Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cu tricicleta pe contrasens, pe A1. Polițiștii au încetinit traficul de la 76 de kilometri distanță

Silvana Armat
0
foto IPJ Hunedoara
foto IPJ Hunedoara

Un bărbat de 62 de ani din comuna Gurasada, judeţul Hunedoara, a circulat vineri cu o tricicletă pe autostrada A1, în zona localităţii Ilia, inclusiv pe banda a doua şi pe contrasens. Poliţiştii au intervenit după ce au fost primite 19 apeluri la 112 de la şoferi şi l-au sancţionat pe bărbat cu aproape 2.000 de lei, scrie Agerpres.

Publicitate
Publicitate

Potrivit IPJ Hunedoara, incidentul s-a produs pe 21 august, între orele 14:24 şi 15:04. Bărbatul a pătruns pe autostradă la kilometrul 392 şi se deplasa dinspre Ilia spre Sebeş, însă pe calea destinată sensului Sibiu-Arad, astfel că circula în direcţia opusă fluxului de autovehicule.

Mai mult, acesta a ajuns inclusiv pe banda a doua a autostrăzii, destinată traficului cu viteză mai mare, punându-şi în pericol propria viaţă şi creând un risc major pentru ceilalţi participanţi la trafic.

Poliţiştii au încetinit traficul de la zeci de kilometri distanţă, acţiunea fiind coordonată prin dispecerat. După primul apel, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea-Deva au intervenit coordonat, deşi echipajele se aflau la zeci de kilometri de locul incidentului.

Un echipaj aflat la aproximativ 76 de kilometri de zona respectivă a început să încetinească în mod controlat traficul, pentru a reduce viteza maşinilor care se apropiau de triciclist. În acelaşi timp, un alt echipaj, aflat pe sensul opus, la aproximativ 60 de kilometri distanţă, s-a deplasat în regim de urgenţă pentru a-l intercepta.

Publicitate

Poliţiştii au reuşit să îl oprească pe bărbat şi să îl scoată în afara părţii carosabile. Incidentul s-a încheiat fără producerea unui accident şi fără victime.

Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu 1.946,25 de lei pentru conducerea unei triciclete pe autostradă.

Poliţiştii reamintesc faptul că pe autostrăzi este interzis accesul pietonilor, bicicletelor, trotinetelor electrice şi mopedelor, al vehiculelor cu tracţiune animală, animalelor, vehiculelor trase sau împinse cu mâna, tractoarelor şi maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi al vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.

Şoferii care observă persoane, biciclete, triciclete sau alte obstacole pe autostradă sunt sfătuiţi să apeleze imediat numărul 112, să evite manevrele bruşte şi să reducă viteza în condiţii de siguranţă.

„În cazul de la Ilia, vigilenţa celor aflaţi în trafic şi intervenţia promptă şi coordonată a poliţiştilor au contribuit decisiv la evitarea unei posibile tragedii. Poliţiştii rutieri vor continua să intervină ori de câte ori sunt semnalate situaţii care pot pune în pericol viaţa şi integritatea participanţilor la trafic”, se mai precizează în comunicat.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate