Triada eMTB Xperience revine cu cea de a cincea ediție în Munții Făgăraș în perioada 4-6 septembrie. Cele trei zile ale competiției din acest an pregătesc participanților din categoria FULL Xperience un total de 75 km de traseu care vor avea o diferență pozitivă de nivel de 5200 de metri. Formatul va fi compus din prologul de vineri și șase probe speciale care vor avea loc sâmbătă și duminică.
Pentru amatorii care doresc să experimenteze ritmul competițional al evenimentului, există și formatul One Day Xperience, unde participanții vor putea participa la ultimele două probe speciale din ziua de duminică.
Înscrierile online pentru categoria FULL Xperience se vor încheia pe 2 septembrie, iar cei ce se vor înscrie până pe 31 august vor beneficia în kit-ul oficial și de un tricou de riding personalizat. În ceea ce privește categoria One Day Xperience, înscrierile online sunt deschise până vineri, 4 septembrie, fiind posibile și validări la fața locului în dimineața cursei. Regulamentul oficial, detaliile traseelor și formularul de înscriere pot fi găsite pe triadamtb.ro.
„Ediția din acest an aduce o optimizare logistică, mutând întreaga infrastructură la Poiana Neamțului, la poalele masivului Făgăraș. Noua locație devine hub-ul central al evenimentului: ridicarea kit-urilor de start, plecările în Prolog și pe probele speciale, cazarea sportivilor, festivitatea de premiere și activitățile dedicate comunității – cina oficială, proiecțiile outdoor și ședințele tehnice”, transmit reprezentanții Triadei eMTB Xperience printr-un comunicat de presă.

Concurenți se vor putea caza la Pensiunea Poiana Neamțului, fiind partenerul de găzduire al evenimentului, iar rezervările se fac direct la numărul de telefon 0744211145, menționând calitatea de participant la Triada eMTB Xperience.
Pentru participanții care se deplasează cu rulote sau van-uri dedicate, va fi amenajat un spațiu de campare cu acces la facilitățile sanitare ale pensiunii, rezervările fiind gestionate la numărul 0726300480.
Organizatorii iau în calcul și crearea unei noin clase competiționale pentru e-bike-urile cu motoare care depășesc 750 W, în cazul în care se va atinge pragul de minimum 15 concurenți aliniați la start cu aceste specificații.
Potrivit reprezentanților, Triada eMTB Xperience reprezintă cea mai tehnică și complexă competiție dedicată bicicletelor asistate electric din țară. Conceput ca un format unic de concurs pe parcursul a trei zile, evenimentul pune la încercare abilitățile tehnice, rezistența fizică și rigoarea în gestionarea resurselor de energie pe un teren montan solicitant.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Deja se taie la greu in Pădurea Dumbrava ! Acuma, in tip ce a apărut articolul. Se poate verifică de…
WOW, felicitari pentru calculul de matematici avansate, acuma calculeaza si care e distanta medie ce trebuie sa o parcurga fiecare…
HBomb&Aurora…penibilul atinge cote alarmante in cazul tau.Sunt convins că ești și plătită pentru asta …pisi!
Foarte bun comentariu! Subscriu 100%!
Omul invata pe pustii de aici, fara bani si remuneratie, sa inoate…Tu ai dat vreodata vreun botz de wursht de…













Lasă un răspuns