Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

VIDEO Cozi la Lacurile de la Ocna Sibiului, în zi de cod roșu. Primarul dă vina pe directorul interimar. Acesta respinge acuzațiile: „Situația se repetă în fiecare an”

Ion Surdu
19
randuri la lacurile ocna

Imagini surprinse duminică la Lacurile de la Ocna Sibiului arată rânduri de zeci de metri cu oameni care așteptau la intrare, în bătaia soarelui, în condițiile unui cod roșu de caniculă emis de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Publicitate
Publicitate

Lacurile de la Ocna Sibiului, una dintre principalele destinații de agrement din județ, au fost luate cu asalt duminică de sibieni, în una dintre cele mai fierbinți zile din an. Prețul pe care îl plătesc aceștia însă este o coadă de zeci de metri în plin soare, înainte de a putea intra.

Imaginile surprinse de un redactor al Turnul Sfatului arată un șir lung de vizitatori așteptând la poarta de acces, cu soarele strălucind puternic deasupra lor.

Reacțiile oamenilor culese la fața locului surprind nemulțumirea, dar și ironia situației. „Asta da organizare, felicitări domnului director și consilierilor locali care l-au pus și îl susțin în funcție”, a comentat unul dintre vizitatori. Alții au fost mai duri: „Nepăsare, incompetență și rea voință – toate la un loc”, a spus un alt bărbat care aștepta să intre pe teritoriul lacurilor câteva zeci de minute bune.

Amintim că ANM a emis pentru duminică, 28 iunie, cod roșu de caniculă pentru o bună parte din regiunea centrală și vestică a țării, inclusiv pentru județul Sibiu.

Societatea Lacurile Naturale Ocna Sibiului S.A. are ca acționar unic orașul Ocna Sibiului, iar rolul de adunare generală a acționarilor este îndeplinit de Consiliul Local. Paul Gruian conduce societatea în calitate de director interimar din toamna anului trecut.

Publicitate

Primarul dă vina pe directorul interimar al societății Lacurile Ocna Sibiului

Contactat de Turnul Sfatului, primarul comunei Ocna Sibiului, Claudiu Predescu, a explicat că nu are nicio putere asupra societății care administrează lacurile. „Lumea dă vina pe primar, dar în situația de față eu nu am nicio putere. Ba mai mult, mă lupt cu conducerea acestei societăți, care după părerea mea este incompetentă (…) Directorul interimar nu poate să administreze. Este imposibil”, a afirmat primarul.

Potrivit lui, la poarta principală funcționează un singur casier în loc de doi, cât era norma în weekendurile din anii anteriori, iar paznicul care ar fi ajutat la turnichet și verifica biletele a dispărut. „Nu este paznic la poartă, nu este nimeni, nu sunt doi casieri”, a rezumat Predescu.

Edilul a atras atenția și asupra consecințelor pe termen lung. „Nu numai că oamenii intră greu sau că unii se răzgândesc și nu mai stau în soare la coada aia, dar pierdem și pe termen lung (…) Pentru noi, totuși, această vară scurtă, așa cum e ea, este foarte importantă. Avem mici venituri care vin de acolo cu care mai putem rezolva prin oraș alte probleme – reparăm străzi, o grămadă de lucruri pe care le mai putem face dacă câștigăm ceva bani”, a mai comentat Predescu.

Directorul societății: „Fenomenul a fost și va fi în zilele aglomerate, indiferent ce soluții vom face”

La rândul său, Paul Gruian, directorul interimar al societății Lacurile Naturale Ocna Sibiului, spune că situația de duminică nu este o noutate și că aglomerația se repetă în fiecare an în zilele de vârf de sezon. „În fiecare an, această situație se repetă în zilele aglomerate, care sunt zece pe an, nu mai multe. Duminicile, în iulie, în august când va fi Sfânta Mărie”, a declarat Gruian pentru Turnul Sfatului.

În același timp, el susține că numărul casieriilor nu este problema principală, ci capacitatea turnicheților de a procesa un flux mare de vizitatori într-un timp scurt. „Oricâte case am monta, lumea oricum se va îmbulzi în turnicheți. Chiar dacă punem și bilete online, fluxul de oameni va fi același”, a argumentat directorul.

Gruian a recunoscut că societatea funcționează cu o singură caserie la două porți deschise, dar a anunțat că urmează să mai fie deschisă una. Poarta a treia a fost închisă, după ce transportul metropolitan a redus numărul vizitatorilor care ajungeau cu trenul.

Referitor la acuzațiile privind lipsa paznicilor, Gruian a invocat practici din anii anteriori pe care nu le consideră în regulă. „Aveau câte nouă paznici care deschideau porțile și le lua câte 10-15 lei nefiscalizați. Noi nu facem asta”, a spus el.

La acuzațiile aduse de primarul Claudiu Predescu, directorul interimar a răspuns tranșant: „Un primar care vrea să facă treabă nu își denigrează propria lui societate și propria lui comunitate. Când au fost puțini turiști, am fost noi de vină că sunt puțini. Când sunt mulți, suntem tot noi de vină că sunt mulți. Trebuie să se hotărască ce vrea: mulți turiști sau puțini turiști”, a conchis Gruian.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

19 răspunsuri

  1. Avatar lv
    lv

    CINE l-a ales director pe acest Gruian ????? Cum să Nu aibă primarul sau Consiliul local autoritate? Nu ei l-au ales ? Luați-l de acolo pe tălâmbul ăsta, voi l-ați pus nătărăi ce sunteți … Cretinul spune că au mai fost cozi dar NU în halul ăsta !! Cum să NU EXISTE PORTAR ?? Băi încuiatule , Gruia, din ce secol ai ajuns aici ???

    27
    6
    1. Avatar nonick
      nonick

      Asta e consecința votului într-un tur pentru primar: primarul câștigă mandatul cu 35%, tot atâția sunt consilierii din partidul lui. Celelalte partide au 65% și sabotează primarul pe unde pot. În cazul ăsta, sabotează și turismul din oraș, încasările orașului din turism. Suferă fix majoritatea aia de cetățeni care i-au votat, pentru că orașul nu mai are bani de funcționare și dezvoltare din cauza războiului politic.

      7
      0
  2. Avatar Marilena Aleniram
    Marilena Aleniram
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    9
    35
    1. Avatar jmecherul lurehcemj
      jmecherul lurehcemj

      IN AFARA DE SMECHERIA CU SCRISUL NUMELUI INVERS, MAI STII CEVA? intreb pentru un tsiruc

      2
      1
    2. Avatar Romanica mea
      Romanica mea

      Capsunarule, vezi – ti de canicula ta acolo, ca tare te-a mai batut soarele in cap!

      1
      4
  3. Avatar Babu'
    Babu’

    „White can’t jump”la fel si ocnerii nu se pot organiza……aduceti oameni competenti…..localnicii nu au capacitatea de a face ceva bun

    14
    4
    1. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      zi-le la ferma de postaci că ți-au dat numele filmului incomplet

      0
      3
  4. Avatar kokos
    kokos

    Soluția e simplă și nici nu costă o avere , din încasările societății se poate face: mai mulți turnicheti și o aplicație de unde poți lua bilete online pe care să le scanezi din telefon la turnicheti.

    25
    1
    1. Avatar Nicolta
      Nicolta

      La ocna ……. :)))))))))))))

      6
      5
  5. Avatar Nicolta
    Nicolta
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    6
    10
  6. Avatar Nelu
    Nelu

    Pot sa confirm ca paznicii cereau bani mai putini in zona unde nu bat camerele si te lasau sa intri.

    3
    1
  7. Avatar SIBIUL, IN COLAPS TOTAL !
    SIBIUL, IN COLAPS TOTAL !
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    2
    11
    1. Avatar denea lu chiovesi
      denea lu chiovesi

      va rugam sa reveniti cu detalii despre ce legatura au cele doua doamne cu situatia semnalata ca sa putem sesiza parchetul european, multumim

      9
      1
    2. Avatar Aristide
      Aristide

      Așa-i că este greu de gândit? Eu zic ca este de vina Veștea că nu l-a votat aur!

      1
      0
    3. Avatar Didulescu
      Didulescu

      da ba, nato ii de vina si aici 😀

      3
      0
  8. Avatar Vasilikis
    Vasilikis

    Directorul interimar Griuan este un ilustru incompetent și un gargaragiu răsuflat!!!
    Trebuie îndepărtat de urgență!!!

    3
    0
  9. Avatar Aci Duțu
    Aci Duțu

    La Lacul Binder a fost lejer

    2
    2
  10. Avatar Dacian Loganeanu
    Dacian Loganeanu

    Ei si ce? Cozile sunt un semn de buna-stare! Preferati sa fie pustiu? Lasati sa se inghesuie lumea sa intre bani la buget sa mai facem un trotuar, o parcare, o orice, ca prea ne-am lenevit.

    3
    3
  11. Avatar Ioan
    Ioan

    Numai la Ocna investesti intr-un sitem de bariere pentru parcare (asta dupa renovare), dar nu a fost folsit nici o data. Mai angajam 5 oameni sa taie bilete 🙂

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate