Un tânăr de 20 de ani din Tălmaciu a fost prins la volan în Sibiu, deși avea dreptul de a conduce suspendat. El le-a spus polițiștilor că muta autoturismul la cererea administratorului service-ului unde lucrează, deși acesta știa că angajatul nu avea voie să conducă.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au întocmit un dosar penal pe numele unui tânăr de 20 de ani din Tălmaciu și al administratorului unui service auto, după ce primul a fost prins conducând cu dreptul de a conduce suspendat, anunță vineri reprezentanții Poliției Sibiu.
Controlul a avut loc joi, 30 iulie, în jurul orei 11:40, pe strada Stăvilarului din municipiul Sibiu. La volanul autoturismului se afla tânărul de 20 de ani.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Totodată, polițiștii au stabilit că tânărul este angajat al unui service auto și că se afla la volan pentru a muta autoturismul la solicitarea administratorului societății.
Potrivit Poliției Sibiu, administratorul cunoștea faptul că angajatul avea permisul suspendat în momentul în care i-a încredințat autoturismul.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei drept de a conduce este suspendat, respectiv pentru încredințarea unui vehicul unei persoane despre care se știa că are dreptul de a conduce suspendat.
Reprezentanții Poliției Sibiu precizează că persoanele cercetate beneficiază, pe tot parcursul procesului penal, de prezumția de nevinovăție și de drepturile procesuale prevăzute de lege.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Auzi că rezervare!! Au pretenții pentru jegul ăla de locație hiper-betonată!!
Păi de ce nu ar rămâne, Transilvania e lux comparat cu DE, mai ales la capitol siguranță.
O am pe ficå-mea stabilitå acolo . Tu vrei sā nu îmi viziteze fata doar pentru cā se simt incomfortabil…
Fostul tribunal e in proprietatea ministerului justiției, nu poate da primăria bani pt el.
Să ai ca business intermedieri cu prieteni imaginari , să iei bani fără să oferi garanție și după să ții…













Lasă un răspuns