Rareș Gavriloaia, asistent medical la Ambulanța Sibiu, despre ce nu se vede din intervențiile de urgență: „Nu există pauză reală între cazuri”

Când vezi o ambulanță trecând prin Sibiu, cu sirenele pornite, te gândești în mod firesc la urgența de la capătul drumului. La un pacient, la o viață care trebuie salvată, la o echipă care face tot posibilul să ajungă cât mai repede. Dar, de cele mai multe ori, nu vezi tot ce se află în spatele acelui moment.

Rareș Gavriloaia, asistent medical la Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, a transmis un text redacției prin care arată ce nu se vede din exterior, dar face ca întregul sistem să funcționeze zi de zi.

Rareș arată că dincolo de sirene și intervenții, există oameni care lucrează continuu, sub presiune, în condiții uneori dificile. De la dispecerii care răspund primii la apeluri și trebuie să înțeleagă rapid ce se întâmplă, până la echipajele din ambulanțe care ajung la pacienți și iau decizii în câteva secunde, totul este o muncă de echipă.

Nu toate cazurile sunt la fel de dramatice, dar fiecare apel înseamnă, pentru cineva, o problemă importantă în acel moment. Iar ritmul este adesea alert, fără pauze reale între intervenții, ceea ce face ca presiunea să se acumuleze în timp.

Mai jos prezentăm, integral, textul trimis redacției de asistentul pe ambulanță Rareș Gavriloaia.

„Dincolo de sirene: oamenii din spatele intervențiilor de urgență din Sibiu

În fiecare zi, ca asistent pe ambulanță în Sibiu, particip la intervenții care variază de la urgențe reale și critice până la situații mai puțin grave din punct de vedere medical, dar importante pentru cei care le trăiesc. Dincolo de sirene, de viteză și de deciziile luate în secunde, există însă o realitate mult mai amplă, pe care publicul o vede rar: o rețea întreagă de oameni care lucrează în spatele fiecărei intervenții.

Pentru noi, echipajele din teren, fiecare tură înseamnă contact direct cu suferința umană. Accidente rutiere, stopuri cardio-respiratorii, patologii acute sau situații sociale dificile se pot succeda într-un timp foarte scurt. Chiar dacă profesionalismul ne obligă să rămânem concentrați, impactul emoțional se acumulează în timp.

De multe ori, o intervenție se termină și în câteva minute suntem deja direcționați către următorul caz. Nu există întotdeauna timp real pentru a procesa ceea ce tocmai s-a întâmplat. Totul se derulează continuu, fără pauze reale între situații încărcate emoțional.

Însă ceea ce publicul vede cel mai des este doar ambulanța. În realitate, în spatele fiecărei intervenții există oameni care nu ajung niciodată în fața pacientului, dar fără de care sistemul nu ar funcționa.

Mă refer aici la personalul din dispecerate — oamenii care răspund la apelurile de urgență, care ascultă primele secunde de panică, durere sau confuzie și care trebuie să ia decizii rapide, precise și corecte. Ei sunt primii care filtrează informația, stabilesc gravitatea cazului și direcționează resursele către teren.

De multe ori, acești oameni nu sunt văzuți, nu sunt recunoscuți și nu ajung niciodată să vadă pacienții pe care îi ajută indirect. Cu toate acestea, duc o muncă extrem de solicitantă psihic: gestionează simultan zeci de apeluri, situații de criză și presiunea timpului, fără contact direct cu rezultatul final al intervenției.

Este o muncă „invizibilă”, dar esențială. Fără dispecerat, fără coordonare și fără deciziile luate în acele prime secunde, intervențiile din teren nu ar putea exista în forma în care le cunoaștem.

În același timp, și echipajele din teren se confruntă cu un alt tip de presiune: expunerea constantă la situații critice. În timp, acest lucru duce la acumularea unei oboseli psihice greu de explicat din exterior, chiar dacă profesia impune reziliență și echilibru.

Pe lângă cazurile grave, există și solicitări care nu reprezintă urgențe reale, ceea ce adaugă presiune suplimentară asupra sistemului și asupra resurselor limitate.

Programul de lucru, turele lungi și lipsa unui timp real de recuperare între intervenții pot contribui în timp la epuizare profesională (burnout), un fenomen recunoscut la nivel internațional în rândul personalului din serviciile de urgență.

Cu toate acestea, rămâne un element comun tuturor celor implicați — din dispecerat până în ambulanță: dorința de a ajuta. În spatele fiecărei intervenții există o echipă invizibilă de oameni care lucrează sub presiune, în tăcere, pentru ca cineva să primească ajutor la timp.

Acest text nu este o plângere, ci o încercare de a arăta partea mai puțin vizibilă a unui sistem esențial: oamenii din spatele intervențiilor de urgență, cei care muncesc în tăcere între decizii rapide, responsabilitate și viață.”

Rareș Gavriloaia este cunoscut pentru filmulețele sale educative despre primul ajutor, pentru implicarea sa în cazuri umanitare și pentru campania „O zi pentru oameni”.