Între 1 și 3 ani de închisoare sau amendă riscă un sibian care a fost oprit de polițiști în timp ce conducea un moped neînregistrat. Pe de altă parte, trei ani și zece luni de închisoare a primit un tânăr de 27 de ani, condamnat pentru conducere fără permis.
49 de ani are bărbatul care, miercuri seara, a fost oprit de către polițiști în timp ce circula pe un moped pe strada Viitorului, din Sibiu. „Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat. Astfel, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu.
Conform legislației în vigoare, pentru infracțiunea descrisă, bărbatul riscă fie o pedeapsă cu închisoare între 1 și 3 ani, fie amendă.
Recidivist, închis pentru conducere fără permis
Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii au preluat din Ocna Sibiului un tânăr de 27 de ani, pentru a fi încarcerat la Penitenciarul Aiud, ca urmare a unei sentințe date în aceeași zi. „La data de 20 mai a.c., Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis. Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de 3 ani și 10 luni de închisoare cu executare”, transmit polițiștii sibieni.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație













Lasă un răspuns