Un biciclist în vârstă de 50 de ani a fost rănit luni seara, după ce s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă, anunță reprezentanții Poliției Sibiu.
Evenimentul rutier s-a produs în jurul orei 20:30, pe Rampa Ștefan cel Mare, unde au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu.
Din verificările efectuate la fața locului a rezultat că un sibian în vârstă de 50 de ani, care conducea o bicicletă, s-a dezechilibrat și a căzut pe carosabil.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că bărbatul avea o concentrație de 1,37 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Biciclistul a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate, precizează sursa citată.
În contextul acestui eveniment, polițiștii sibieni atrag atenția asupra riscurilor generate de consumul de alcool înainte de deplasarea pe drumurile publice, inclusiv în cazul persoanelor care circulă cu bicicleta.
Potrivit reprezentanților Poliției Sibiu, alcoolul afectează capacitatea de apreciere a distanțelor și vitezei, reduce atenția, coordonarea și timpul de reacție, crescând semnificativ riscul producerii unor accidente rutiere.
Polițiștii recomandă bicicliștilor să nu circule după consumul de băuturi alcoolice, să adopte un comportament preventiv și responsabil în trafic, să respecte regulile de circulație și semnificația indicatoarelor rutiere, să se asigure înainte de efectuarea manevrelor și să utilizeze echipamente de protecție și elemente reflectorizante.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De unde are tânăra mașină la 20 de ani?
La noi la românica se confiscă ventilele … Așa a făcut nenea melețeanu din totdeauna
Ce m-am speriat… credeam că e dronă ucraineană.
În țările cu adevărat democratice și în țările cu adevărat liberale i se suspendă și carnetul de conducere.
Ce naiba sa caute în muzeu? Totul e ultra-scump acolo. De-l prindea Ciprian , ar fi putut vinde la suprapreț…













Lasă un răspuns