Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibiul primește peste 2 milioane de lei pentru persoanele relocate din Bihor, a treia cea mai mare sumă. Guvernul a alocat, în total, peste 20 de milioane de lei

Ion Surdu
5
Foto DSU
Foto DSU

Județul Sibiu va primi peste 2 milioane de lei de la bugetul de stat pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile relocate din județul Bihor – a treia cea mai mare sumă dintre cele 23 de județe și municipii care au primit fonduri în acest sens. O decizie a fost luată joi de Guvern. Banii sunt împărțiți între centrele pentru persoane adulte cu handicap și căminele pentru persoane vârstnice unde au fost cazați beneficiarii.

Publicitate
Publicitate

Într-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) se menționează că guvernul a alocat, la propunerea MDLPA și a Ministerului Muncii 20.028.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară prevăzut în bugetul de stat pe anul 2026. Suma este repartizată către 23 de unități administrativ-teritoriale din 20 de județe, în care au fost relocate cele 409 persoane vulnerabile preluate din centrele din Bihor.

„Prin măsura adoptată astăzi, venim în sprijinul persoanelor vulnerabile, astfel încât acestea să fie în siguranță și să beneficieze de asistență de specialitate și de îngrijire corespunzătoare”, a precizat ministrul Cseke Attila.

Sibiul primește peste 2 milioane de lei

Județului Sibiu îi revin 2.039.000 de lei, împărțiți în două direcții. Cea mai mare parte, 1.069.000 de lei, merge către măsurile de protecție de tip centre rezidențiale pentru persoane adulte cu handicap, iar 970.000 de lei acoperă cheltuielile de funcționare ale căminelor pentru persoane vârstnice.

Împărțirea corespunde modului în care au fost cazați cei 42 de beneficiari aduși la Sibiu: 21 au fost preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sibiu și repartizați în centrele proprii din județ, iar alți 21 au ajuns în două cămine private pentru persoane vârstnice, la Marpod și la Mediaș.

Publicitate

Cele două ministere au repartizat, în total, 13.054.000 de lei pentru centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu handicap și 6.974.000 de lei pentru funcționarea căminelor de bătrâni.

Sibiul se numără printre județele cu cele mai mari sume alocate. Cea mai mare sumă a mers către județul Satu Mare, 2.686.000 de lei, urmat de județul Cluj, cu 2.591.000 de lei. Județul Sibiu se află pe locul al treilea, cu 2.039.000 de lei. Județul Bihor, de unde au fost preluate persoanele, primește 509.000 de lei.

Conform datelor Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, județul Sibiu este al treilea și după numărul de beneficiari pe care i-a primit: în Alba au ajuns 60 de persoane, în Satu Mare – 56 de persoane.

Datele oficiale arată următoarea repartizare la nivelul județului Sibiu:

Centrul pentru Persoane Vârstnice Ațel: 3
Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstnice Marpod: 18
Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Cisnădie: 2
Centrul de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tălmaciu: 4
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Episcop Nicolae Popoviciu” Biertan: 1
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Biertan: 3
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Tavi Bucur” Cisnădie: 2
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Agnita: 5
Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități Tălmaciu: 4

Contextul: 409 persoane scoase din azilele din Bihor

Relocarea a pornit de la intervenția desfășurată la sfârșitul lunii iunie în județul Bihor, într-un dosar al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) privind suspiciuni de trafic de persoane, lipsire de libertate și rele tratamente aplicate beneficiarilor din centrele administrate de Asociația „Bunul Samaritean”. La percheziții au fost identificate 409 persoane vulnerabile, preluate ulterior de autorități și distribuite în servicii sociale din aproape toată țara. Persoanele cercetate în dosar beneficiază de prezumția de nevinovăție.

La Sibiu, cei 42 de beneficiari au ajuns fără un minim istoric medical și, în majoritatea cazurilor, fără documente sociale, motiv pentru care DGASPC Sibiu a cerut autorităților naționale proceduri speciale pentru astfel de situații de urgență. Potrivit ultimului bilanț al instituției, dintre cei 21 de beneficiari preluați direct de DGASPC, opt nu erau asigurați medical la momentul preluării, iar cinci au fost internați în spital pentru evaluări și stabilirea tratamentului.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar newman
    newman

    Interesant ca acel domn Pasca ingrijea 400 de persoane fara sa primeasca un leu de la statul roman.Acum voi acesti bugetari lacomi aveti nevoie de multe milioane pentru 42 persoane.Ati vrut sa fraceti o diversiune impotriva lui Bolojan si acum v-a explodat mizeria in fata.

    11
    0
    1. Avatar canaris
      canaris

      Pasca avea bani din sponsorizari….Si din ce am vazut la Tv avea si un nivel de conditii asigurate…..Nu existau toate procedurile astea de la stat care costa si care sunt de multe ori doar pe hartie….Acum ca manca si el cu familia o paine buna de acolo este alta treaba…

      1
      0
  2. Avatar sibiul, in colaps total !
    sibiul, in colaps total !

    Sibiul nu e in stare sa gestioneze oamenii strazii, cersetorii, cazurile sociale, saracia lucie din proximitatea orasului, dar … fantastic, are grija de altii care nu au nimic in comun cu judetul acesta !

    Rezolvati-va cazurile sociale de la voi din oras, intai de toate ! Peste tot oameni fara adapost, oameni ai strazii, nemancati, neimbracati, sub influenta alcoolului etc Pe-astia nu-i vedeti, d-na primar, d-na prefect ? Copiii care fac foamea la 10km de oras, nu aveti ochi pt ei ?

    Bine ca tineti festivale, concerte, turul sb la ciclism, raliu etc evenimente de tot felul, dar calitatea vietii sibienilor este din ce in ce mai precara !

    4
    1
    1. Avatar @
      @

      Gresesti! Sibiul ar putea gestiona sute sau mii de cazuri sociale, dar NU VREA! Nu noi, ci aurora si pionii ei din CL – cei ce voteaza la comanda si nu dupa constiinta. Decat sa ajute niste oameni sarmani, mai bine nu fac nimic pe social si prefera sa se uite in alta parte si sa se laude cu orasul lor … ipocrit.

      0
      0
  3. Avatar john Dark
    john Dark

    Va rog sa verificati daca furnizorii privati au primit vreun ban pentru ingrijirea persoanelor relocate. Fondurile repartizate la judete nu pot fi transmise prin DGASPC catre furnizorii privati , deoarece nu exista temei legal si Ministerul Muncii nu face nimic. Cel mai probabil, furnizorii privati vor scoate oamenii in strada pentru ca nu mai pot sa ii ingrijeasca pe cei relocati de la Bihor. Intrebati DGASPC sa va convingeti.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate