O mamă din Sibiu povestește lupta tripleților ei născuți prematur cu doar 750 de grame: „Toată mânuța lui era cât unghia de la degetul mare”

O tânără mamă din Sibiu povestește despre cele trei luni petrecute pe secția de Neonatologie, alături de Andreas, Ianis și Gabriel, cei trei băieți născuți prematur, cu greutăți de 750 g, 1.010 g și 1.030 g. Astăzi, familia se pregătește să treacă pragul casei, după o perioadă descrisă de mamă printr-un singur cuvânt, răbdare. Toate aceste aspecte au fost făcute publice de reprezentanții spitalului pe pagina de facebook a unității medicale. Băieții sunt primii tripleți născuți anul acesta, potrivit celor de la spital.

Andreea Fofelzan are 26 de ani și este din Sibiu. Împreună cu soțul ei își doreau de mult timp un copil, așa că au ajuns la București pentru investigații medicale. Vestea sarcinii a venit în ianuarie, după ce grețurile începuseră încă din decembrie. „Am primit-o cu brațele deschise și cu multe lacrimi. Nu ne-am așteptat să avem parte de trei miracole în viața noastră și nici nu știam la ce să ne așteptăm mai departe, cum va decurge totul”, își amintește Andreea pentru reprezentanții spitalului.

Sarcina cu tripleți nu a fost una simplă, mai spune sibianca. Din luna februarie, viitoarea mamă a fost nevoită să stea la pat pentru a duce sarcina cât mai mult, iar lunile care au urmat au fost marcate de suișuri și coborâșuri. „Au fost niște luni grele, în care soțul a fost sprijinul meu cel mai mare, iar într-un final am reușit”, spune ea.

Plin de dictori la naștere

Cu o săptămână înainte de naștere, Andreea a fost internată pentru monitorizare, după ce medicii au observat că unul dintre bebeluși nu mai era alimentat constant, mai scrie în postare.

Sarcina i-a fost monitorizată de doctorul Valentin Voiașciuc, care a decis cezariana de urgență în momentul în care starea s-a înrăutățit. „ Doctorii au reacționat imediat, iar sala de nașteri a fost plină de doctori, asistenți și studenți”, povestește mama celor trei băieți.

Nașterea a avut loc pe 4 iunie 2026 și a rămas, spune Andreea, ziua care a marcat-o cel mai mult. „Când le-am auzit pentru prima dată strigătele, erau trei tonalități diferite. Când m-am văzut întinsă pe pat, m-am rugat ca ei să fie bine, iar Dumnezeu m-a ascultat.”

În sala de operație, alături de ea a fost și medicul anestezist Bogdan Vintilă. „A stat în permanență la capul meu, împreună cu o doamnă asistentă, pentru a se asigura că sunt bine. Am fost speriată, dar datorită sprijinului lor am reușit”, spune Andreea.

Trei luni de spitalizare

Primul contact vizual cu cei trei copii a venit la două zile după operație, când Andreea a fost condusă la secția de Neonatologie. „Am fost copleșită de emoții pentru că erau atât de mici și de fragili. Erau conectați la aparate și aveau multe cabluri prinse de ei”, își amintește ea.

Au urmat trei luni de spital, în care echipa de la Neonatologie a devenit, spune mama pentru reprezentanții spitalului, un al doilea sprijin pentru familie.

„Doamnele asistente au fost mereu acolo să îmi spună o vorbă bună și să mă ajute. Poate pentru ele sunt lucruri normale, pe care le fac zi de zi, dar pentru mine, ca mamă, au fost o alinare și un real sprijin ca să continui să lupt pentru ei”, povestește Andreea.

Nu au fost doar momente ușoare, învățarea alăptării prin mulgere a fost, spune ea, cea mai grea provocare a acestei perioade.

Speranța a venit, însă, din cele mai mici gesturi. „Momentul în care i-am ținut pentru prima dată în brațe și am simțit că sunt bine. Toți trei aveau căciulițe tricotate, erau plini de cabluri și erau atât de micuți, încât îți era frică și să îi miști. Cel mai mic dintre ei m-a ținut de deget. Toată mânuța lui era cât unghia de la degetul mare. A fost o alinare că totul va fi bine”, spune Andreea.

Pleacă acasă

Zi de zi, cei trei băieți au făcut pași mici, dar esențiali. Au învățat să respire singuri, să mănânce la biberon și să își coordoneze mișcările. „Poate pentru alți părinți ceea ce enumăr nu este mare lucru, dar pentru ei a fost un efort mare”, spune mama lor, adăugând că progresul se datorează întregii echipe de la Neonatologie.

Despre implicarea medicilor, Andreea spune: „Sprijin am avut la tot pasul, încă de când m-am internat. […] Se spune că Dumnezeu lucrează prin oameni, iar nouă ni i-a scos în cale pe cei mai buni.”

Astăzi, Andreas, Ianis și Gabriel, „cei trei muschetari”, cum îi numește mama lor, sunt pregătiți să plece acasă. Identici ca aspect, cei trei băieți au început deja să își arate personalitățile. Unul este mai sensibil, altul mai hotărât, iar al treilea mai drăgăstos. „Îi deosebesc după gropițele din obraji și bărbie. Toți trei sunt iubirile mele, așa îi și strig”, spune Andreea.

Despre ziua în care familia va pleca, în sfârșit, împreună spre casă, mama celor trei băieți spune ca va fi emoționeantă. „Mai ales după ce, timp de trei luni, spitalul a fost casa noastră. Pentru mine este o reușită, deoarece copiii se pot numi băieți mari și sunt pregătiți de următoarea etapă: drumul spre casă.” Primul lucru pe care își dorește să îl facă este să se bucure de ce are. Familia noastră se întregește departe de măști, dezinfectante și halate.”

Întrebată ce le-ar spune celor trei băieți peste 20 de ani despre ziua în care s-au născut, Andreea răspunde: „Că ziua de 4 iunie 2026 a fost cea mai frumoasă zi din viața noastră.” Iar pentru mamele care trec, la rândul lor, printr-o sarcină dificilă: „Nu vă pierdeți speranța. Dumnezeu e mare. Faceți tot ce ține de voi ca ei să fie bine, pentru că finalul merită orice sacrificiu”, încheie ea.

Mămica va pleca acasă cu cei trei băieți vineri, 21 august.