Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Aproape 450 de boboci au ajuns la Academia Forțelor Terestre Sibiu. Urmează 6 săptămâni de acomodare. „Viitori ofițeri ai Armatei României”

Adina Bota
2
Studenții au ajuns la AFT și au trăit emoțiile despărțirii de familie/Sursă foto: AFT
Studenții au ajuns la AFT și au trăit emoțiile despărțirii de familie/Sursă foto: AFT

Aproximativ 450 de studenți din anii 1 ai Academiei Forțelor Terestre din Sibiu trăiesc în aceste zile emoțiile acomodării la mediul universitar. În această perioadă, bobocii fac cunoștință cu tradițiile Academiei Forțelor Terestre, cu regulamentele interne și cu cerințele specifice statutului de student militar.

Publicitate
Publicitate

Pentru cei aproximativ 450 de studenți din anul I ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, dintre care 70 înmatriculați în universități civile, începutul lunii septembrie marchează intrarea într-o etapă cu totul nouă a vieții lor. Studenții s-au cazat deja la AFT și au trăit la finalul săptămânii trecute emoțiile despărțirii de familie și de cei dragi lor.

„Veniți din toate colțurile țării, din peste 18 județe, tinerii pășesc pentru prima dată într-un mediu în care uniforma, disciplina, programul riguros și comenzile militare devin parte din rutina de zi cu zi. Prima săptămână este dedicată acomodării instituționale”, transmit reprezentanții AFT pentru turnulsfatului.ro.

boboci AFT foto AFT trefas9
Mulți dintre ei au lăcrimat odată cu despărțirea de cei dragi/Sursă Foto: AFT Sibiu
boboci AFT foto AFT trefas8
Tinerii și-au ocupat locurile în cămine/Sursă Foto: AFT Sibiu

Activități și instruiri

Programul cuprinde activități de echipare, instruiri în diverse domenii, noțiuni introductive de instrucție de front, evaluări ale nivelului de pregătire fizică și psihologică, precum și activități de consiliere menite să faciliteze adaptarea la noul mediu.

„Un moment aparte al acestei perioade îl va reprezenta prima ceremonie militară la care vor participa în cadrul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Cu această ocazie, studenților din anul I le vor fi prezentate personalul cu funcții de conducere, precum și Drapelul de luptă și steagul de identificare ale Academiei.

exercitii demonstratice foto AFT 4
Tinerii vor participa la prima ceremonie militară/Foto: AFT Sibiu

Emoția va atinge însă un nivel aparte în momentul înmânării armamentului individual, când tinerii vor rosti pentru prima dată, cu tărie și mândrie: „SERVESC PATRIA!”, mai arată reprezentanții AFT.

Publicitate

„Timp de șase săptămâni, solicitarea fizică, disciplina, rezistența psihică și capacitatea de adaptare le vor fi puse la încercare”

Tot în această săptămână, studenții anului I vor participa, în Poligonul automatizat Poplaca, la trageri și exerciții demonstrative executate de colegii lor din anii mai mari. Vor putea vedea, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, modul de utilizare a armamentului individual de infanterie și din înzestrarea subunităților de luptători.

exercitii demonstratice foto AFT 2
Bobocii vor merge și la poligonul din Poplaca/Foto: AFT Sibiu

„Pentru boboci, aceasta va fi una dintre primele întâlniri directe cu realitatea pregătirii militare pe care o vor parcurge în anii de studiu. În ultima zi a săptămânii, aceștia se vor deplasa în Poligonul de instrucție Perii Dăii, unde vor începe modulul de formare a deprinderilor de militar. Timp de șase săptămâni, solicitarea fizică, disciplina, rezistența psihică și capacitatea de adaptare le vor fi puse la încercare.

Pregătirea fizică intensă, prima tragere cu muniție reală, deplasarea în teren variat cu echipamentul complet, orientarea în teren, amenajarea locașului individual de tragere și instrucția de front vor deveni repere importante ale acestei etape de formare. Sunt experiențe pe care, peste ani, indiferent de funcțiile pe care le vor ocupa sau de drumurile profesionale pe care le vor urma, mulți dintre ei și le vor aminti cu aceeași intensitate”, mai transmit reprezentanții unității pentru turnulsfatului.ro.

exercitii demonstratice foto AFT 5
Momente pe care tinerii și le vor reaminti/Foto: AFT Sibiu

„Tot aici se vor lega prietenii care, pentru mulți dintre ei, vor dura o viață”

Cele șase săptămâni nu vor însemna însă doar instrucție, efort fizic și solicitare psihică. Vor însemna și depășirea propriilor limite, încredere, sprijin reciproc și spirit de echipă.

„Poate că memoria îi va purta, de fiecare dată, către acele zile de toamnă în care totul a început în pădurile și poligoanele de instrucție, acolo unde au descoperit, pas cu pas, ce înseamnă cu adevărat viața de student militar.

Tot aici se vor lega prietenii care, pentru mulți dintre ei, vor dura o viață. Prietenii născute din poveștile spuse în pauzele dintre activități, din momentele dificile depășite împreună, din sprijinul moral și fizic oferit la nevoie, dar și din serile în care liniștea va lua locul freamătului de peste zi. În astfel de momente se formează nu doar militari, ci și legături puternice între tineri aflați, poate pentru prima dată, departe de familie și puși în fața unor provocări complet diferite de cele cunoscute până atunci.

Sunt multe povești care vor începe în aceste zile: despre primele ore petrecute în uniformă, despre emoțiile începutului, despre primele reușite, despre momentele dificile și despre experiențele care vor transforma treptat niște tineri aflați la început de drum în viitori ofițeri ai Armatei României”, au concluzionat aceștia.

Foto: AFT Sibiu

pregatiti pentru intrarea in academie foto AFT

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

2 răspunsuri

  1. Avatar Pop Laca
    Pop Laca

    Bobocii apar primăvara, în armată toamna ajung în perioada de acomodare bibanii!

    0
    0
  2. Avatar Doru
    Doru

    6 săptămâni de acomodare, pe urmă ies la pensie…
    O alegere foarte pragmatică în viață, muncă… ioc

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate