O clădire cu parter, două etaje și mansardă, rămasă neterminată de ani de zile pe strada Cucului nr. 2, urmează să fie demolată de către Primăria Sibiu. Pentru această intervenție, administrația locală a atribuit marți, 20 octombrie, prin cumpărare directă, un contract de peste 100.000 de lei. Clădirea a fost supraetajată fără forme legale pe structura unei case vechi din anii ’70, care, potrivit vecinilor, nu are fundație în pământ. Abandonat la stadiul de șantier de mai bine de 15 ani, imobilul s-a transformat într-un uriaș cuib de porumbei, iar unii dintre vecini își fac griji că zidurile s-ar putea prăbuși peste gospodăriile lor.
Potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), Municipiul Sibiu a contractat firma locală S.C. BIM S.R.L. pentru lucrări de „desființare imobil construit fără forme legale, regim de înălțime parter + 2 etaje + mansardă pe strada Cucului, nr. 2”. Valoarea contractului atribuit pe 20 octombrie 2026 este de 100.736,64 lei (fără TVA), decizia de demolare venind după ani de litigii în instanță și amenzi neachitate de proprietari, costurile intervenției urmând, conform procedurilor în astfel de cazuri, să fie imputate ulterior proprietarului.
De la o casă bătrânească fără fundație, la visul unei „pensiuni” cu două etaje și mansardă
Potrivit uneia dintre vecine, care are casa chiar zid în zid cu cea care urmează să fie demolată, povestea clădirii începe în anii 1970, când proprietarii de atunci au ridicat doar parterul, au turnat placa deasupra și au pus un acoperiș. Așa cum se obișnuia în multe cazuri la acea vreme, construcția a fost așezată direct pe pământ, fără o fundație propriu-zisă.
După tragedia decesului singurului fiu al familiei și, ulterior, al bătrânilor, nora a vândut proprietatea, după Revoluție, unui bărbat din zona Avrig-Mârșa, care a decis să o extindă masiv, atât pe orizontală, lipind-o de gardul vecinilor, cât și pe verticală.
„Domnul zicea că vrea să facă pensiune. Prin 2007-2009 au mai construit încă două etaje și mansarda, fără plan, fără autorizație, fără nimic. Ținând cont că nu au deloc fundație, că e pusă doar pe pământ, la stadiul și greutatea pe care o are, n-are cum să țină. Ne e frică că într-o noapte vine peste casa noastră. Noroc că noi stăm în camerele mai din spate, dar dacă începe să se prăvălească, cred că vine ca un tsunami, nu mai avem nicio șansă”, povestește doamna Elena, vecină directă a imobilului.


Aceasta își amintește că imobilul a fost atât de șubred încât, în anul 2021, când s-au făcut lucrări de modernizare și săpături pe strada Cucului, drumarii au fost nevoiți să toarne o bordură înaltă de beton la baza zidului, de teamă ca vibrațiile utilajelor să nu le prăbușească clădirea în cap în timp ce lucrau.

„Casa a fost doar acele două geamuri. Restul nu a existat”
De când lucrările au fost oprite de autorități, nimeni nu a locuit nicio zi în clădirea supraetajată. Doamna Corlaciu, care locuiește vizavi, își amintește momentul în care inspectorii din Primărie au venit pe teren și au sistat șantierul.
„Casa veche a fost doar parterul, unde erau acele două geamuri, cu un acoperiș simplu. Restul nu a fost: nici etajele, nici balconul, nici partea lipită până la vecinul. Când a murit bătrâna, a vândut noră-sa și noii proprietari s-au apucat să construiască fără autorizație, că voiau să facă pensiune. Au venit cei de la Primărie, proprietarul zicea că a băgat bani aici, dar i-au spus că asta e legea și că n-are voie. De atunci a închis, a plecat și n-a mai venit.
S-au tot judecat prin tribunale ani de zile, probabil a pierdut și acum o demolează. Nu știu cât o mai ține casa asta. Cred că o să se dărâme spre vecini și în stradă, că și cărămida e pusă cum e pusă, acoperișul e dezastru și plouă peste tot”, explică doamna Corlaciu.

Porumbei și ziduri strâmbe
Lăsată în paragină timp de peste un deceniu, cu resturi de materiale de construcții abandonate în interior și cu jgheaburi improvizate prin care apa de ploaie s-a infiltrat constant în structură, clădirea a devenit adăpost pentru porumbei.
„Suntem plini de pene toți vecinii. Fiind un loc liniștit, unde nu-i deranjează nimeni, e plin de ouă, de pene și de mizerie”, mai spune doamna Elena.
Raul, un alt vecin de pe stradă, confirmă că imobilul arată neschimbat de când era el copil și că păsările adunate în podul clădirii le dau bătăi de cap zilnic celor care își parchează mașinile în zonă.
„E în starea asta, la nivel de construcție, de ani buni de zile, de când eram mic și ne jucam cu mingea pe stradă. Nu a locuit nimeni aici, proprietarii parcă sunt plecați, din ce știu. Clădirea e plină de porumbei care stau pe fire și ne umplu mașinile de mizerie”, spune tânărul.
Cum privesc vecinii demolarea: „N-aș vrea să-i facă rău omului, dar dacă e ilegală, e normal”
Întrebați cum privesc decizia Primăriei de a demola clădirea, locuitorii de pe strada Cucului au poziții împărțite între compasiune, indiferență și nevoia ca legea și siguranța să fie respectate.
Doamna Corlaciu spune că nu are motive să se bucure de necazul proprietarului, însă subliniază că respectarea legii nu este opțională, mai ales în contrast cu alți vecini din zonă care construiesc cu toate actele în regulă:
„N-are de ce să ne afecteze că o demolează; dacă Primăria a luat hotărârea, noi ce mai putem spune? Când a venit proprietarul cu soția, se plângea că l-a dat vecinul în judecată. Păi asta e, dacă nu s-a procedat legal, e normal să se ajungă aici! Nu poți să faci o casă așa, fără autorizație, că mâine-poimâine își mai construiește oricine vreo patru etaje și cade peste vecini. Alături, unde se construiește acum, am văzut că oamenii au autorizație, totul legal, că e și afișat acolo la poartă.”
La rândul ei, doamna Elena consideră că proprietarul ar fi trebuit obligat să desființeze doar etajele și anexele ridicate abuziv și să aducă imobilul la o stare sigură, reproșând totodată Primăriei că a intervenit mult prea târziu.
„N-aș vrea să-i facă rău omului, dar ce a făcut el nu e ok. După părerea mea, nu știu de ce să-i demoleze totul, ar trebui adusă la starea inițială și făcut un acoperiș, că altfel nici după aia nu e bine, că deja parterul vechi ar rămâne descoperit în ploaie și ar distruge totul de jos. Oricum, s-au consumat foarte mulți bani prin judecăți. Dacă îl opreau și îl demolau din prima, poate se conforma omul și nu mai construia atâta mai departe.”
De cealaltă parte, Raul privește demolarea cu detașare, singura lui grijă fiind ca lucrările să nu afecteze curțile învecinate și să nu blocheze strada prea mult timp.
„N-am de ce să mă bucur că o demolează, nici nu mă încântă, nici nu mă încurcă cu nimic. Să facă ce vor ei, atâta timp cât nu ne afectează pe noi, să nu cadă zidul care e fix aici, lângă curte. Pe de o parte, e păcat de omul ăsta, săracul, pe unde o fi, că au fost băgați niște bani frumoși aici”, concluzionează tânărul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Din nou d-ra Raluca…va rog, in tot Sibiul nu mai gasiti alti colegi noi la PNL sa vina in fata…
Poate dv sunteti bine intentionat dle Trif, dar din pacate sunteti de aproape 20 de ani acolo fara rezultate notabile,…
S-a dat cât mai simplu pentru ca altfel picau toti.
Sorina Pintea, Nicolae Bănicioiu, politrucul din guvernul Ponta care a demisionat după tragedia de la Colectiv și Florian Bodrog.
Se poate mai jos de atat? Condamnat penal ministru de interne??? De fapt se paote, cand seful de partid a…
















Lasă un răspuns