Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Penele de curent din Sibiu, de miercuri și joi, au pornit de la o greșeală pe un șantier din cartierul Vasile Aaron. Au urmat efecte „în cascadă”, explică Electrica

Raluca Budușan
0
intreruperi curent, electrica, generator2

După câteva zile în care sibienii din mai multe cartiere ale Sibiului au tot rămas, pe rând, fără curent electric, DEER (Distribuție Energie Electrică România) vine acum cu o explicație care pune cap la cap întreaga poveste. Nu a fost vorba despre o defecțiune tehnică apărută din senin, ci despre o greșeală umană, care a declanșat un adevărat efect în cascadă.

Publicitate
Publicitate

Reprezentanții DEER explică, într-un răspuns transmis redacției Turnul Sfatului, succesiunea de evenimente care a dus la întreruperile de energie electrică din 25 și 26 august în mai multe zone din Sibiu. Potrivit operatorului, problemele din 26 august au apărut pe fondul unei configurații temporare a rețelei, instituită cu o zi înainte, după ce lucrări de săpătură executate de terți au afectat un cablu important pentru alimentarea cartierului Vasile Aaron.

Problemele au început în 25 august, la ora 11:44. DEER spune că, în timpul unor lucrări de săpătură realizate de terți, traseul executat nu a respectat traseul comunicat și predat de operatorul de distribuție. În urma lucrărilor a fost afectat unul dintre cele două distribuitoare care alimentează cartierul Vasile Aaron.

Pentru ca intervenția la cablul avariat să poată fi făcută în siguranță, DEER a retras temporar din exploatare și cel de-al doilea distribuitor din acel punct de alimentare. Rețeaua a fost astfel trecută într-o configurație diferită de cea normală, iar consumul din zonă a fost preluat temporar din stația 110/20 kV Dumbrava. Soluția a fost aleasă pentru ca alimentarea utilizatorilor să poată continua în condiții de siguranță.

Au apărut alte probleme

A doua zi, însă, această configurație a fost urmată de noi probleme. Pe 26 august, la ora 10:05, DEER spune că s-au produs două defecte pe unul dintre distribuitoarele alimentate din stația Dumbrava, distribuitor care alimentează cartierul Valea Aurie. În urma defectelor au fost afectate opt posturi de transformare, care deserveau în total 1.571 de utilizatori.

Publicitate
intreruperi curent, electrica, generator1

Operatorul precizează că echipele sale au intervenit pentru identificarea unor variante prin care alimentarea să fie reluată cât mai rapid. Patru dintre cele opt posturi de transformare au fost realimentate prin rețeaua de joasă tensiune a unor posturi învecinate. Pentru celelalte patru au fost instalate grupuri electrogene, ca soluție provizorie.

Potrivit DEER, alimentarea pentru toți cei 1.571 de utilizatori afectați de cele opt posturi a fost restabilită la ora 13:55, în aceeași zi. Operatorul precizează că durata acestei întreruperi s-a încadrat în prevederile Standardului de performanță pentru serviciul de distribuție a energiei electrice privind continuitatea alimentării în municipiile reședință de județ.

Intervenție pe două direcții

În paralel cu remedierea defectelor apărute în 26 august, echipele DEER au continuat lucrările la problema inițială din Vasile Aaron. Cele două cabluri afectate au fost reparate și reintroduse în exploatare în aceeași zi, la ora 20:06. După această intervenție, cele opt posturi de transformare din rețeaua de medie tensiune au putut fi realimentate, iar rețeaua a început să revină la configurația normală.

DEER spune că intervenția a fost organizată în două direcții. A fost vorba despre reducerea numărului de utilizatori afectați și restabilirea alimentării cât mai rapid, în timp ce echipele lucrau la remedierea definitivă a defecțiunilor.

„Prin mobilizarea resurselor tehnice și operative disponibile”, susține operatorul, alimentarea a fost restabilită etapizat, prin folosirea rețelelor existente și a grupurilor electrogene, până la finalizarea reparațiilor.

Astfel, potrivit explicațiilor transmise de DEER, întreruperile din cele două zile au fost legate prin succesiunea evenimentelor. O avarie produsă pe 25 august în timpul unor lucrări executate de terți a impus modificarea temporară a modului în care era alimentată rețeaua, iar în această configurație au apărut, în dimineața de 26 august, două noi defecte pe un distribuitor care deservește Valea Aurie.

Răspunsul integral al companiei poate fi citit mai jos.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate