Un ansamblu de clădiri de pe Valea Târnavei Mari, care a fost reședință princiară, apoi gazdă a împăratului Iosif al II-lea și a poetului Petőfi Sándor, iar mai târziu tribunal, închisoare, arhivă, școală și internat, urmează să fie readus în circuitul cultural și turistic. Primăria Dumbrăveni a obținut finanțare pentru consolidarea și restaurarea unei părți din corpurile Castelului Apafi, pentru amenajarea curții interioare și pentru reconstruirea fântânii istorice.
Valoarea totală a proiectului este de peste 17,2 milioane de lei, iar termenul estimat de finalizare este luna octombrie 2029, transmit vineri reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.
Proiectul „Reabilitare Castel Apafi, Dumbrăveni, Jud. Sibiu – etapa I” are ca beneficiar orașul Dumbrăveni și este finanțat prin Programul „Regiunea Centru” 2021-2027, în cadrul Priorității 8 „O regiune atractivă”. Valoarea totală a investiției este de 17.270.356,29 lei, din care 13.257.047,20 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), iar 2.027.548,39 lei finanțare nerambursabilă de la bugetul de stat. Cofinanțarea eligibilă a beneficiarului este de 311.930,53 lei, la care se adaugă o valoare neeligibilă de 1.673.830,17 lei. Durata de implementare este de 38 de luni, între 31 august 2026 și 31 octombrie 2029.
Obiectivul asumat prin proiect este valorificarea durabilă a patrimoniului cultural și istoric și îmbunătățirea infrastructurii de turism din oraș, prin restaurarea castelului.
Ce lucrări se vor face în prima etapă
Pe amplasamentul din strada Cuza Vodă nr. 4 se află un ansamblu format din opt imobile independente, pe o suprafață totală de 8.925 de metri pătrați. Intervențiile din această etapă vizează cinci obiective. Acestea sunt descrise în comunicatul ADR Centru:
Bastionul (corpul C4) va fi consolidat, iar șarpanta va fi curățată integral și tratată cu soluții insecto-fungicide, urmând ca lemnăria degradată să fie completată. Învelitoarea va fi readusă la configurația inițială, cu eliminarea adăugirilor făcute de-a lungul timpului, iar acoperișul vechiului drum de strajă va fi refăcut cu țiglă solzi, folosind prioritar materialul recuperat. Jgheaburile și burlanele vor fi înlocuite cu elemente din tablă de cupru. Fațadele vor fi curățate de tencuielile necorespunzătoare, fragmentele originale vor fi păstrate și puse în valoare, iar golurile existente vor fi închise cu panouri de sticlă fără rame, montate detașat față de planul pereților. În interior vor putea fi amenajate spații de expoziții. La finalul lucrărilor se vor redeschide golurile istorice ale fațadelor, dacă acestea vor fi identificate.

La beciul boltit (corpul C8), dala de beton care acoperă în prezent subsolul va fi demolată integral, fiind considerată o intervenție incompatibilă cu caracterul istoric al sitului. Zidăria de cărămidă va fi păstrată pe cât posibil și consolidată prin injectări locale, iar zonele afectate de umiditate vor fi tratate. Noua structură de rezistență va fi realizată independent de zidăriile istorice, pentru ca acestea să nu fie suprasolicitate.
În zona ruinei corpului vest (corpul C9) va fi pus în siguranță fragmentul de zid rămas din fosta incintă, care păstrează ancadramente renascentiste de ferestre și uși, integrate într-o zidărie din cărămidă plină de epocă. În subsol va fi realizat un corp îngropat pentru grupurile sanitare, iar accesul va fi asigurat printr-o scară și un lift amplasate discret în spatele zidului istoric.

Curtea interioară va fi reconfigurată integral, prin desfacerea platformelor betonate existente, astfel încât să amintească de curțile castelelor medievale din zonă. Nivelul actual al terenului va fi coborât până la cota istorică de călcare, la nivelul pavimentului vor fi marcate conturile clădirilor dispărute, va fi amenajată o platformă pentru evenimente și va fi reconstruită fântâna istorică. Ultimul obiectiv al etapei include rețelele de utilități, respectiv apă rece și canalizare pe rețelele exterioare, hidranți interiori, paratrăsnet și prize de pământ, prize și instalații de forță.
Un domeniu cu o istorie de peste 470 de ani
Conform fișei monumentului, transmisă împreună cu comunicatul de presă, primele clădiri ale ansamblului au fost construite în urmă cu peste 470 de ani pe domeniul de la „Ebesfalva”, astăzi orașul Dumbrăveni, de familia nobiliară din care s-a ridicat Mihail Apafi I, ajuns principe al Transilvaniei. Castelul a fost reședință princiară personală între 1660 și 1696, a găzduit împăratul Iosif al II-lea Habsburg în 1773 și pe poetul Petőfi Sándor în 1848.
Aici a fost semnat și „Actul de supunere”, prin care Adunarea Stărilor întrunită la Sibiu a solicitat, la 9 mai 1688, protecția împăratului austriac, act care a condus la pierderea independenței Transilvaniei în favoarea Imperiului Habsburgic. Semnatarul a fost cancelarul Transilvaniei Teleky Mihály. Mai aproape de zilele noastre, în aprilie 1919, castelul a găzduit Marea Adunare Națională a Romilor, unde a fost semnat un memorandum de susținere a Marii Uniri din 1918. Ulterior, clădirile au fost folosite ca tribunal, închisoare, arhivă, școală și internat.
Aproape 1,3 miliarde de lei pentru patrimoniu și turism în Regiunea Centru
Reprezentanții ADR Centru menționează investiția de la Dumbrăveni ca făcând parte dintr-o inițiativă mai largă dedicată monumentelor istorice și turismului. „În România crește nivelul de conștientizare a faptului că patrimoniul istoric construit deși costisitor de conservat, restaurat și promovat, nu este o povară pe umerii comunității, ci o resursă economică. Vedem clar cum în alte țări turismul susține creșterea veniturilor publice, mai ales din turismul cultural. Este, așadar, un drum bătătorit pe care și noi pășim cu încredere. Turismul, dezvoltat ca urmare a restaurării și punerii valoare a monumentelor de arhitectură gotică, barocă și renascentistă, este un element de specificitate pentru Regiunea Centru”, a transmis Simion Crețu, directorul general al ADR Centru.
Potrivit acestuia, pentru protejarea patrimoniului istoric și dezvoltarea turismului au fost alocate, prin Prioritatea 7 „O regiune cu turism sustenabil” și Prioritatea 8 „O regiune atractivă” ale Programului „Regiunea Centru”, aproape 1,3 miliarde de lei. „Portofoliul de investiții finanțate din această alocare este foarte divers, de la restaurarea și revitalizarea unor situri UNESCO, la reabilitarea monumentelor și bisericilor reprezentative pentru toate cultele din Regiune, precum și investiții în conservarea patrimoniului natural și construirea de infrastructură specifică turismului balnear și montan”, a mai spus Crețu.
Grupul țintă al proiectului include populația orașului Dumbrăveni, de 8.093 de locuitori, vizitatorii și turiștii, afacerile din HoReCa, producătorii locali și artizanii. Printre rezultatele asumate se numără creșterea numărului de vizitatori ai obiectivului la minimum 400 pe an în perioada de operare a investiției, minimum 1.000 de vizualizări anuale ale paginilor dedicate castelului și publicarea a cel puțin 12 materiale de informare și promovare pe an.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
mda, un geniu neinteles, o somitate geniala, absolut genial, un geniu de geniu, maine o sa ia si NOBEL. Viitorul…
Demisia mitropolitului are legatura cu impartasirea lui Georgescu la Cartisoara?
la ce burtoc are tovarasul, poate tine greva foamei 4 luni, linistit
O situatie asemanatoare la bloacele independenta,flaro ,amylon – lipsa infrastructura,parcare, verdeata , nivel p+8, betoane,noxe… Dar cand „somnitatile ” aurora…
Toate organele statului au devenit mai represive , avand ca motiv siguranta cetateanului. Eu unul m-as simti mai in siguranta…













Lasă un răspuns