Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Pot studia mai mult prin alte țări. ULBS anunță că alianța universitară din care face parte care a obținut 7,2 milioane de euro. Rectorul Radu: „Suntem extrem de mândri”

Traian Deleanu
0
Fondurile accesate de ULBS vor fi destinate mobilității studenților, doctoranzilor și cadrelor didactice. Foto: turnulsfatului.ro
Fondurile accesate de ULBS vor fi destinate mobilității studenților, doctoranzilor și cadrelor didactice. Foto: turnulsfatului.ro

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu va beneficia în următorii doi ani de noi oportunități de mobilitate și colaborare internațională, după ce alianța europeană din care face parte a primit o nouă finanțare de aproape 7,2 milioane de euro prin programul Erasmus+.

Publicitate
Publicitate

„Alianța Universitară Europeană FORTHEM anunță că a obținut o nouă finanțare prin programul Erasmus+ pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 octombrie 2028, consolidându-și astfel misiunea de a dezvolta un Campus Comun Transnațional sustenabil și de a întări cooperarea la nivel european. Noua etapă va contribui la integrarea tot mai profundă a activităților Alianței în viața de zi cu zi a universităților partenere”, transmit reprezentanții Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Finanțarea vine prin proiectul „Forthem Nexus – Cultivarea excelenței și a talentului prin schimburi între universități și societate” și acoperă aproximativ 80% din bugetul total al proiectului. ULBS este una dintre cele nouă universități europene membre ale Alianței FORTHEM, alături de instituții din Germania, Franța, Italia, Spania, Finlanda, Polonia, Norvegia și Letonia. În total, 37 de alianțe universitare au candidat în această rundă; FORTHEM se numără printre cele selectate de Comisia Europeană.

Publicitate

Concret: oportunități de mobilitate

Prin noua finanțare, studenții, doctoranzii și cadrele didactice ale ULBS vor avea acces la mai multe oportunități de mobilitate și la programe comune de studii cu partenerii europeni. Alianța va dezvolta trasee educaționale transnaționale și structuri de sprijin pentru cercetătorii la început de carieră — inclusiv în domenii precum inteligența artificială, antreprenoriatul și democrația.

Rectorul ULBS, prof. univ. dr. Sorin Radu, a declarat că finanțarea „ne oferă resursele necesare pentru a transforma Campusul Transnațional într-o realitate cotidiană, accesibilă și incluzivă pentru studenții și cercetătorii Universității «Lucian Blaga» din Sibiu”. „Suntem extrem de mândri de această reușită, care confirmă valoarea parteneriatului nostru și care ne aduce mai aproape de viziunea Forthem 2030”, transmite Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

FORTHEM a fost înființată în 2019 și reunește peste 230.000 de studenți, 2.500 de doctoranzi și 19.000 de cercetători și cadre didactice din cele nouă universități membre. Până acum, peste 15.000 de studenți au participat deja la activitățile Alianței. Coordonatorul noii runde de finanțare este Universitatea din Jyväskylä (Finlanda).

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate