„Cum să plec? Aici sunt acasă!”. Emanuel Drotleff a ales să rămână în Chirpăr, unde mai trăiesc 12 sași

Emanuel Drotleff are 39 de ani și este unul dintre cei mai tineri dintre cei 12 sași care mai trăiesc în Chirpăr. „Cum să plec? Aici sunt acasă!”, le răspunde zâmbind fermierul, care are grijă și de biserica fortificată din sat, celor care îl întreabă de ce nu pleacă în Germania. Povestea lui a fost spusă miercuri de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, în seria dedicată oamenilor și locurilor din județ.

Reprezentanții CJ l-au întâlnit pe Emanuel în fața bisericii „Sfânta Maria”, construită de sași în centrul localității. A venit îmbrăcat săsește, cu cămașă și cravată cusute cu modele de pe Valea Hârtibaciului, iar la pantalonii din stofă neagră a pus o curea din piele cu inserții multicolore. „Este nouă, făcută de Uwe din Cincu”, spune bărbatul, zâmbind larg.

Și-a petrecut toată viața în câmp, pe pășune și în grajd. „Sunt fermier, agricultor și îngrijitor al bisericii”, se descrie Emanuel, în timp ce descuie ușa de acces în curtea bisericii fortificate.

Sas după tată, landler după mamă

Emanuel este sas din partea tatălui și landler din partea mamei. „Lumea crede că-i același lucru, însă săseasca se aseamănă cu luxemburgheza, iar landlerii vorbesc într-un dialect pe care-l mai întâlnești în zona Austriei și Bavariei”, explică el.

Chiar și săseasca diferă de la o zonă la alta. „Spre exemplu, «bou» în germană este «ochsen». Sașii îi spun «isen», iar sașii din Chirpăr «üsen». Aici îl folosim mai des pe «ü»”, povestește Emanuel.

Până la vârsta de patru ani, Emanuel a locuit în Germania. Familia lui a plecat dintr-o Românie care își trăia anii gri ai comunismului. „Am plecat în 1987, ne-am întors în 1990. Nu-mi amintesc nimic despre Germania”, spune el.

Știe în schimb cum au trăit și ce au simțit părinții lui. „Tata a fost chimist și a lucrat inclusiv în cercetare. Nu s-a acomodat niciodată în Germania, țară în care, deși era etnic german și credincios evanghelic, i se amintea mereu că este român din moment ce venea din România. Apoi, pentru el, «acasă» era aici, în Chirpăr. Orașele i-au displăcut dintotdeauna”, povestește Emanuel.

După întoarcere, tatăl lui a devenit profesor și, mai târziu, director al școlii din Chirpăr, iar mama, educatoare la grădinița din sat. În paralel, au muncit pământul și au crescut animale. „Mai am două surori, una în Chirpăr, iar cealaltă în Făgăraș. Eu fac ceea ce fac dintotdeauna, cresc bivoli și capre, am teren cu porumb și ceva fânețe, pentru animale.”

Biserica cu două uși

În puținul timp liber, Emanuel are grijă de biserică și devine ghid de ocazie. „Avem două uși de acces în biserică, spre nord și spre sud. Sătenii din partea de nord a localității intrau pe ușa lor, iar cei din sud, pe cealaltă. Nu știu să mai fie o astfel de biserică săsească cu o așa regulă.”

Turnul a fost înălțat cu încă două niveluri în jurul anului 1500, iar 300 de ani mai târziu acoperișul navei a fost modificat, renunțându-se la gangul de apărare de pe ambele laturi. „Și Turnul Slăninii a fost demolat în 1968, în locul lui făcându-se poarta pe care am intrat”, explică Emanuel.

Altarul, din lemn pictat, a fost ridicat în 1795 de meșterul Johannes Folbert, care a realizat numeroase lucrări bisericești în zona Sighișoarei și a Agnitei. Tot din lemn este și cristelnița în care sașii își botezau nou-născuții. „Rar se mai țin slujbe pentru că acum suntem puțini. Avem o doamnă preot din Agnita, vine o dată pe lună, dar mai mergem și noi la slujbe în Alțâna, ne descurcăm”, spune Emanuel. În curtea și în interiorul bisericii se mai organizează evenimente, cum ar fi brunch-uri sau „Noaptea muzeelor la sate”.

Ceasul care merge 30 de ore

În urmă cu patru ani, ceasul bisericii, aflat în cel mai înalt turn de biserică sătească de pe Valea Hârtibaciului, a fost readus la viață. „L-am reparat cu preotul de atunci, părintele Rosinger. A trebuit curățat de rugină, uns, iar unele piese îndreptate. Când îl trag, funcționează 30 de ore.”

Până în 1876, Chirpărul a fost în subordinea Scaunului Nocrich, o altă comună a Văii Hârtibaciului, care, alături de Alțâna și de orașul Agnita, a fost unul dintre centrele importante ale comunității săsești din această parte a Transilvaniei.