Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vizitat duminică o zonă din apropierea principalului centru nuclear al Israelului care a fost lovită de o rachetă iraniană și a îndemnat acolo și alte țări să se alătură războiului împotriva Iranului, deși a susținut că deja Israelul și SUA ‘zdrobesc’ inamicul și ‘câștigă bătălia’, transmit agențiile AFP și EFE, citate de Agerpres.
Cu măsuri stricte de securitate, Netanyahu a vizitat orașul Arad din sudul Israelului, unde o rachetă iraniană a lovit sâmbătă seara clădiri rezidențiale, rănind peste 60 de persoane, dintre care 10 grav, după ce o altă rachetă iraniană a lovit în apropiere și orașul Dimona.
La Dimona, oraș situat la 30 de kilometri de Arad, se află cea mai mare instalație nucleară a Israelului. Atacul iranian cu rachete în acea zonă a venit ca represalii după ce bombardamentele americano-israeliene au țintit complexul iranian de îmbogățire a uraniului de la Natanz.
‘Vom lovi regimul (iranian n.red). Vom lovi Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice, această bandă de criminali’, a clamat Netanyahu, vorbind din mijlocul dărâmăturilor provocate de racheta iraniană la Arad, conform Agerpres.
‘Și îi vom lovi personal, pe liderii lor, instalațiile lor, activele lor economice’, a adăugat el, adresându-se unui grup selectat de jurnaliști, în timp ce majorității instituțiilor media li s-a refuzat accesul.
‘Israelul și Statele Unite colaborează pentru binele lumii’ în războiul lor împotriva Iranului, ‘câștigă această bătălie’ și ‘zdrobesc inamicul’, rămânând în același timp ‘ferme’ în hotărârea lor, a susținut mai departe șeful guvernului israelian.
Prin urmare, a continuat el, ‘a sosit momentul ca liderii celorlalte țări să se alăture. Mă bucur să spun că văd că unii încep să meargă în această direcție, dar este nevoie de mai mult’, a indicat Netanyahu.
Cât despre obiectivele războiului împotriva Iranului, el a enunțat din nou printre acestea ‘destructurarea completă a programului său nuclear, a programului de rachete balistice și a capacității sale de a produce componente pentru ambele programe’. ‘Suntem pe drumul cel bun pentru a realiza acest lucru’, a adăugat Netanyahu despre acest obiectiv. Dar atât el cât și președintele american Donald Trump urmăresc în principal schimbarea regimului de la Teheran, pentru controlul politic și asupra resurselor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Kukuru, du-te în parc la bătrânii tăi și nu te mai băga în seamă cu lecții de democrație, ți ești…
Pe cand cineva care infiinteaza si un restaurant ca e suparat ca nu exista asa ceva in asa zisa „statiune”?
A devenit obsesie rasismul asta inchipuit.
Gogoseriile, covrigariile sunt foarte bune pentru cartea de vizita a Sibiului, ce scrieti acolo? Sunt foarte populare printre turisti si…
10..12 cm ! Hrana pt somni si alti rapitori. Rata de supravietuire…..sub 10%. Total neprofesionist! Rușine!













Lasă un răspuns