Asociația „Timp și Suflet” a organizat duminică, 18 octombrie, „Ziua Porților Deschise” la Centrul pentru Seniori B&B Adept din Merghindeal. Copiii, nepoții și apropiații vârstnicilor au fost invitați să petreacă o zi alături de ei. Întâlnirea s-a încheiat cu o masă în familie.
Mâncarea a fost pregătită de Liceul Tehnologic Mârșa. Directorul adjunct Sanda Stanciu și echipa ei au gătit sarmale, plăcinte și gogoși.
Fiecare bunic a primit un pachet cu daruri. Pachetele au fost pregătite cu sprijinul Băncii pentru Alimente Cluj și al firmei Kareta SRL. Măicuțele de la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Nocrich au trimis iconițe, cărticele de rugăciune și mir.

Patru tineri, îmbrăcați în costume populare, au stat toată ziua alături de vârstnici. Este vorba despre Raluca Opreapopa, Raluca Lungoiu, Ștefan Hrițuleac și Mitu Bârleate.
Muzica a fost asigurată de Laura Florina Andraș și de Adina Malanga, voluntară a asociației. De sonorizare s-a ocupat Dani Jurca. Au mai fost vată pe băț și șampanie pentru copii.

Evenimentul s-a desfășurat cu sprijinul conducerii centrului, prin directorii Nicoleta Podar și Ioan Bârsan.
„Sărbătoarea a fost întreagă pentru că o comunitate mare de oameni buni a ales să pună umărul.
Conducerea centrului ne-a primit cu brațele deschise și cu aceeași dragoste pentru oameni care face posibile momentele magice”, a spus Cătălina Tămășel, președintele Asociației „Timp și Suflet”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Asteptam sa aduceti in tara pentru executarea pedepselor fugarii PSD condamnati si sa recuperati prejudiciile acum ca avem un pagiator…
Ooo a iesit amicul lui Potra sa ne spuna ce bine o sa o ducem si ce responsabili sunt ei,…
Cat tupeu sa repete dupa 30 de ani aceleasi minciuni.
Raluca turcan anunta ce stia toata lumea, pnl in opozitie !(ca de obicei !) PNL vor cere permanent altora sa…
Totusi din cauza cui se bloca functionarea spitalelor? Cine a fost la Ministerul Sanatatii la realizarea bugetului pentru 2026? Nu…











Lasă un răspuns