Trei tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de mare risc.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, în vârstă de 17, 20 și 21 de ani, cercetate pentru efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
În cazul a două dintre acestea, anchetatorii au reținut și săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, au anunțat luni reprezentanții Poliției Sibiu.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada cuprinsă între 2025 și luna iunie 2026, persoana de 20 de ani, ar fi procurat diferite tipuri de substanțe interzise (MDBM-4en-PINACA, MDMB-BUTINACA, ADB-4en-PINACA și 4F-ADMB-BINACA), pe care le-ar fi vândut direct sau prin intermediul celorlalte persoane cercetate.
Comenzile ar fi fost preluate prin intermediul unei rețele de socializare, după care, vânzarea propriu-zisă s-ar fi realizat în diferite locații, din municipiul Sibiu.

Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate diferite cantități de droguri de mare risc și produse psihoactive, iar, în urma a 3 percheziții domiciliare efectuate de către polițiști, la data de 11 iunie 2026, au fost descoperite și ridicate substanțe vegetale (MDMB-BUTINACA și 4F-ADMB-BINACA), grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, un pistol airsoft, o sumă de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.

La data de 11 iunie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Sibiu au dispus reținerea celor 3 persoane.
La data de 12 iunie 2026, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sibiu a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Sibiu și cel al jandarmilor din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu.
Autoritățile precizează că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce lucru slab! A trecut în neființă sau la cele veșnice?
tot respectul pentru idealurile enumerate, ar fi frumos sa le aplice in practica. Eu inca mai cred ca sunt si…
@”Un Oarecare”, întrebarea ta e irelevantă. Suntem în secolul 21, oamenii au libertate de mișcare nu doar în România ci…
Pentru ca zboara la înălțimi mici , sa nu se vadă lipsa de combustibil la inventar și dacă tot era…
Nu esti din Sibiu ma.













Lasă un răspuns