Dumitru Stelea, un bărbat în vârstă de 57 de ani din Cisnădie, a ajuns cu bicicleta în Istanbul, după 13.000 de kilometri și aproape 97 de zile pe drum. A trecut prin 24 de țări de pe trei continente și a văzut opt mări. Urmează drumul spre casă, tot pe bicicletă.
Stelea a plecat din Cisnădie la începutul verii, cu o bicicletă obișnuită, cumpărată de la Decathlon, cu un cort, un sac de dormit și câteva haine de schimb. A dormit mai ales în amping-uri și a cheltuit câteva zeci de euro pe zi, din banii proprii și din donațiile primite.

Din Danemarca până în Africa
În primele două luni, sibianul a străbătut 15 țări europene. A urcat până în Danemarca, cel mai nordic punct al traseului, apoi a coborât spre Lisabona și Gibraltar. Pe 30 august a traversat cu feribotul strâmtoarea Gibraltar și a ajuns la Tanger, în Africa. „Am văzut în ultimele două luni mai multe decât în 57 de ani de viață”, spunea atunci Dumitru Stelea, pentru Turnul Sfatului.
Astăzi, în ziua 97 a călătoriei, bilanțul a ajuns la trei continente și 24 de țări, după ce s-a plimbat prin Istanbul. Odată cu sosirea în zona Istanbulului, sibianul a bifat și a opta mare din itinerariu, Marea Marmara. Sâmbătă împlinește 100 de zile de când a plecat de acasă.
Un vis împlinit
Dumitru Stelea spune că drumul a fost „pofta ce a poftit-o” și că și-a văzut visul împlinit. După aproape 100 de zile, sibianului nu prea îi e dor de casă.
„E mai fain pe-aici ca acasă. La 57 de ani, uite, am două-trei luni și n-aș mai veni înapoi, dar n-am ce face. Nu mi-i dor de casă. Mi-a plăcut să dorm în locuri diferite în fiecare seară”, spune Dumitru Stelea.

Iarna se apropie, zilele sunt tot mai friguroase, așa că sibianul își pregătește drumul de întoarcere, pe care vrea să-l facă tot pe bicicletă. Finalul va fi în fața Primăriei Cisnădie, unde prietenii îl așteaptă.
„Normal că tot acolo e finalul. Am niște prieteni care au zis că mă așteaptă, ba chiar cineva a promis că aduce o sticlă de șampanie. Eu mi-am făcut concediul, sunt foarte mulțumit de această aventură”, glumește Dumitru Stelea.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Incredibil! E nevoie sa planifici o călătorie locala ca si cum trebuie sa mergi în alta țară… Din păcate e…
Păi cum adică au fost reglate pe baza „datelor culese în special de la începerea școlii”, nu sunt semafoare „adaptive”…
Problema cu Blocu plomba se rezolva foarte ușor prin sens unic dinspre Piață Unirii spre Ștefan cel Mare și cu…
La kwj nu i-a pus sechestru sa recupereze sumele ilicite din chirii chiar daca au fost dovedite.In cazul CG. nu…
Tu te inspiri de la netotul de la cotroceni si din acest motiv esti penibil.













Lasă un răspuns