Directoarea artistică a Astra Film Festival, Csilla Kató, a leșinat pe scenă sâmbătă seara, la finalul discursului de la gala de deschidere a celei de-a 33-a ediții a festivalului, la Sala Thalia. Într-o postare pe Facebook, ea scrie că leșinul s-a produs pe fondul epuizării fizice și psihice, iar medicii de pe ambulanță i-au confirmat că nu pare să aibă probleme grave de sănătate.
„Nu îmi amintesc să fi leșinat vreodată, în nici un caz nu am putut imagina, că corpul își poate lua dreptul să se exprime în acest fel: stop joc, așa nu se mai poate merge mai departe!! O prăbușire fără introducere. Pe scenă deschisă. Într-un cadru festiv”, a scris ea.
În postare, directoarea artistică spune că timp de 28 de ani a ales să nu vorbească public despre problemele cu care echipa s-a confruntat pentru a construi festivalul. Ea descrie munca de până acum drept un pariu care funcționat, cu prețul a luni și ani de sacrificiu de timp și energie personală.
„Am ales ani, decenii întregi (de 28 de ani), să nu vorbesc despre ce fel de probleme trebuia să înfruntăm ca să clădim biserica numită Astra Film Festival în care să se întâmple transfigurarea lăuntrică a celor prezenți prin retrăirea experiențelor semenilor noștri teleportați prin cinema documentar, și prin dialogul de după film.[…] Se pare că s-a dat stop joc la acest «business plan». Voi fi nevoită să respect acest îndemn și să deschid cutia Pandorei, să vedem dacă există vreun alt fel de model în care se poate continua acest proiect”, a scris Csilla Kató, care a promis că va reveni cu detalii. Ea a mulțumit celor care au sprijinit-o în seara galei.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
După fondurile europene atrase și cheltuite pe amenajarea unor spații închiriate și pe angajarea asociatului, acum s-ar vrea un ajutor…
Cărei nevoi sociale care ardea a răspuns această inițiativă privată ? Oricum , ea intră în categoria “ fonduri europene…
Ia încearcă să-ți imaginezi România azi cu unul din cei doi finaliști : tuta și impostorul ! Cel puțin strategul…
Cineva ( nu Grindeanu , mult mai sus și mai strategic ) a împins PNL / Bolojan în situația loose-loose…
Este testul de reziliență al PNL : de capacitatea de a urma parcursul lui Ilie S Gavrilă Bolojan : onestitate…













Lasă un răspuns