Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu a comunicat presei că nu se acordă acces la cele 42 de persoane adulte cu dizabilități relocate din județul Bihor și că nu va fi facilitată, cel puțin deocamdată, comunicarea între presă și beneficiari sau aparținătorii acestora.
Solicitarea Turnul Sfatului a vizat posibilitatea de a discuta cu una dintre persoanele relocate sau cu un aparținător, pentru a afla punctul lor de vedere asupra procesului de relocare. DGASPC Sibiu a precizat că nu există acord pentru acest lucru, nici din partea persoanelor relocate și nici din partea aparținătorilor, și că, în continuare, locațiile în care sunt găzduiți beneficiarii nu vor fi comunicate.
Pe de ală parte, reprezentanții instituției au invocat protejarea vieții private și a siguranței celor relocați. „În această etapă persoanele sunt evaluate de echipe de specialiști. Pentru noi este foarte important ca în aceste momente să avem grijă la protejarea vieții lor private și a siguranței tuturor celor relocați ”, transmit reprezentanții DGASPC Sibiu.
Cum au ajuns cele 42 de persoane la Sibiu
Vă reamintim că cele 42 de persoane adulte cu dizabilități din județul Bihor au fost relocate în județul Sibiu în urma operațiunii declanșate la sfârșitul lunii iunie de autorități, după ancheta care vizează centrele gestionate de Asociația „Bunul Samaritean”. Dintre acestea, 21 au fost preluate de DGASPC Sibiu, iar alte 21 au fost integrate în centre sociale private acreditate.
Niciuna dintre persoanele relocate nu are domiciliul în județul Sibiu. Preluarea celor 21 de beneficiari în serviciile sociale proprii ale DGASPC s-a realizat, potrivit instituției, în condiții de siguranță, iar ulterior aceștia au fost supuși unor evaluări medicale și psihologice, pentru stabilirea măsurilor necesare menținerii stării de sănătate și asigurării suportului emoțional. Celelalte 21 de persoane au fost integrate în servicii sociale de tip Centre pentru Persoane Vârstnice, furnizate de operatori privați acreditați din județ.
Relocarea a fost posibilă ca urmare a existenței unor locuri disponibile în servicii sociale licențiate, publice și private, din județul Sibiu.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
DNA se ocupa de mărunțișuri în timp ce relația Daniela Câmpean cu Total NSA e invizibilă pentru aceștia. Dorm procurorii…
Clar stiu mai multe decât matale, uitā-te la cum îti zici chiar tu !
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor) Răspuns. Stimată doamnă/stimate domn. Vă mulțumim pentru că ne-ați atras…
Zero bombo-boamba,parerea ta unica la tot nu conteaza.’Nu,ba p-a ma-tii si putinistule sau miticule’ nu are fundament decat la birt.Istorie…
ATI INCURCAT-O ! Tov. invatatoare daniela (presedintele cj ) are si studii de drept la…ulbs !













Lasă un răspuns