Administrația Prezidențială anunță vineri că, în urma unui proces de mediere desfășurat sub coordonarea instituției, Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârșitul prezentei sesiuni parlamentare.
Noua lege a salarizării constituie o etapă esențială din Planul Național de Redresare și Reziliență, având ca termen de îndeplinire data de 1 iulie 2026.
„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăși cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situația de a-și încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu și lung”, precizează sursa citată.
Noua lege a salarizării va intra în vigoare în totalitate la data de 1 ianuarie 2027, fără aplicare eșalonată, și nu va mai fi modificată ulterior prin intervenții speciale.
Acordul care stă la baza angajamentului politic de a adopta noua legislație a fost semnat de către Sorin Grindeanu – președintele PSD, Ilie Bolojan – președintele PNL, Dominic Fritz – președintele USR, și Kelemen Hunor – președintele UDMR.
În baza prezentului acord, Ministerul Muncii va publica proiectul de lege și va organiza consultări cu toate categoriile vizate de lege, se arată pe pagina de Facebook a instituției.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor













Lasă un răspuns