În perioada 26 – 28 iulie, la Sibiu, s-a desfășurat ședința Comitetului Operativ al Asociației Comunelor din România (ACoR). Reuniunea a fost dedicată analizei principalelor provocări din mediul rural și pregătirii unei noi inițiative majore de digitalizare și modernizare a administrației publice locale.
Evenimentul s-a desfășurat în contextul pregătirii strategiei pentru implementarea unui program complex finanțat prin Granturile Norvegiene, în cadrul căruia ACoR va avea rolul de Autoritate de Management. Proiectul este dezvoltat în parteneriat strategic cu Asociația Autorităților Locale și Regionale din Norvegia (KS) și Centrul Național de Cartografie (CNC).
Punctul central al agendei l-a constituit identificarea, alături de reprezentanții Centrului Național de Cartografie, a unui set de date integrate într-un sistem informatic de tip GIS (Sistem Informațional Geografic), structurat pe straturi tematice. Proiectul își propune să pună la dispoziția autorităților locale un instrument modern și concret pentru fundamentarea deciziilor administrative și pregătirea eficientă a proiectelor de investiții.
Această inițiativă răspunde unei probleme sistemice din mediul rural: deși datele privind teritoriul, patrimoniul, infrastructura și populația există, ele sunt în prezent dispersate între diverse instituții și stocate în formate incompatibile. Lipsa unei imagini de ansamblu îngreunează procesul de luare a deciziilor și întârzie dezvoltarea comunităților.
„Urmare implementării acestui proiect pentru un număr de aproximativ 150 comune din toate regiunile țării, ne dorim ca fiecare primar și fiecare consiliu local din România să aibă la dispoziție instrumente moderne pentru a gestiona eficient resursele comunității. Un sistem GIS bine structurat înseamnă comunități mai bine conectate, decizii bazate pe date concrete și proiecte de investiții pregătite la cele mai înalte standarde.”
— Valentin IVAN, Vicepreședinte ACoR
Dezbateri aplicate pentru cererea de finanțare.
În cadrul lucrărilor de la Sibiu, reprezentanții ACoR au participat la o amplă sesiune de dezbateri pentru stabilirea elementelor-cheie ce vor fi incluse în viitoarea cerere de finanțare a proiectului.
Principalele teme analizate au vizat:
Categorii și straturi de date: Stabilirea nivelurilor de informație teritorială ce vor fi integrate în arhitectura GIS;
Incluziune socială: Identificarea grupurilor defavorizate și vulnerabile din colectivitățile locale pentru a fi sprijinite prin proiect;
Infrastructură critică: Definirea rețelelor și utilităților prioritare ce vor fi cartografiate;
Impact și dezvoltare: Modalitățile concrete prin care datele colectate vor accelera dezvoltarea economică și socială la nivel local.
A doua parte a întâlnirii a fost dedicată unei analize detaliate a problemelor curente cu care se confruntă comunele din România și autoritățile lor administrative, fiind stabilite liniile de acțiune și demersurile instituționale ale ACoR pentru perioada următoare.
Valentin IVAN
Sursă foto: Valentin Ivan/Facebook




Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).










