Părintele Necula, la conferințele Dilema de la Sibiu: „Suntem într-o lume care a înnebunit pe bază de minciună dată drept adevăr”

Frica e arma preferată a celor care vor să ne manipuleze, iar televizorul e plin de oameni care „le știu pe toate”. Părintele Constantin Necula a închis prima ediție a conferințelor Dilema la Sibiu cu o pledoarie împotriva falșilor profeți, a conspirațiilor și a disperării care i-a făcut pe români să meargă cu privirea în jos. Leacul propus de preot este liniște, rugăciune și iertare.

Conferința s-a numit „Dimensiunea euharistică a viitorului și exigența profetismului în Hristos”. Părintele Necula a spus de la început că s-a săturat de profetismul în care ne zbatem de ceva vreme, de mesianismul care „dă pe afară” și de „cultura ciupercilor duhovnicești”. De aceea, a promis să rămână strict biblic.

Ideea centrală a discursului a fost că omul creștin privește viitorul doar cu încredere în Dumnezeu și cu rezervă față de profețiile false și de cei care „se dau profeți”. „Nu este treaba noastră să știm vremurile și soroacele, pe care Tatăl le-a păstrat în stăpânirea Sa”, este versetul lui preferat vine din Faptele Apostolilor.

„I-am spus odată, într-o emisiune în direct la Pro TV: «Îmi pare rău, Apocalipsa va fi atât de rapidă încât nicio știre nu o va putea prezenta. N-o să aveți rating.» Totul se va desfășura sub un foc continuu, din care nu câștigă nimeni decât cei care au ars încă din timpul vieții, pentru că doar cenușa rezistă la foc. Îmi mențin părerea. Vă spun și dumneavoastră în seara aceasta, liniștiți-vă, stați calmi. Viitorul este în mâinile lui Dumnezeu, nu ale oamenilor.”

Asta îi învață și pe studenți, și pe bolnavii din saloanele de spital pe unde merge. „Le spun bucuros că nu sunt Dumnezeu. Sunt doar un om, dar în mâna lui Dumnezeu sunt toate. Asta nu înseamnă karma, nu înseamnă obsesie pe un destin care nu poate fi modificat. Înseamnă că încrederea într-un Dumnezeu persoană te face pe tine să fii o persoană care nădăjduiește.”

Necunoscutul nu e pericol

Al doilea gând prezentat celor prezenți este că oamenii nu trebuie să confunde necunoscutul cu pericolul. Exemplul părintelui vine din spitale.

„Trei copii s-au întors în țară cu inima refăcută în urma operațiilor, în ultimele patru luni. Chiar cred că relația României cu Germania, Austria, Franța și Anglia pe baza mâinilor medicilor e mai presus și mai prețioasă decât pe baza șpăgilor de partid și de stat. Mâna unui medic german a pornit inima unui copil sărac din România, care s-a întors acasă și a îmbrățișat-o pe doctorița care l-a încurajat să reziste. Ăsta este, de fapt, arcul de rezistență la viitor.”

Părintele Necula spune că viitorul trebuie privit prin promisiunile Scripturii, nu prin zvonurile oamenilor. A povestit că, atunci când i s-au propus funcții politice, a auzit despre el lucruri pe care nu le-a trăit și nu le-a gândit niciodată. Atunci și-a dat seama cât de periculos e zvonul și cât rău îi face celui despre care se vorbește.

„Hristos nu ne-a chemat să ignorăm realitatea. «Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor.» Înseamnă că El este săgeata care ne duce la final. Nu trebuie să avem lumină la capătul tunelului, ci noi trebuie să fim lumină. Credința adevărată nu elimină întrebările, dar învinge disperarea. Un om care se întreabă corect nu e disperat niciodată. E fain să nu fii Dumnezeu, vă spun eu.”

Politicienii și demnitatea de a avea trecut

Despre scena politică a vorbit fără menajamente. Certurile „din curtea școlii” ale unor oameni care și-au pierdut demnitatea de politicieni aruncă în derizoriu credința în viitor a unei generații întregi de copii, crede el.

„Când pui viitorul țării în mâna unor oameni care nu respectă prezentul și n-au niciun fel de validare în trecutul lor, dovedești că România este a nimănui. Este cel mai grav lucru care se petrece, din punctul meu de vedere. Invalidarea demnității de a avea trecut. Pentru că cine nu știe de unde vine, uite încotro se îndreaptă.”

Citând versetul „Nu vă îngrijorați de ziua de mâine”, părintele a spus că singurul mod de a fi credincios astăzi este „cu mânecile suflecate”, oferind, dăruind, fără jumătăți de măsură și fără a accepta că negrul e alb.

„Nu intră în verticalitatea unui creștin să admită toate ereziile doar pentru faptul că sunt spuse public.” Și a adăugat că trăim într-o Românie în care se caută dreptatea, nu adevărul.”

Cum recunoști un fals profet

Profețiile trebuie cercetate, nu acceptate automat, mai spune el. „Nu disprețuiți proorociile, ci cercetați toate și păstrați ce este bun”, citează părintele din Epistola către Tesaloniceni. Problema e că o profeție falsă conține întotdeauna și elemente adevărate, iar asta o face aproape acceptabilă, dar semnele spectaculoase nu garantează nimic.

„Frica este una dintre armele cele mai folosite împotriva noastră când cineva vrea să ne manipuleze religios. Când lipsa de bun-simț rănește oamenii pentru ca nouă să ne fie bine, nu suntem în siguranță.”

Falsul profet se recunoaște după roade. „Când ni se laudă câte unul, eu aștept să mor să văd”, glumește preotul. Contează și cum îl prezintă pe Hristos. Dacă e „colegul cu care să ne batem pe burtă”, intrăm într-o zonă periculoasă. Iar creștinul refuză dependența spirituală de un presupus profet, pentru că creștinismul înseamnă libertate.

„Am spus-o deseori. Dacă reverenda mea mă va obliga vreodată să nu mai pot spune adevărul drept în mijlocul poporului meu, dacă ea cenzurează libertatea de a vesti Evanghelia, voi renunța la ea. Unii s-au temut, dar în sine creștinismul înseamnă asumare, verificarea asumării și responsabilizare.”

Părintele a pus față în față cele două perspective. Cea biblică îl așază pe Hristos în centru, iar cealaltă așază un om, „profetul lumii noi, salvatorul națiunii”. Prima îndeamnă la cercetare, a doua cere acceptare necondiționată. Prima respectă autoritatea Scripturii, a doua adaugă afirmații infailibile. Prima încurajează responsabilitatea, a doua dependența. Perspectiva biblică își recunoaște limitele, cea falsă pretinde că știe toate detaliile. „Dacă vă uitați bine, în toate platourile de televiziune toți le știu pe toate.” În timp ce Biblia cheamă la sfințenie și dragoste, falsul profetism urmărește doar controlul și câștigul.

Cipul din buletin și întrebările nefolositoare

Creștinul trebuie să vegheze, nu să calculeze venirea lui Hristos. Nici orice criză morală nu e o profeție împlinită. Cu ironie, părintele a povestit că un domn îi trimite de câteva zile citate din Sfinții Părinți despre cipul din buletin. „Suntem într-o lume care a înnebunit pe bază de minciună dată drept adevăr.”

Interpretarea profețiilor cere smerenie. „Orgoliul n-are ce căuta, nici în politică. Orgolioșii mor prin politică. Sau, dacă nu mor, fac greșeli fundamentale.”

Cel mai apăsat a vorbit despre conspiraționism, care „dăunează grav Evangheliei”.

„Vă dau o regulă fundamentală și vă rog s-o țineți: «Ferește-te de întrebările nebune și nefolositoare.» Pierdem timp enorm din propria noastră liniște, din propria noastră meditație, din propria noastră viață în bun-simț, încercând să răspundem la întrebări care nu sunt. Există tendința de a vedea în fiecare tehnologie nouă, în fiecare conducător politic sau schimbare un semn profetic. Orice profeție privește partea morală a lumii. Partea tehnologică e dezvoltare sau abordare greșită a unei dezvoltări. Punct.”

O țară cu privirea în jos

Anul acesta, părintele povestește că a trecut prin vreo 40 de localități și a văzut o țară tristă.

„Oamenii sunt triști, sunt disperați, sunt cu privirea în jos. Când am ieșit prima dată din țară, la bursă în Italia, oamenii mergeau așa pe stradă. Deja în Viena lumea era verticală. Când treceți acum, veți vedea că și la Viena oamenii privesc în jos. Când oamenii își pierd capacitatea de a merge cu capul ridicat, își pierd de fapt încrederea.”

Ce e de făcut? Sfântul Petru leagă perspectiva sfârșitului de responsabilitatea morală, printr-o viață de sfințenie. Asta înseamnă să fim oameni care veghează și se roagă și să continuăm lucrarea pe care ne-a încredințat-o Dumnezeu, fără să încercăm mereu să facem altceva. „În România poți să fii botanist și să ajungi ministru”, a ironizat preotul.

Școala e doamna de la catedră

Acum, când se discută schimbarea directorilor și desființarea inspectoratelor, părintele a spus că școala va merge înainte, pentru că școala este „doamna de la catedră”. „Ceilalți suntem în plus. Cea mai mare greșeală pe care am făcut-o în România a fost democratizarea actului educațional. Noi nu votăm dacă niște copii știu să scrie sau nu.”

Iubirea rămâne răspunsul și în vremuri de înșelare. Înjurat de câțiva tineri în centru, în timp ce purta reverenda, preotul spune că nu a chemat poliția, deși impulsiv simțea asta ci a stat de vorbă cu ei.

„Le-am spus: «Eu nu voi înceta să vă iubesc. Voi nu veți înceta să trăiți. Dacă dragostea mea se va întâlni cu viața voastră, vom câștiga.» Din nefericire, pe unul dintre ei l-am primit apoi într-o situație de consum avansat de droguri. I-am zis: «De aia erai tu supărat pe mine.» Dragostea înseamnă să ai răbdare să aștepți ca oamenii să-ți vadă dragostea. Uneori va trebui să murim pentru asta.”

Cel mai bogat parastas

Întrebat cum poți să nu te lași copleșit de griji, părintele a răspuns cu o poveste din cimitirul municipal. Trebuia să înmormânteze o femeie la 6 dimineața, pentru că nepotul ei pleca cu avionul în Germania și voia înregistrarea slujbei. Lângă mormânt au rămas trei oameni, cu bani doar de câte o cafea.

„De după cruci au început să apară cerșetorii de dimineață. «Părinte, avem noi două mere.» «Eu am o bucată de pâine», «eu am o roșie», «eu am niște brânză». S-a găsit și o pălincă. Am pus totul pe mormântul bătrânei și s-a mâncat cel mai strașnic parastas. Femeia plecase fără nimic, dar afară a rămas toată bogăția. Când merg acum în cimitir, mă mai văd cu ei. Am fost colegi de parastas. Pentru mine, aia a fost cea mai bogată masă la care am participat vreodată.”

Întrebat dacă adevărații profeți nu sunt mai degrabă scriitori precum Dostoievski sau Orwell, părintele a spus că profeți sunt oamenii care spun adevărul, fără să-și pună eticheta.

„În general, profeții sunt foarte discreți. Profesorii de limba română care își fac datoria sunt profeți. Le spun copiilor: limba în care trăiești e limba în care gândești și în care supraviețuiești. Profeți sunt cei care rostesc adevărul când nimeni nu se așteaptă, ca acel copil care strigă că împăratul e gol. Prețul profetismului este prețul vieții tale și al libertății.”

Preoția, a mai spus el, e ca uniforma militară sau halatul medical: „Nu poți să fii jumătate de popă, jumătate de doctor sau jumătate de militar.”

Plânsul de pe scările spitalului

La reproșul că Biserica ar avea un ton nostalgic, „paseist”, părintele a răspuns că tonul ei este doxologia. A dat ca exemplu ziua în care s-a terminat Covidul la Spitalul Județean.

„Ne-am pus în fund pe scări toată gașca aia care a muncit un an de zile, zi de zi, și am început să plângem. Nu mai aveam ce înmormânta. Pentru noi, asta era o biruință. Între timp, afară începuse toată facebookeala asta, în care toată lumea știa ce are de făcut. Biruința aia nu e paseism. E pur și simplu o realitate.”

Problema majoră a spitalelor românești, crede el, nu sunt finanțările, ci lipsa de caracter a celor care îi împiedică pe oamenii care muncesc acolo să facă act medical de calitate.

Creștinul e optimist pentru că „știe finalul meciului”. Preotul l-a citat pe părintele Bria, care spunea că Hristos ne iubește atât de mult încât, când vede că nu reușim, ne dă prelungiri. Totuși, nădejdea e mai mult decât optimismul.

„Optimismul e să te bazezi pe sistem. Un copil plecat cu Erasmus are loc de cazare pentru că e obligat cineva printr-o lege. Dar legea aia nu se umple de dragostea celor care îl primesc. Nu poți da lege să iubești pe nimeni. Dacă s-ar da ordin de mâine ca românii să se iubească între ei, ne-ar băga în pușcărie pe 99,99%.”

Despre atei a fost la fel de direct. „Ateul nesimțit e nesimțit. Și credinciosul nesimțit e nesimțit.” Mama lui nu mergea des la biserică, dar „n-a spus niciodată o prostie despre nimeni”. Pe el, la Hristos, l-a cucerit decența: „Nu caută niciodată să dovedească că are dreptate.”

Rugăciunea ca formă de viitor

Despre rugăciune, părintele a dat exemplul unui medic care are a doua zi o operație. „Știi că soluția nu e în capătul bisturiului tău. Spui: «Doamne, Tu știi că eu sunt neputincios, dar mâine Îți mulțumesc că m-ai ajutat.» E o geneză a nădejdii.” A spus că a învățat asta de la muribunzi care au știut că nu-i mințea când le dădea împărtășania: „Nu pot să le dau o secundă, ci să guste din veșnicie. Un om care gustă din veșnicie nu mai pierde vremea cu secundele.”

Din „Tatăl nostru”, pe el îl pasionează un singur cuvânt. După o vizită la un orfelinat cu câteva sute de copii, unde a făcut „înmulțirea cartofilor prăjiți” și a spălat chiloți și ciorapi, le-a dat studenților o temă.

„Să tâlcuiască «Tatăl nostru» pentru copiii de la orfelinat. Toți s-au apucat să înceapă cu «Tatăl». Le-am zis: copiii ăia n-au subiectul ăsta în minte. Pentru copiii fără părinți, «nostru» e important. Noi acum ne simțim fără părinți, de aceea «nostru» a devenit important. E pâinea noastră, a tuturor. Nu e vorba să ne fie bine unora, iar ceilalți să se uite la noi cum mâncăm.”

Pentru o privire sănătoasă asupra viitorului, preotul le-a dorit celor din sală liniște, rugăciune și, mai ales, iertare. Pentru că, a încheiat el, Biserica ne învață că timpul la care se conjugă viața omului este astăzi: „astăzi este începutul mântuirii”.

Conferințele Dilema au loc la Sibiu în perioada 29 – 31 octombrie și au fost organizate în premieră la Sibiu. Evenimentele s-au desfășurat sub sloganul „Va fi ca niciodată” și au fost găzduite de Biblioteca Județeană ASTRA, în spațiul American Corner Sibiu (Corpul B, etajul 5).