Șoferii de TIR reclamă că restricțiile care limitează circulația pe Valea Oltului sunt nejustificate și nu fac altceva decât să provoace întârzieri privind transportul mărfurilor. Aceștia se plâng și de lipsa parcărilor amenajate pentru odihnă de pe DN7, problemă recunoscută și de polițiști.
Am stat de vorbă cu șoferii în cadrul acțiunii organizate miercuri de polițiștii sibieni și vâlceni pe DN7, în zona Râul Vadului – Câineni, pentru a verifica posibilele încălcări ale restricțiilor de 7,5 tone pe acest segment de drum, dar și alte abateri, precum conducerea sub influența alcoolului sau a drogurilor, asigurarea necorespunzătoare a marfei sau respectarea timpilor de condus și de odihnă.

Parcarea s-a umplut în mai puțin de o oră
Acțiunea s-a desfășurat în intervalul 10:00-13:00, unul dintre filtre aflându-se chiar la limita dintre cele două județe. Am ajuns la fața locului în jurul orei 11:30, moment în care parcarea unde erau dirijate camioanele de către polițiștii rutieri era încă în mare parte goală. Oamenii legii au oprit cât mai multe camioane care transportau marfă, pe direcția Sibiu – Vâlcea, suspectate de abateri de la restricțiile de tonaj. Astfel, parcarea s-a umplut în mai puțin de o oră. Ca urmare, polițiștii au fost nevoiți să redirecționeze un echipaj de poliție pentru a face un nou filtru în zona Robești, pentru a acoperi numărul mare de camioane oprite care nu mai aveau loc în parcare.
„Este, într-adevăr, o problemă reală cu lipsa parcărilor pe Valea Oltului. Înainte, mulți șoferi opreau în parcările de pe autostradă, dar acum, odată cuînchiderea tronsonului de autostradă până la Boița, puținele parcări gratuite, unde putem și noi să oprim camioanele pentru verificări, devin tot mai aglomerate. În parcarea asta, care s-a umplut imediat, nu există baie, nu există condiții”, explică unul dintre polițiști.
„Se face coloană de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea. Autoturismele unde mai circulă?”
Am stat de vorbă cu doi dintre șoferii opriți în parcare. Aceștia pun sub semnul întrebării motivul aplicării restricțiilor, și anume lucrările de punere în siguranță a versanților de pe Valea Oltului. „Pe vară înțelegeam, că se mai lucra. Dar acum? Mai vedeți pe cineva pe aici care să mai facă ceva?”, spune șoferul care merge spre Giurgiu.
Unul dintre șoferi, care transportă apă la Giurgiu, subliniază atât lipsa condițiilor din parcarea în care a fost oprit, dar și felul în care restricțiile de pe DN7 duc la apariția mai multor probleme. „Sunt încărcat cu apă. N-ar trebui să stau la restricție, pentru că apa este un produs perisabil. De ce ne opresc? Eu, de exemplu, așa fac cursa asta: mă opresc la Rompetrol. Acolo am unde să mănânc, am toaletă, am parcare. Ce facem? Stăm aici ca nimeni în parcările astea?”
Acesta spune că, până acum, de fiecare dată când a fost oprit de polițiști, a fost avertizat cu privire la restricții, însă a fost mereu lăsat să conducă până în parcarea benzinăriei pentru a opri acolo. „Dacă stau mai mult de trei ore, rămân aici minimum 9 ore, ca să nu zic 11 ore. Vă dați seama că îmi este greu să conduc noaptea pentru a evita restricțiile. Imaginați-vă să plece toate camioanele astea din parcări, care mai în față, care mai în spate. Se face coloană de la Sibiu până la Râmnicu Vâlcea. Autoturismele unde mai circulă? De aceea se face haosul ăsta și se întâmplă necazurile pe șosea. La câte camioane circulă pe Valea Oltului, dacă de fiecare dată când am trece pe aici am scoate câte o lingură de piatră din tunelul Robești, imediat era gata făcut tunelul autostrăzii.”

Un alt șofer, care de asemenea transportă apă, de la Oradea spre București, spune că nu era 100% sigur de existența restricțiilor, deoarece nu știa dacă a fost prelungit termenul de încheiere stabilit inițial. „Nu ni se pare normal pentru că, în primul rând, noi lucrăm după un program și avem rutele planificate dinainte. În al doilea rând, ne opresc în niște parcări care nu sunt nici măcar un pic amenajate să avem o toaletă să ne facem nevoile sau un magazin prin preajmă de unde să ne luăm alimente. Pur și simplu ne opresc în drum.”
Acesta spune că, din cauza acestei opriri, cursa sa va avea întârziere de o zi. „În momentul de față trebuie să așteptăm aici și nu ne mai încadrăm cu programul să ajungem la București. O să trebuiască să mai facem o pauză de 11 ore. Marfa întârzie.”
Cei doi șoferi intervievați spun că fiecare dintre ei a primit câte o amendă de 3.000 de lei.
În parcarea unde au fost opriți șoferii de camion se putea vedea și un număr mare de gunoaie strânse pe spațiile verzi.

Peste 3.900 de amenzi în nouă luni
În total, la nivelul județelor Sibiu și Vâlcea, au fost date peste 3.900 de amenzi șoferilor de camioane în ultimele nouă luni. „În cadrul activităților privind legalitatea transporturilor, polițiștii rutieri din cadrul IPJ Sibiu au aplicat peste 2.900 de sancțiuni, au reținut peste 50 de permise de conducere și au retras peste 190 de certificate de înmatriculare”, transmite Comisar-șef Marius Pîrvu, șeful Serviciului Rutier Sibiu. Acesta explică faptul că, deși aceste cifre se referă la situația din tot județul, mare parte din amenzile menționate au fost aplicate șoferilor de pe Valea Oltului.
Polițiștii vâlceni spun că, la nivelul județului Vâlcea, au acordat peste 1.000 de amenzi conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de mărfuri cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pentru nerespectarea restricțiilor instituite pe DN7.

Rezultatul acțiunilor de miercuri
Polițiștii sibieni spun că au fost organizate 10 filtre pe DN7, cu sprijinul polițiștilor de ordine publică și al reprezentanților ISCTR, RAR și Gărzii Naționale de Mediu, iar verificările au vizat în principal transportul rutier de mărfuri și respectarea restricțiilor de circulație instituite pe acest drum.
În urma controalelor au fost date 79 de amenzi, dintre care 29 pentru nerespectarea restricțiilor de circulație și 29 pentru abateri de la legislația privind transporturile rutiere.
Polițiștii au retras șase certificate de înmatriculare, au reținut un permis de conducere și au efectuat 57 de testări pentru alcool și două pentru substanțe psihoactive. Nu au fost înregistrate accidente rutiere pe sectoarele monitorizate.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
instalatia de anul trecut acasa la cine este dl. primar? cumparati in fiecare an cate o instalatie?
De noaptea mintii. Acest USR are doar cativa ani de functionare, dar numarul scandalurilor, atat la nivel national cat si…
Pe tine te urmărește inteligența, dar nu te prinde , este? Pe ce să dea drumul la lucru , pe…
Diferită dar necesară.
Bună ziua și mulțumesc pentru sesizare! Nu am știut că tabelul nu se vede la fel pe toate dispozitivele. Pe…













Lasă un răspuns