea cu autoritățile locale este mai facilă.
Pe termen lung, aceste campanii contribuie la stabilizarea populației de animale, reduc suferința, limitează răspândirea bolilor și, nu în ultimul rând, sporesc siguranța publică. Fiecare animal sterilizat înseamnă sute de vieți care nu vor mai fi condamnate la abandon, boală sau foamete”, se mai precizează în raport.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Vrem orașul nostru ca in anii 70-80! Cand era bine, se muncească, nu eram dezbinati, se trăiască bine, mergeam toti…
Habar n-au ce apără! Istoric parcul a avut lacuri la care s-a renunțat, asta a fost prin 1870-80. Inițial parcul…
Doru, inteleg de aici ca vrei sa faci o asociatie cu prestatie pro-bono. Foarte bine, o sa te ajut cu…
O măsură foarte buna insa fără amenzi nu are niciun rost.
Ba terminati cu propaganda! Pai sa nu faca firmele Aurorei niste bani? Sa nu mai mentionam copacii sanatosi taiati anapoda,…













Lasă un răspuns