Polițiștii de la Autostrăzi au aplicat 94 de sancțiuni, în valoare de peste 46.000 de lei, în urma unei acțiuni desfășurate joi, 24 septembrie, pe A1, în județele Sibiu și Alba. Cele mai multe amenzi au fost date pentru viteză, iar cinci șoferi au rămas fără permis.
Acțiunea a avut loc între orele 10:00 și 15:00 și a fost organizată de Biroul de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Sibiu și Alba.
În cele cinci ore, cei 18 polițiști implicați au verificat 141 de autovehicule. Au fost aplicate 94 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 46.124 de lei. Cele mai multe, 57 la număr, au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. Alte 11 sancțiuni au vizat defecțiuni tehnice ale mașinilor.
Polițiștii au mai constatat opriri nejustificate pe banda de urgență, lipsa centurii de siguranță, folosirea telefonului mobil la volan, inspecții tehnice periodice expirate și abateri de la legislația privind transporturile rutiere.
În urma controalelor au fost reținute cinci permise de conducere, patru dintre acestea pentru viteză, și au fost retrase șapte certificate de înmatriculare. Într-un alt caz, polițiștii au suspendat dreptul de utilizare a unui autovehicul, după constatarea unor încălcări ale legii
Trei șoferi, prinși cu peste 180 km/h
Printre cazurile prezentate de IPJ Sibiu se numără trei șoferi surprinși într-un interval de numai câteva minute la kilometrul 325 al autostrăzii.
Primul a fost înregistrat în jurul orei 10:24 cu 189 km/h, pe un sector unde limita este de 130 km/h. În jurul orei 10:29, polițiștii au depistat alte două autoturisme care circulau cu 183 km/h, respectiv 185 km/h. Fiecare dintre cei trei șoferi a primit o amendă de 1.946,25 de lei, iar permisul i-a fost reținut pentru suspendarea dreptului de a conduce timp de 90 de zile.
Polițiștii Brigăzii Autostrăzi anunță că astfel de acțiuni vor continua, cu accent pe combaterea vitezei excesive și a celorlalte abateri care pot duce la accidente rutiere, potrivit IPJ Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
aia v-au dat o autorizatie gresita iar voi habar nu aveti despre subiect…tipic ptr. primaria Sibiu!!! sa vedeti cum explodeaza…
La inaugurări toți se duc, la verificat pe șantier ciu-ciu! K. W. Johannis mergea des pe șantiere. Bravo doamnei Primar…
1. „Întârzieri neprevăzute” – asta e doar prostie și/sau neglijență. Nu e nimic neprevăzut! 2. Nu e prima lucrare patronată…
sigur e meritul lui Campean & Co si a celor din USR…o colectie de incompetenti si ignoranti!!!
Nu ma indoiesc de unele persoane capabile din primaria Sibiu, dar in ultima vreme ca si institutie a dezamagit pe…













Lasă un răspuns