Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Sibiu a populat miercuri râul Olt cu aproximativ 2.000 de exemplare din specia șalău.
Contactat de reporterul Turnul Sfatului, directorul AJVPS Sibiu, Romeo Stoicescu, a precizat că s-a ales această specie de pește deoarece este una prețioasă, căutată de pescari.
Șalăul este o specie foarte apreciata, este considerată specie valoroasă, poate unul dintre cei mai căutați pești de la noi. Am populat cu 2.000 de exemplare, de la 10-12 cm bucata. A costat 8 lei bucata și noi, la AJVPS Sibiu ne-am bucurat de un pret preferențial.
Pescarii trebuie să înțeleagă faptul că este nevoie neapărat sa elibereze peștii subdimensionați. Trebuie să ne revizuim abordarea și metodele de pescuit, să prindem mai selectiv, să evităm trăsăturile peștilor mici, să dăm șansa peștilor să ajungă la maturitate”, a declarat Romeo Stoicescu.
Având în vedere că de vineri, 20 martie, începe perioada de prohibiție la șalău, conducerea AJVPS Sibiu atrage atenția pescarilor că există o foarte bună colaborare cu Poliția, ANPA și Jandarmeria Sibiu, astfel că în perioada următoare controalele se vor îndesi.
”Categoric vom face mai multe verificări pe malurile Oltului. Noi în fiecare noapte suntem pe baltă. Chiar astăzi este prezent și un echipaj de poliție, cărora le mulțumim pentru colaborare. În funcție de programul fiecărei instituții vor fi în teren fie alături de polițiști, fie alături de jandarmi”, a mai precizat Romeo Stoicescu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Dl Hurezeanu era mai serios sub solda Congresului Statelor Unite decat sub solda mafiei romanesti.
Tot sinecuri politice.
Dacā era undeva in occidentul cu apā caldā si sapun lichid cu miros de patchouli ne extaziam si ne crācānam…
TS cheamă tot felul de absolventi ai facultății de medicină ca să facă educație medicală prostimii . Niciunul dintre acestia…
Ooo, ce grijuliu e dl. Trif cu copiii românilor! El care a votat legea Vexler cu două mâini.













Lasă un răspuns