Din cei 2.700 de candidați înscriși la sesiunea din această vară a Bacalaureatului, 1.091 au depus contestație, anunță Inspectoratul Școlar Județean Sibiu. Numărul contestațiilor este cu 347 mai mare decât anul trecut.
Termenul de depunere a contestațiilor s-a încheiat joi, la ora 17:00, iar cele mai multe contestații vizează proba de limbă și literatură română — 317 la filiera reală și 105 la cea umană, adică 422 în total. Urmează Istoria cu 128 de contestații și Matematica profil tehnologic cu 116. Biologia vegetală și animală a generat 89 de contestații, Logica 62, Anatomia 60, iar Geografia 70.
La celălalt capăt al clasamentului se află Filosofia — o singură contestație —, Chimia anorganică și Psihologia — câte 3 fiecare.
| Disciplina | Număr contestații |
| Limba și literatura română (real) | 317 |
| Limba și literatura română (uman) | 105 |
| Limba și literatura germană maternă | 35 |
| Matematică (mate-info) | 10 |
| Matematică (pedagogic) | 6 |
| Matematică (științele naturii) | 38 |
| Matematică (tehnologic) | 116 |
| Istorie | 128 |
| Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană | 60 |
| Biologie vegetală și animală | 89 |
| Chimie anorganică | 3 |
| Chimie organică | 6 |
| Filosofie | 1 |
| Fizică (tehnologic) | 5 |
| Fizică (teoretic) | 10 |
| Geografie | 70 |
| Informatică (mate-info) C/C++ | 17 |
| Informatică (științele naturii) C/C++ | 4 |
| Logică, argumentare și comunicare | 62 |
| Psihologie | 3 |
| Sociologie | 6 |
| TOTAL | 1091 |
Terezianum, Goga și Energetic au cei mai mulți elevi nemulțumiți
Cele mai multe contestații au fost înregistrate la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară „Terezianum” Sibiu (169), urmat de Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu (167), Colegiul Tehnic Energetic Sibiu (152), Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu (139), Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu (133), Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu (127), Colegiul „Școala Națională de Gaze” Mediaș (110) și Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș (94).
ISJ Sibiu reamintește că, reglementărilor în vigoare, nota obținută în urma contestației este definitivă, indiferent dacă este mai mare sau mai mică față de cea de la evaluarea inițială. Rezultatele finale se afișează luni, 13 iulie 2026.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Un om deosebit! Mă bucur că l-am cunoscut, îmi pare rău că nu-l voi mai întâlni! Condoleanțe familiei!
Sa propuna si un singur partid care sa conduca tara! Simplu! Ca tot are doar scoala de bruxel!
doar intr-un univers cu fundul in sus, se mai poate gasi o situatie ca la primaria aurorei! Primaria a amenajat…
Nu pariem ca pierdem. Pariem ca va fi spre 250.000 EUR bucata?
Iti spun eu unde este lipsa de logica a ta. Unu la mana: ataci gratis si cu apelative de curtea…













Lasă un răspuns