Sâmbătă,
04.05.2024
Parțial Noros
Acum
15°C

Centura Sibiului, ca o vaca

Proiectul centurii ocolitoare a Sibiului a reînceput să devină o mare vacă - unii o iau de proastă, iar alţii încearcă să o mulgă de cât mai mulţi bani. Cele 48,8 milioane de euro, fără TVA, cât reprezintă ugerul gras al centurii Sibiului, secţiunea I, atrag gârlă de profitori la toate nivelurile. Muncitorii de rând, evident, dau tonul. Dacă doriţi să cumpăraţi motorină mai ieftină decât la pompă, sunteţi invitaţi zilnic, între 12 şi 13 (în timpul pauzei de masă) sub podul aflat pe traseul centurii între DN14 şi Calea Guşteriţei. "Dar dacă sunt acolo muncitorii nemţi, să nu vorbiţi cu ei, că ăia nu vă vând nimic. Căutaţi-i pe constănţeni, cu ei puteţi trata". A trata înseamnă a obţine un preţ de 2,5 lei pe litrul de motorină. La fel, afacerile micilor muncitori înfloresc şi cu ciment, undeva pe Calea Şurii Mici. Doar că, în filiera respectivă, ajungi mai greu şi după ce treci prin filtre mai serioase.



Niciun muls fără politică.

Recomandările PD-L

Mulsul centurii se practică, evident, şi la alt nivel. Dacă dumneavoastră consideraţi că 3,6 milioane de euro, fără TVA, reprezintă o sumă îndeajuns pentru supervizarea şi consultanţa lucrărilor la marele proiect al Guvernului la Sibiu, aflaţi că cei de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România consideră că banii nu sunt cheltuiţi îndeajuns de cu spor. Astfel, că, de câteva săptămâni alţi bani şi altă distracţie - încă nu se ştie exact cât - merg către Mihai Gheorghe. Pentru cei care nu îşi mai aduc aminte, Mihai Gheorghe este fostul director al secţiei sibiene a Drumurilor Naţionale, cel care a demisionat abia după ce presa sibiană a relatat din greu despre cum banii pentru drumuri erau cheltuiţi prin SC Prodial SRL, firmă la care, evident, asociat este acelaşi Mihai Gheorghe. Ultima afacere care a pus capac şederii lui Gheorghe la Drumuri Naţionale a fost sensul giratoriu de la Veştem, făcut cadou zonei industriale deocamdată inexistente în zonă şi construit, evident, cu SC Prodial SRL. Iar potrivit surselor care încă mai speră să lucreze cinstit la centură, "mulsul" abia de acum începe. Nu că nu ar fi fost profesat la mare artă şi până acum. Un singur exemplu, despre care, însă, mai aşteptăm documente oficiale. Deşi la centura Sibiului, secţiunea întâi, lucrează firme cu greutate şi, evident, utilaje din plin, printre subcontractanţii lucrărilor a apărut şi societatea Total N.S.A. Firma este proprietatea personală a fratelui consilierului judeţean PD-L Dumitru Domnariu şi a fost recomandată "călduros" asocierii Boegl - Geiger - Comtram de conducerea judeţeană a PD-L. Recomandarea a fost urmată de noi maşini intrate în flota Total N.S.A., maşini despre care se spune că aparţin unor oameni importanţi ai judeţului şi nu numai. Până nu vedem documentul, însă, nu publicăm.



Dacă e vacă, musai să fie proastă

în ţara aceasta, în mod normal, legile ar trebui respectate. Dar pentru că centura este ca o vacă şi, deci, e proastă, respectarea legilor devine o chestiune opţională. întrebată acum câteva săptămâni dacă exploatarea de pământ de la Slimnic are toate actele în regulă, conducerea asocierii Max Boegl - Geiger - Comtram a răspuns că mâna pe inimă că mai în regulă decât atât nimic nu ar putea fi. A dublat şi primarul din Slimnic poziţia constructorilor, declarând că e vorba de doar câteva mici neînţelegeri cu unii proprietari de terenuri din zonă. De la exploatarea de pământ de la Slimnic, în principal, este adus pământul folosit ca terasament pentru centura Sibiului. Iar totul a fost atât de bine pregătit, încât nici acum, la mai bine de la un an ce la începerea lucrărilor nu există aviz de la mediu. "Nu există aviz, dar documentele sunt în curs de pregătire. Vom posta pe site-ul Agenţiei pentru Mediu anunţul cu avizarea acestei exploatări, după care, în 30 de zile, avizul va fi emis", a recunoscut mai noul director al Agenţiei judeţene de mediu, Bogdan Trif. Declaraţia a fost făcută acum două săptămâni. De atunci, niciun anunţ nu a apărut pe site-ul mediului sibian. Şi de ce ar fi nevoie, din moment ce a Sibiului viitoare centură nu e altceva decât o vacă proastă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

16 comentarii

Silvian Vlahuță

Acum 14 ani

Așa tare ma doare de centura asta... fix .... și pe alocuri, ca să va stea in beregată.
Raspunde

Sursa

Acum 14 ani

Total NSA are ca adevarati asociati pe domnariu , pe cumnat´su cu care e asociat la euroil si pe ariton care-i esnator pdl.
Raspunde

sibian

Acum 14 ani

Cum puteti publica asa ceva(1silvian vlahuta?). Ce face administratorul saitului?Sa va fie rusine!
Raspunde

david

Acum 14 ani

are dreptate sibian:
Raspunde

mikiduta

Acum 14 ani

Oare de ce nu ma mai mira nimic in tara asta de rahat ? Fura toti, care de unde mai mult. Ce-i nou ?
Raspunde

scandal

Acum 14 ani

stiriile de senzatie ne ajuta sa uitam de ,probelemele noastre,cum fura Mihai Gheorghe , sau cum castiga licitatia n.s.a. S-o furat se fura si se va fura in tara asta pana o sa ajungem in faliment,spaga merge bine la toti de la dir.actual de la drumuri pana la cei din trafic care "verifica "
Raspunde

un "abonat" newsletter

Acum 14 ani

SPAMERI CE SUNTETI
Raspunde

un oarecare

Acum 14 ani

Zicea odata cineva: "Frumoasa tara, pacat doar ca-i locuita!". Sunt ei hoti si smenari mai mari, de la care invata astia mai mici sau foarte mici. Si asa va fi mereu cum spune si "scandal". De asta o deschis babu Iliescu granitele Romaniei in '89, sa mai plece unii sa mai fure si de afara, ca aici nu mai prea era ce. Doar asa putea ramane el "sarac si cinstit", din smeneala-n smeneala spre victoria finala!
Raspunde

Centurion Gheorghe

Acum 14 ani

Centura Sibiului, ca o vacă. Adica, ca Sami.
Raspunde

Firea

Acum 14 ani

Mare noroc avem cu pesedeii ca ei nimic nu fac cu banul public ! Eram morti fara ei ! Noroc cu Ias Apold luat pe nimica de Suditu @co ,etc,etc.Mare noroc !
Raspunde

sb

Acum 14 ani

Ca-n Romania
Raspunde

Emigrati fratilor

Acum 14 ani

Mi-e scarba de oamenii din fruntea tarii si de PDL si de Ariton,domnariu.. si de toti hotii de o nesimtire iesita din comun care te calca pe strada si nu zic pardon.Nu mai e de stat aici!
Raspunde

marius

Acum 14 ani

centura nu este pentru sibieni ci pentru toti cei care pot fura din ea pdl,psd,pnl,fdgr etc
Raspunde

ben

Acum 14 ani

sibienii sunt vinoati,toti care suntem afectati de traficul dement creat de dementii care iau bani si nu fac nimic sa blocam traficul.la pitesti centura a inceput odata cu cea de la sibiu,acolo e gata de un an.15 septembrie sa fie data la care sa incepem protestele oficiale.sa va vad
Raspunde

becali

Acum 14 ani

proteste cu cine?cu o mana de pensionari?pe cine intereseaza asa?mai bine sa fie orasul blocat sa se consume carburanti .avem destule benzinarii si benzinari la sighiu!nu uita:cat se lucreaza la drumuri rasar vile la tot pasul!
Raspunde

dan

Acum 14 ani

ATENTIE DOMNARIU IOAN DE LA TOTAL NSA ESTE UN NEMERNIC
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus