Asociația „Pagină cu Pagină”, înființată de liceeni din Sibiu, caută noi mentori. Voluntarii oferă meditații gratuite elevilor mai mici care au nevoie de sprijin la școală. După șase luni de program, notele elevilor de gimnaziu înscriși au crescut, în medie, cu 1,14 puncte, o arată un raport făcut de asociație.
„Nu trebuie să fii profesor ca să faci diferența”, transmit membrii asociației în apelul lansat. Pot deveni mentori liceenii care stăpânesc bine cel puțin o materie și care sunt răbdători, creativi și înțelegători.
Doritorii pot aplica AICI.

Proiectul a început în decembrie 2025, când 12 liceeni din Sibiu au lansat un program gratuit de meditații pentru elevii de gimnaziu. Inițiatoarea este Paula Garbulea, elevă la Colegiul Național „Octavian Goga”. „Încercăm să schimbăm șansele copiilor în sistemul nostru educațional”, spuneau atunci tinerii.

Punctul de plecare sunt elevii din comunitățile defavorizate care au acces mai greu la sprijin școlar și pornesc astfel în dezavantaj. Răspunsul asociației este învățarea de la egal la egal. Copiii învață mai ușor de la cineva cu care se pot identifica, iar orele devin mai atractive și mai ușor de urmărit, explică membrii asociației.
Citește și:
Mentorii, notați de elevi și părinți
Turnul Sfatului a scris prima dată despre acești tineri în anul 2025. Între timp, echipa a crescut. Asociația a pus în legătură 16 liceeni voluntari cu 64 de elevi: 17 din ciclul primar și 47 de gimnaziu.
Progresul celor de gimnaziu a fost urmărit pe parcursul celor șase luni de program. Fiecare elev a dat două teste, iar rezultatele au fost comparate cu o evaluare inițială făcută de școala lui. 43 dintre cei 47 de copii au dat toate testele.

În medie, notele lor au crescut cu 1,14 puncte, pe scala de la 1 la 10. Raportat la nota de la evaluarea inițială, creșterea medie a fost de 25,14%. Rezultatele îi fac optimiști pe membrii asociației. Ținta lor pentru anul școlar următor este ca rezultatele și încrederea elevilor în propriile puteri să crească cu cel puțin 40%.
Elevii și părinții i-au evaluat pe mentori după claritatea explicațiilor, interacțiunea cu elevii, metodele de predare, sprijinul și motivarea oferite și atmosfera de la ore. Nouă mentori au primit în total 20 de evaluări. Media obținută a fost de 4,82 din 5.
Asociația poate fi contactată pe Facebook și Instagram.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Un răspuns
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bravo pt inițiativă și implicare. Chiar se poate! Jos pălăria!
Sa declare orice vor, numai sa declare! Sunt 6 bulioane de coco beliti ca cineva din primarie care avea o…
Oricine locuiește aici și circulă prin oraș ca pieton sau șofer știa ce urmează! Orașul este disfuncțional. Mare parte a…
Iarăși niște bani cheltuiți aiurea… Câștigați sunt cei ce au luat șpaga la acest proiect eventual niște sporuri. Acum vedem…
Oare chiar trebuia să constate politia ca e mai rău ca inainte ? Păi în afară de incapabili din primarie…










Lasă un răspuns