Studenții români și străini veniți la Sibiu prin programul Erasmus+ au petrecut joi după-amiaza la adăpostul Animal Life Sibiu, unde au scos câinii la plimbare prin pădurea din apropiere. Acțiunea a fost organizată de asociația studențească ESN Sibiu, împreună cu Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, prin Biroul de Relații Internaționale, cu ocazia celei de-a X-a ediții a Erasmus+ Days.
A fost prima activitate din „ESN Sibiu Gives Back”, un proiect nou al asociației, dedicat implicării studenților în comunitate. Pentru adăpost a fost deschisă și o strângere de fonduri, activă până duminică, la care se poate dona prin codul QR de pe afișul evenimentului.
„Fiind una dintre primele mele inițiative ca Events Manager al ESN Sibiu, am avut mari emoții legate de cum va fi primită pria ediție. Atât studenții Erasmus, cât și voluntarii noștri s-au implicat cu tot sufletul, iar bucuria cățeilor de la Animal Life a fost cea mai frumoasă confirmare”, a declarat Malina Gîdoiu. Asociația plănuiește și alte ediții ale proiectului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
De ce NU ATI IESIT IN STRADA DUPA REZULTATELE ” FORMIDABILE ” -PISA … Stati 8 ore in scoala (legal)…
RUSINE ! Redeschidere in avampremiera pt.” jeniile ” sibiului fodor si hurezeanu (?!) iar prostimea joi in 22… Care-i explicatia…
INVESTITIE zici? Acolo nu e investitie e inselatorie. Privatul are profit iar sibienii paguba.
Ce reclama jalnica
Deci referendumul se face degeaba. Si doar 2% e azbest? 2% din mii de tone care vor fi dinamitate si…














Lasă un răspuns