La Banca Albina „plafonul se sprijină pe șine de cale ferată”. Tur ghidat prin Sibiul istoric, de la Poștă la fresca din 1628

De la strada Poștei și clădirea oficiului poștal, gândită pentru poștalioane, la o bancă fondată de elita românească a Transilvaniei și o casă patriciană cu frescă din 1628: patru opriri din centrul istoric al Sibiului au alcătuit traseul unui tur ghidat organizat de Ordinul Arhitecților din România (OAR), Filiala Sibiu. Turul a fost condus de istoricul Răzvan Pop și a arătat cum s-a transformat, în câteva secole, trama medievală a orașului.

Strada Poștei și „Spinarea Câinelui”

Strada Poștei a purtat inițial numele german Bayer Gasse și îl datorează, în forma actuală, clădirii Poștei, care ocupă cea mai mare parte a lungimii ei. Oficiul a fost ridicat la intersecția cu strada Mitropoliei, pe două parcele medievale, dintre care una aparținea oratorului J. G. Bayer. „Oratoriul era unul dintre consilierii locali foarte importanți. Este greu de explicat funcția aceasta în consiliul local, dar era, practic, un martor. Era cel care transmitea «Da, se decide, se decide următorul lucru»”, explică Răzvan Pop.

Strada vecină, Centumvirilor, este cunoscută popular drept „Spinarea Câinelui” (în germană, Hundsrücken), după forma ei arcuită, și merge de-a lungul zidului celei de-a treia incinte de fortificație, ridicat în secolul al XIV-lea. Istoricul explică faptul că, odată cu dezvoltarea orașului și creșterea populației, fiecare spațiu disponibil a trebuit ocupat. Astfel, patricienii sibieni și-au construit casele lipite de fortificația care nu mai juca un rol în apărarea orașului, datorită fortificării Orașului de Jos (circa 1450). Aceste case au dus la apariția denumirilor „strada din deal” și „strada din vale”.

Cu toate acestea, asocierea termenului săsesc pentru „strada din deal” cu un alt cuvânt similar fonetic din germană, însemnând „spinarea câinelui”, ar fi dus la apariția denumirii populare. „«Spinarea Câinelui» este exact ca «Podul Minciunilor»: o foarte proastă traducere din germana veche în germana modernă, dar așa se numea strada înainte”, susține Pop.

Oficiul Poștal: de la curieri bisericești la poștalioane

În Evul Mediu, mesajele circulau în Transilvania prin rețele informale, relatează Pop. Biserica era cel mai eficient canal: parohiile, aflate la aproximativ 66 km una de alta, adică la o zi de mers, transmiteau edictele regale prin clerul alfabetizat. Primăriile și breslele aveau curieri proprii, cu care alertau orașele din rețeaua săsească, cum ar fi axa Brașov – Sighișoara – Sibiu, în caz de pericol militar sau calamități.

Sistemul poștal a fost instituționalizat în jurul anului 1745, odată cu integrarea Transilvaniei în Imperiul Habsburgic. Rețeaua imperială de poștalioane lega Viena de zonele de graniță: o rută mergea spre Zagreb, iar alta traversa Transilvania și se oprea la Brașov. La Sibiu, poșta a funcționat o vreme în Casa Hecht din Piața Mare nr. 8, clădire care a găzduit ulterior și sediul Universității Săsești, precizează istoricul. Fluxul de poștalioane nu mai putea fi gestionat într-o piață centrală pietonală, așa că în 1874 a fost construit un sediu nou, într-un limbaj eclectic cu elemente neogotice și neoromanice, apropiat de clădirile poștale din Europa centrală și de vest. Proiectul a inclus o curte interioară generoasă pentru manevrarea și descărcarea poștalioanelor.

Clădirea păstrează detalii pe care le pot observa și vizitatorii: ceasul solar de pe fațadă, unul dintre puținele rămase în Sibiu, și feroneria originală de pe jaluzele și tâmplării, fabricată la Budapesta de firma Paschka és Társa. Clădirea includea inițial o logie pietonală deschisă, care permitea trecerea de pe strada Poștei spre strada Mitropoliei.

Oficiul Poștal este și acum în funcțiune, iar personalul operațional lucrează zilnic între 8:00 și 18:00. Directoarea Oficiului Poștal Sibiu, Rodica Dobra, a explicat însă că anumite lucrări de restaurare a clădirii, monument istoric, sunt blocate: firma câștigătoare a licitației de acum trei ani ar fi subevaluat costurile și a abandonat șantierul.

La etaj funcționează, din urmă cu un an, Facultatea de Arhitectură, ai cărei studenți studiază clădirea direct, prin sondaje stratigrafice care scot la iveală culorile originale ale pereților. „Lucrăm, preparăm, învățăm ce înseamnă o clădire istorică, ce înseamnă un monument, cum îl abordăm, ce e valoros, ce nu e valoros, ce păstrăm și așa mai departe. Și veți vedea pe parcursul traseului nostru în sediu că avem niște părți renovate, mai mult sau mai puțin și niște părți care sunt în lucru. La toate acestea lucrăm împreună cu studenții și pentru ei cred că este o experiență să participe practic, să fie așa cu cu mâinile pe obiectul muncii pe care îl învață sau despre care învață și teoretic”, precizează Liliana Cazacu, director executiv al Extensiei Universitare Sibiu a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Banca Albina: primul institut de credit cu capital românesc

Sediul BNR din Sibiu se află în fosta Bancă Albina, prima instituție financiară creată cu capital integral românesc, provenit de la acționari ortodocși și greco-catolici. A fost fondată de elita intelectuală și economică românească a Transilvaniei, printre care Visarion Roman, Partenie Cozma, Iacob Bologa și frații Mocioni. Sediul din Sibiu a fost prima clădire reprezentativă ridicată de comunitatea românească în interiorul cetății medievale.

Statutele băncii au fost aprobate în 1872 la Budapesta și au devenit model pentru peste 90 de bănci românești din Imperiul Austro-Ungar. Cu toate acestea, Petru Goron, directorul sediului din Sibiu al Băncii Naționale Române, povestește că, chiar și înainte de înființarea Băncii Albina, existau diverse operațiuni financiare complexe la nivelul Sibiului, precum „asociațiunile de asigurări”. „Gândiți-vă că primul mitropolit al Transilvaniei, Andrei Șaguna, avea la 1870 poliță de asigurare pe viața lui. Da. O sumă importantă de bani, pe care a donat-o în totalitate, la momentul respectiv, bisericii.”

A creditat proiecte importante pentru oraș: a finanțat aproximativ 40% din costurile Uzinei Electrice Sadu I, ridicată din inițiativa lui Carl Wolff, și a sprijinit Societatea de Înfrumusețare a Orașului pentru amenajarea parcurilor publice.

Pe terenul băncii funcționase anterior Curtea Sighișoreană, un ansamblu de tip caravanserai în care comercianții din Sighișoara își descărcau și depozitau mărfurile. Societatea a cumpărat casele vechi în 1881, corpul din spate fiind ridicat în 1884, iar cel principal, de la stradă, a fost finalizat în 1896, într-un stil eclectic impunător. „Clădirea, partea asta în care suntem noi, gândiți-vă că plafonul se sprijină, dintr- parte într-alta, pe șine cale ferată din patru în patru metri”, explică Goron.

În clădire se păstrează seifuri din perioada 1870-1880, fiecare cu masa de peste două tone, cu blindaje din fontă și oțel. Furtul ar fi presupus ridicarea întregului seif și transportul cu carul. După naționalizarea din 1948, clădirea a fost preluată de BNR, iar din 2003 este proprietatea băncii. Aici sunt amenajate expoziții permanente: monede medievale care au circulat în Țările Române și în Transilvania, primele emisiuni BNR din 1870 și o galerie cu portretele personalităților de pe bancnote.

Strada Mitropoliei: axul elitelor sibiene

Strada Mitropoliei este atestată arheologic la mijlocul secolului al XIV-lea, cu origini care pot fi mai vechi de 1200. A purtat numele de strada Măcelarilor, după breasla care avea în grijă Turnul și Poarta Cisnădiei, iar în comunism s-a numit strada 1 Mai. „În Sibiu, pe la 1450, când orașul nu mai face față să susțină fortificațiile, lumea și-a dat seama că breslele schimbau această capacitate. Astfel, când apare și Orașul de Jos fortificat, atunci apare această idee și încep breslele să preia turnurile în primul rând. Cele mai importante bresle care preiau porțile sunt croitorii, cojocarii, pantofarii și măcelarii”, menționează Pop.

Din stradă rezidențială medievală, strada Mitropoliei a devenit arteră a elitelor în etape. Primii au cumpărat parcele comercianții greci, după relaxarea regulilor de breaslă. Apoi, odată cu introducerea Concivilității de către împăratul Iosif al II-lea, care a anulat dreptul exclusiv de proprietate al sașilor în cetate, au venit nobilii maghiari, care au ridicat Casa cu Cariatide și Palatul Tholdalaghy, pe locul actualei Facultăți de Teologie. Din acest motiv, prima biserică nesăsească de pe stradă a fost cea Reformată, urmată de edificiile ortodoxe și greco-catolice.

Administrația austriacă a modernizat și alimentarea cu apă. Până atunci, apa venea prin canale deschise din pâraiele Pădurii Dumbrava. Habsburgii au introdus prima rețea subterană, din țevi din lemn scobit, și au amenajat fântâni publice la colțurile străzilor, redescoperite pe străzile Xenopol și Bălcescu.

Pe aceeași stradă s-a aflat sediul istoric al Partidului Național Român din Transilvania, care a organizat Mișcarea Memorandistă și a pregătit Unirea din 1918, prin lideri precum Ion Rațiu, Iuliu Maniu și Alexandru Vaida-Voevod. În comunism, plăcile memoriale de pe clădire au fost redactate astfel încât să omită partidul, menționând doar că acolo s-a redactat Memorandumul, explică Pop.

Casa OAR: casa patriciană cu frescă din 1628

Ultima oprire a fost Casa cu Frescă, actualul sediu al filialei Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România (OAR), o casă patriciană tipică pentru Sibiul renascentist. Patricienii erau elita urbană nenobiliară, formată din comercianți bogați, meșteșugari importanți și primari din familii precum Armbruster, Altemberger, Haller sau Hecht. Casa are un gang lateral cu poartă masivă pentru căruțe, un parter comercial, o curte de serviciu, un etaj rezidențial cu cursivă de lemn și o șarpantă imensă, folosită inițial și ca spațiu de depozitare a cerealelor. A doua curte, grădina din spatele parcelei, a fost adesea tăiată în secolul al XIX-lea, odată cu demolarea zidurilor și crearea unor străzi noi.

După naționalizarea din 1948-1949, etajul a fost compartimentat improvizat pentru până la șapte familii, care aveau o singură baie, ceea ce a dus la degradare, igrasie și distrugerea finisajelor. Se păstrează totuși un ancadrament de fereastră renascentist din piatră cioplită, datat în jurul anilor 1500-1600, și ancadramente de ușă cu muchii fațetate. Poarta din lemn, restaurată de OAR, a fost refăcută după modelul sibian în zig-zag, frecvent în secolele XVIII-XIX, dar adaptat de arhitecți printr-o serie de orificii circulare, care arată că este o reconstituire modernă.

În jurul anului 2010, în timpul lucrărilor de sondaj, a fost redescoperită, la parterul clădirii, o frescă din 1628, cu o scenă de banchet aristocratic, interpretată de Răzvan Pop drept o pseudo-Cină cea de Taină. Influența stilistică vine din Renașterea italiană, pe filieră maghiară. Pictarea spațiilor civile a fost o modă în Sibiul secolului al XVII-lea, pe fondul veniturilor din comerțul cu Levantul, ilustrată și de Casa Astronomului de pe strada Ocnei sau Casa Căsătoriilor.

Turul face parte din evenimentul „OAR 25 | Livrăm arhitectură pe strada Poștei”, organizat în perioada 5–11 octombrie de Filiala Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România, cu ocazia a 25 de ani de la înființarea organizației, în parteneriat cu Extensia Universitară Sibiu a Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”.

Programul a cuprins o expoziție în aer liber pe străzile Poștei și Mitropoliei, ateliere gratuite pentru elevi, o instalație de mobilier urban realizată de studenți și elevi, o dezbatere despre străzile pietonale și o petrecere stradală. Sâmbătă, 10 octombrie, istoricul Răzvan Pop a condus două tururi ghidate, la orele 11:00 și 13:00, prin Palatul Poștei, Banca Națională a României și Casa cu Frescă, fiecare cu o durată de aproximativ 90 de minute și cu participare liberă. Ordinul Arhitecților a fost înființat în 2001, prin Legea 184, iar Filiala Sibiu-Vâlcea numără în prezent 267 de membri.