Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Primăria Sibiu organizează dezbatere la stadion pe tema jocurilor de noroc. În 7 aprilie

Ion Surdu
5
jocuri de noroc, pacanele (1)

Primăria Sibiu anunță că organizează o dezbatere publică pe tema autorizării localurilor cu jocuri de noroc în oraș. Evenimentul va fi organizat săptămâna viitoare, marți, pe 7 aprilie.

Publicitate
Publicitate

Instituția amintește că în data de 23 martie a afișat pentru consultare publică propunerea de Regulament local pentru autorizarea activității de jocuri de noroc, procedura apropiindu-se de încheiere.

„Ca parte din această procedură de consultare, Primăria Sibiu va organiza o dezbatere publică, cu prezență fizică. Cei interesați, persoane fizice sau juridice, sunt invitați să participe pentru a-și expune punctul de vedere.

Dezbaterea publică va avea loc marți, 7 aprilie, de la ora 18.00 la Stadionul Municipal Sibiu (etajul III), accesul făcându-se dinspre str. O. Goga, pe intrarea dedicată Mass media”, transmite Serviciul de comunciare al primăriei.

Publicitate

În regulamentul publicat pentru consultare publică, conducerea Primăriei propune autorizarea funcționării sălilor de jocuri de noroc în municipiu în funcții de mai multe criterii. Printre care plata unei taxe de 2.000 de lei/mp/an și interzicerea totală a oricărei forme de reclamă, inclusiv semnalizarea vizuală a unei săli cu jocuri de noroc.

Propunerea primăriei a venit după ce reprezentanții AUR și USR din Consiliul local au inițiat proiecte pentru interzicerea totală a jocurilor de noroc în Sibiu.

Taxa propusă de Primăria Sibiu pentru autorizarea jocurilor de noroc va duce la închiderea multor săli, apreciază Octavian Manu, proprietarul Baum SRL. Cu sediul în Dumbrăveni, firma sa este cel mai mare producător de jocuri de noroc din România. Pe de altă parte, în pregătirea legislației locale referitoare la sălile de păcănele, doar reprezentanții PNL au discutat cu cei care tratează, la Sibiu, dependenții de săli de jocuri de noroc.

Săptămâna trecută, președintele Asociației părinților din județul Sibiu a solicitat primăriei organizarea unei dezbateri în cazul proiectului de reglementare a jocurilor de noroc.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

5 răspunsuri

  1. Avatar newman
    newman

    Smecherie penibila.Dupa ce au luat hotararea , mimeaza dezbaterea publica!

    11
    0
  2. Avatar Kukuruku
    Kukuruku

    Tara arde, baba se piaptana.

    1
    0
  3. Avatar Marius
    Marius

    Salutăm decizia Primăriei Sibiu de a organiza această dezbatere, însă solicităm public includerea componentei HIBRID (online) și transmiterea LIVE a ședinței. Având în vedere că proiectul vizează protecția copiilor, mulți părinți nu pot lăsa copiii singuri acasă pentru a veni fizic la Stadion. Transparența totală înseamnă acces pentru toți cetățenii, nu doar pentru cei care pot ajunge la etajul III al Stadionului! 👁️🛡️#levedemdinsibiu
    #SibiuFaraPacanele
    #ASPASIB
    #ProtejamCopiii
    #SibiulNuMaiInchideOchii

    3
    0
  4. Avatar nicu.filip
    nicu.filip

    Asa-zisele „dezbateri” sunt organizate doar de primariile care nu vor sa interzica otrava asta de jocuri de noroc/pacanele! Acolo se face mult zgomot, mai ales de catre aparatorii pacanelelor. Daca vor cu adevarat sa afle parerea locuitorilor, primarii pot organiza referendumuri, dar atunci e clar ca oamenii ar vota inchiderea jocurilor de noroc…

    0
    0
  5. Avatar Doru
    Doru

    “Consultare”

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate