Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Fanfară de sași din Germania, la Sibiu: „Acest oraș este capitala noastră”

Ilie Onceanu
9
Fanfara Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen din Germania. Foto: turnulsfatului.ro
Fanfara Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen din Germania. Foto: turnulsfatului.ro

Muzica de fanfară săsească s-a auzit joi în centrul Sibiului, adusă de 15 muzicanți veniți din Germania. Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen se află într-un turneu prin Transilvania, iar o bună parte dintre membrii săi sunt originari din România și au plecat în Germania în urmă cu mai bine de trei decenii. Pentru ei, revenirea în Ardeal este și o întoarcere acasă

Publicitate
Publicitate

Fanfara a putut fi auzită joi și în Piața Mică, după ce muzicanții au trecut în cursul dimineții pe la Forumul German și Episcopia Evanghelică.

„Fanfara noastră se numește „Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen”, adică Fanfara Tradițională Săsească Transilvaneană din Göppingen. Suntem lăutari originari din tot Ardealul, din Valea Hârtibaciului, din Țara Bârsei, de pe Valea Târnavelor. Avem și colegi bănățeni și colegi nemți care vin din Baden-Württemberg, din regiunea Stuttgart”, a declarat pentru Turnul Sfatului, Bernhard Staffen, cel care se ocupă de organizarea formației.

Bernhard Staffen, managerul fanfarei de sași Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen. Foto: turnulsfatului.ro
Bernhard Staffen, managerul fanfarei Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen. Foto: turnulsfatului.ro

Fanfara există de 11 ani, iar repertoriul pornește de la muzica pe care membrii săi au cunoscut-o în Transilvania, la care s-au adăugat în timp piese din tradiția fanfarelor din Germania, Boemia și Moravia.

„În mare parte cântăm cântece de-ale noastre săsești și, chiar dacă interpretăm și cântece pe care le cântă și alții, noi, sașii, avem așa un pic un mod special de a le interpreta pe acestea”, spune dirijorul orchestrei, Arnold Krau, originar din Șura Mare.

Arnold Krau, dirijorul fanfare de sași Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen, originar din Șura Mare. Foto: turnulsfatului.ro
Arnold Krau, dirijorul fanfare săseștii Siebenbürger Trachtenkapelle Göppingen, originar din Șura Mare. Foto: turnulsfatului.ro

„Este o onoare pentru noi să cântăm la Sibiu”

Turneul din această vară a început în zona Văii Hârtibaciului și a trecut prin mai multe localități din Transilvania. Muzicanții au cântat la Bradu, Roadeș, Criț, Agnita, Cincșor, Alțâna și Cincu, în cadrul unor evenimente culturale, întâlniri ale comunităților și slujbe.

La Cincu, de exemplu, după slujbă, fanfara a urcat în turnul bisericii pentru a interpreta un coral după tradiția săsească.

Publicitate

Sibiul are însă o semnificație aparte pentru membrii formației.

„Din tot Ardealul nostru drag, capitala noastră a sașilor este Sibiu. Și este o onoare pentru noi ca să cântăm și să ne prezentăm astăzi aici la Sibiu”, a menționat Bernhard Staffen.

Fanfara a mai cântat la Sibiu și în urmă cu doi ani, iar Staffen spune că orașul a rămas unul dintre cele mai importante puncte ale întâlnirilor lor din Transilvania.

Plecați după Revoluție, dar revin în România cât de des pot

Arnold Krau a plecat din România în august 1990. Tot în acea perioadă au emigrat și mulți dintre ceilalți membri ai formației.

Nu toți cei 15 muzicanți aflați acum în turneu sunt însă sași transilvăneni. Formația reunește oameni originari din Transilvania și Banat, dar și muzicieni germani din zona Stuttgart.

Pentru Arnold Krau, legătura cu România nu s-a întrerupt odată cu plecarea în Germania. Spune că încearcă să revină în fiecare an și că încă păstrează prietenii vechi aici.

„Oriunde am fost, că a fost un sătuleț micuț, un orășel mai mic sau un oraș mare ca Sibiu, suntem ca oaspeți și suntem bine primiți acasă”, spune el.

Turneul fanfarei continuă cu o vizită la Sighișoara, iar ultimul concert este programat la Marpod. Pe 15 august, muzicanții vor porni înapoi spre Germania.

„Plecăm înspre Germania împăcați la suflet că ne-am îndeplinit o dorință cu prietenii noștri: să mai facem un turneu în țara natală”, încheie Bernhard Staffen.

Publicitate
Publicitate

Ilie Onceanu
Ilie Onceanu

Reporter

0744 471 730

[email protected]

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

9 răspunsuri

  1. Avatar Emil
    Emil
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    13
    28
  2. Avatar Alzara 1918
    Alzara 1918

    Cum am putea readuce timpurile conviețuirii ?

    20
    4
  3. Avatar Un cititor
    Un cititor
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    4
    20
    1. Avatar Ardelean
      Ardelean

      Exact! Aredealul lor drag. Ca ei l-au aparat sute de ani, de turci si tatari. Noi nu am fost in stare. Sute de ani fost o parte din Ardeal…una foarte importanta!

      11
      2
      1. Avatar Emil
        Emil

        Degeaba daca nu l-au aparat de mafiotii lor..

        3
        4
        1. Avatar Ardelean
          Ardelean

          @emil…. și din cauza unora ca tine ne-au părăsit.

          4
          3
  4. Avatar Solomon
    Solomon

    Îi înțeleg perfect!Dorul de casă te macină încet și nu se poate stinge decât acasă!Poți avea case,mașini și averi fără număr-afară ești tot străin și tot singur!Este „boala”celor care nu mai sunt deloc tineri!Cunosc destui care și-au crescut nepoții prin Italia,Spania sau Germania iar după câte două trei luni afară se întorceau acasă în lacrimi și stăteau în curte sau sub un nuc din grădină cu ceasurile.

    21
    3
  5. Avatar Chris
    Chris

    Acolo nu se prea bucura sa ne vada numai aici (-: abia au asteptat sa plece, multi au lasat case frumoase aici si au dat de greu acolo, cei mai multi au lucrat si s-au realizat acolo dar nu a fost usor

    18
    6
  6. Avatar Ger
    Ger

    Foarte frumos !!!

    FELICITÁRI pentru cei 15 muzicanți de la Siebenbürger Trachtenkapelle
    Göppingen veniți din Germania.

    10
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate